Împarte maşina cu alţi pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Şchiopu urăşte traficul din Bucureşti, deşi el nu este şofer. Aşa că a venit cu o soluţie care să reducă aglomeraţia, dar şi poluarea. Ideea de „carpooling“, împărţirea maşinii cu alţi oameni care călătoresc în aceeaşi direcţie, este nouă în România, dar răspândită în lume încă din anii ’70.

Pe site-ul lansat de Cristi Şchiopu (25 de ani), www.cumasina.net, orice şofer sau pasager care vrea să ajungă la serviciu, acasă, oriunde în ţară sau în străinătate, poate lăsa un mesaj că este dispus să împartă mijlocul de transport. Avantajele: costuri mai mici, maşini mai puţine.

„Aveam ideea de câţiva ani. Aşteptând autobuzul în staţia Eroilor, din Bucureşti, pentru a merge spre muncă, mi-am zis: «Cum ar fi dacă oamenii nu ar mai merge câte unul în maşină? Ce impact ar avea?» Apoi, mi-am zis că România nu are un site specializat pe anunţuri de autostop, obicei vechi, avantajos, şi care pe internet poate fi mult mai bine organizat, printr-o planificare din timp a traseului", spune Cristi.

Claudiu Blaga (24 de ani) este unul dintre cei care au pus deja un anunţ pe site. Pleacă în fiecare dimineaţă, între 8.00 şi 9.00, pe traseul Obor - Iancului - Pantelimon - Republica. „Am fost contactat de trei - patru persoane, dar, din păcate, nu ne-am potrivit programul. Chiar îmi place ideea", spune Claudiu.

Cele mai multe mesaje sunt cele care vizează drumurile internaţionale, dar există anunţuri şi pentru transport local. „Locuitorii din Bucureşti şi din Timişoara au fost foarte receptivi la ideea de a-şi împărţi maşina", spune Cristi.

Pe site-ul lansat anul trecut, la mijlocul lunii octombrie, există şi anunţuri din Galaţi, Craiova şi din Piatra-Neamţ. „Site-ul are o medie de 40-50 de vizitatori pe zi, după ce acum două luni erau vreo 20. Însă numărul de anunţuri este încă mic faţă de numărul de vizitatori", adaugă Cristi, care plănuieşte acum o promovare intensă. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite