În vizită la vaca de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La vreo 30 de km de Recife se află Insula Itamaraca, un loc de unde, pe internet, poţi găsi nişte fotografii de-ţi stă inima de atâta frumuseţe şi despre care poţi citi că are tot felul de minuni de vizitat.

Când ajungi însă la faţa locului, hm, te cam dezumfli: plaje mai murdare, pline de alge, sticle de plastic, resturi de mâncare şi apă maronie nici că am mai întâlnit până acum. Iar de vizitat - nimic!

În schimb, am găsit un loc despre care nu se pomenea pe net, dar ştiam despre el de la Marcelo: Proiectul „Vaca de Mare“. Vaca asta de mare (lamantinul) este un mamifer mare cât o vacă şi blând tot ca ea, motiv pentru care se află pe cale de dispariţie.

E un animal aşa de docil, fără niciun sistem de apărare, încât e foarte uşor de mâncat atât de către rechin, cât şi de fratele său mai lacom, omul. În Itamaraca s-a facut un locşor cu nişte bazine imense, în care se lucrează la redarea către „Mama Ocean“ a câtorva zeci de exemplare de vacă de mare.

Mare şi simpatic animal! În apă, arată aşa ca o stâncă maro, cu coada cât o lopată, care şade şi nu face nimic. Cam la 5-7 minute, scoate la suprafaţă un bot păros, cu două nări mici prin care trage aer, pentru a le închide când bagă nasul înapoi în apă. Dacă are chef de joacă, face nişte tumbe de mai mare dragul sau iese pe jumătate din apă şi se sprijină cu capul şi cu lăboanţele de marginea piscinei. Şi când e drăgăstos, se pupă cu suratele de bazin şi le mângâie cu laba.

Ce să zic, e genul de creatură pe care-ţi vine să o pupi direct în bot. Şi care sunt sigură că ar răspunde tot cu o sărutare, că nu pare a cunoaşte altceva decât blândeţea, iubirea şi drăgălăşenia. Laura Câmpean din Brazilia Foto: Florian Câmpean

*Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi al lui Florian Câmpean, viataprinbalonulroz.blogspot.com.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite