Harta computerizată a creierului uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă americani au analizat timp de patru ani ţesuturile creierului şi mii de gene aflate în această zonă a corpului. Studiile îndelungate ale cercetătorilor au dus la realizarea primei hărţi computerizate a creierului, care oferă speranţe în tratarea multor boli.

Vindecarea unor afecţiuni ar putea fi pentru prima dată la îndemâna oamenilor de ştiinţă, după ce aceştia au dezvăluit prima machetă computerizată a creierului uman. În decursul a patru ani, cât a durat munca în laborator, cercetătorii au împărţit două creiere de bărbaţi adulţi în secţiuni, pentru a extrage mostre de acid ribonucleic, şi au descoperit peste 25.000 de gene, pe care le-au analizat. Fiecare detaliu a fost apoi proiectat pe calculator pentru a se realiza legăturile dintre un punct al encefalului către altul, scrie cotidianul britanic „The Daily Mail".

Oamenii de ştiinţă speră că medicii vor putea folosi harta pentru a înţelege cum funcţionează această parte a corpului uman şi pentru a ajuta la găsirea unor noi tratamente ale diverselor boli. „Până acum nu a existat o hartă a creierului uman atât de detaliată", spune Allan Jones de la Institutul Allen de Studiere a Creierului din Seattle, SUA. „Pentru prima dată am reuşit să generăm un model care include legăturile biochimice ale acestui organ", afirmă cercetătorul. Medicii au încercat ani de-a rândul să lege anumite simptome ale bolilor de biochimia genelor care ar fi responsabile de producerea lor.

Noi analize

În cadrul proiectului de cercetare, care a costat 50 de milioane de dolari (35 de milioane de euro), oamenii de ştiinţă de la institutul american au găsit peste 1.000 de zone diferite pe care le-au legat de genele care „lucrează" pentru realizarea conexiunilor neuronilor. Folosind harta, cercetătorii îşi pot da seama cât de puternic acţionează anumite gene în diferite părţi ale creierului. „A şti în ce zone sunt active anumite gene este un detaliu important în cunoaşterea bolilor creierului", spune şi neurologul Jeffrey L. Noebels. Proiectul este folosit deja de 4.000 de specialişti. Oamenii de ştiinţă au în plan ca, până la sfârşitul anului, să studieze alte opt creiere, pentru a înţelege diferenţele dintre caracteristicile umane.

"A şti în ce zone sunt active anumite gene este un detaliu important în cunoaşterea bolilor creierului.''
Jeffrey L. Noebels neurolog american

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite