Iată, vin colindători!

Şase tineri muzicieni din Craiova au anunţat pe internet că au înfiinţat un grup de colindători

Urătorii pornesc la fiecare sfârşit de an să colinde ţara ca să vestească Sărbătorile de iarnă . Unii colindă pentru că vor să facă un ban în plus sau ca să păstreze tradiţiile populare. Alţii cred că trebuie să spună, în fiecare an, povestea Naşterii Mântuitorului.

Elevii şcolii 175 din Capitală s-au înghesuit în faţa unei scene din curtea clădirii unde învaţă, în prima zi geroasă din an. Veniseră colindătorii. La început le puteai număra pe degete spectatorii înfofoliţi şi neastâmpăraţi, flancaţi de părinţi şi de învăţătoare. În câteva minute însă, se făcuseră câteva zeci, iar alţii se adunaseră la geamurile claselor.

„Bravo, cântaţi minunat!", le strigă în microfon Victor Vurtejanu, actorul de 40 de ani care a înfiinţat şi conduce trupa de colindători care-i poartă numele, „Ceata lu' Vurtejanu". Îi încurajează pe copii să cânte împreună „Sculaţi, sculaţi boieri mari", „Trei Crai de la Răsărit", „Iată, vin colindători". Afară sunt -7 grade. Instrumentele, mâinile şi glasurile sunt înghetaţe. „Tare, tare, să alungăm frigul!", îi îndeamnă Vurtejanu pe copii.

Repetă într-o fostă sală de sport

„Ceata" este însă obişnuită să îngheţe. Repetă într-o fostă sală de sport transformată de echipa lui Vurtejanu într-un spaţiu care poate fi scenă, birou, sală de spectacole sau studio de înregistrări. Trupa lui Vurtejanu există din 2001, după ce actorul şi-a pierdut slujba de la Teatrul Naţional. De-atunci, aproximativ 40 de oameni au făcut parte din ea. Au cântat în pieţe, în scări de bloc, în biserici, dar şi în spitale. „Fratele meu a murit în spital şi am trăit un  Crăciun acolo", îşi aminteşte artistul. „Nu că nu vin colindători, dar nu vin medicii, nu vin asistentele. Rămâi cu infirmiera care spală pe jos, îţi dă algocalmine, te mângâie. Este cumplit de trist."La Spitalul Filantropia i-a ajutat o doctoriţă să treacă de paznici şi i-a dus să cânte în secţia ei. „Ieşea câte unul mirat, se uita, se aşeza, întreba «da' de unde sunteţi?»". La un moment dat, a deschis uşa o asistentă care făcea o perfuzie. Vurtejanu şi-a oprit imediat „Ceata" şi i-a atras atenţia femeii: „băgaţi-i acul, că prinde aer".

„Ceata" de astăzi

Un singur artist din formula originală a rămas încă în „Ceată", teologul Cristian Ciubotariu, cel care bate-n dubă (denumirea tobei în Ardeal). I s-a alăturat clarinetistul Eliade Crasnopolschi, ajuns în trupă prin intermediul surorii lui, care a fost colegă cu Vurtejanu într-o televiziune. Apoi, două actriţe de la Teatrul Naţional. Irina Cojar este nepoata maestrului Ion Cojar, care i-a fost profesor lui Vurtejanu la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale". Afrodita Andone i-a fost colegă de scenă liderului trupei. Violonistul Ilie Stoian, care cântă în formaţii din anii '70, a intrat în „Ceată" tot în acest an. Vurtejanu a căutat şi pe Facebook instrumentişti, dar găsea „taximetrişti în muzică", oameni pe care-i interesa doar câte repetiţii sunt şi câţi bani primesc. „Ilie mi-a zis: «Am nevoie de un chitarist, tu n-ai nevoie de un violonist»?  Zice: «Tu vii în spectacolul meu, eu vin în spectacolul tău»."

„Ceata" şi-a prezentat spectacolul de colinde şi cântece tradiţionale româneşti „Se întâmplă de Crăciun" pe peron la metrou, la Teatrul Masca, în şcoli şi spitale. Ultima reprezentaţie este astăzi, de la ora 17.00, la Biserica Sfânta Parascheva din Capitală.

„Ne-am gândit cum să facem rost de un ban în plus"

Şase tineri muzicieni din Craiova au anunţat pe internet că au înfiinţat un grup de colindători şi au reuşit să obţină spectacole pentru toată luna decembrie. Majoritatea clienţilor sunt patronii de firme din Craiova, care organizează petreceri de Crăciun pentru angajaţi.Lidia Popa (24 de ani), Gabriel Dima (31 de ani), Ionuţ Firulescu (24 de ani), Aura Didu (34 de ani), Anisa Popescu (26 de ani) şi Adi Poenaru (33 de ani) fac parte din grupul Bethleem.  „Noi avem credinţă în Dumnezeu şi tot ce facem este din suflet", spune Lidia Popa. „Ne-am gândit cum să facem rost de un ban în plus, aşa că am dat anunţ pe internet." Tinerii se întâlnesc zilnic acasă la câte unul dintre ei şi repetă ore întregi. „Avem un repertoriu bogat de colinde. Putem susţine şi un spectacol de două ore, dacă este nevoie. Este normal să repetăm, iar atunci când vezi că lumea te aplaudă la scenă deschisă îţi dai seamă că nu ai muncit degeaba", a spus şi Adi Poenaru. „Noi pe scenă ne simţim cel mai bine. Ne aflăm în lumina reflectoarelor de mici, aşa că nu este foarte greu să facem ceea ce ştim cel mai bine." Trupa de colindători Bethleem nu are un onorariu stabilit. Tinerii primesc bani în funcţie de posibilităţile celor care îi invită, iar jumătate din câştig ajunge la familiile lor. „Nu vrem să facem o avere din aşa ceva. Noi mergem acolo unde suntem chemaţi, iar plata pentru serviciile noastre rămâne la latitudinea celor care ne invită. Oamenii pentru care colindăm sunt cei care decid câţi bani vor să ne dea", a precizat Ionuţ Firulescu.  ; Andreea Mitrache

Urări anticriză în Moldova

Dumitru Hriscu şi colindătorii săi, porniţi la urat Foto: Dan Luca

Un profesor de matematică din judeţul Iaşi a reuşit să adune în jurul său, de-a lungul timpului, zeci de tineri cu ajutorul cărora să păstreze tradiţiile folclorului românesc. De Sărbători, Dumitru Hriscu (63 de ani), născut în satul Sticlăria din judeţul Iaşi, îşi mobilizează „trupele de mascaţi" pe care le-a „antrenat" pe parcursul anului şi împreună pornesc cu colindul. Astfel prind viaţă jocuri populare ca „Cerbul", „Ursul", „Capra", „Banta lui Bujor" sau „Banta lui Jianu".

Anul acesta, cu câteva zile înainte de Crăciun, Dumitru Hriscu are planuri mari. „Vom merge la Muzeul Satului şi apoi vom veni la Iaşi, în oraş, la Festivalul de măşti şi datini populare. Apoi, în ultima zi din an vom fi ca de fiecare dată, prezenţi şi la noi în comună", spune profesorul.

Deşi s-a pensionat în urmă cu două luni, pe Dumitru Hriscu nu l-a lăsat inima să-i abandoneze pe tinerii cu care, prin natura meseriei sale, a colaborat în anii trecuţi.

Muzicanţii, un lux

„Acum avem o formaţie nouă de căiuţi formată din băieţi tineri. Chiar dacă am ieşit la pensie, nu pot să-i las", mai spune ieşeanul. Colindătorii săi vor continua să transmită oamenilor gânduri de bine şi de prosperitate, prin versurile cântecelor, chiar dacă, după cum spune profesorul, a fost nevoit să mai taie din bugetul trupei. „Cred că anul acesta vom renunţa la muzicanţi pentru că ne cer foarte mulţi bani. Le vom ura oamenilor însă să se bucure de tot binele din lume şi de prosperitate. De criză nu le mai zicem nimic pentru că şi noi suntem sătui de ea şi de cei care au produs-o", a mai spus profesorul ieşean. De patru decenii, Dumitru Hriscu s-a îngrijit ca oamenii să nu piardă dragostea faţă de obiceiuri şi de tradiţii. În acest scop a întemeiat şi Ansamblul de Dansuri Populare „Stejărel". Ieşeanul mărturiseşte că pasiunea pentru folclor o are de la părinţi şi de la fratele mai mare. „Fratelui meu îi plăcea foarte mult să meargă cu uratul şi colindatul. Ani la rând, alaiul din Sticlăria a repetat în casa noastră. Era cu neputinţă să nu mă îndrăgostesc de datinile de iarnă", povesteşte Dumitru Hriscu. Dovadă stau, pe lângă obiecte de uz casnic folosite în trecut de ţărani, şi o mulţime de urături şi colinde, multe dintre ele ştiute doar de câteva persoane. ;George Cojocaru

“Ceata este construită emoţional foarte puternic, susţinută foarte bine de tehnic şi aduce mesajul Mântuitorului."
Victor Vurtejanu actor şi muzician