Grătarul, prietenul de weekend al românului

Chiar dacă de la an la an apar multe noutăţi în domeniu, din lipsă de bani, cei mai mulţi români se văd nevoiţi să rămână fideli grătarului pe cărbune. Până când vom avea o lege a picnicului, pasionaţii vor frige ceafa de porc în aer liber după bunul plac, mai mult de dragul petrecerii decât al mâncării, spun sociologii.

Răzvan M. are 29 de ani şi e unul dintre sutele de mii de români care se află, în această perioadă, în plin sezon de „ieşire de grătar". Spune că aşa cum iese, iarna, la o pizza şi-o bere, sâmbătă de sâmbătă, la fel i-a intrat în obişnuinţă să meargă la iarbă verde, vara, la un grătar şi-o bere.

„Nici nu ştiu de când practic acest «sport», e ca şi cum m-am născut cu el în sânge; merg la grătar de când eram atât de mic încât alor mei le era teamă să mă lase să mă apropii de foc", povesteşte tânărul.

Locuieşte în Corbeanca, la câţiva kilometri de Bucureşti. Rareori face grătarul acasă, cu prietenii. În sezonul primăvară-vară, weekend de weekend, se pregăteşte special pentru ieşiri.

Pentru că are pădurea aproape, Răzvan alege mai mereu varianta de a merge la iarbă verde cu prietenii, cu mititeii, cu ceafa de porc bine condimentată, cu berea şi cu mingea de fotbal.

„Plecăm, după caz, sâmbăta sau duminica dimineaţa şi ne întoarcem seara, iar ziua la grătar ne încarcă bateriile pentru o săptămână întreagă. Nu ne ducem ca să ascultăm manele, să mâncăm seminţe şi să lăsăm gunoaie în urmă, ci ca să fim împreună, să mâncăm ceva şi să facem mişcare", spune tânărul. „Când nu ne permite vremea, stăm acasă şi facem grătarul în curte. Oricum ar fi, pe timpul verii nu renunţ la grătar decât atunci când plec în concediu în afara ţării", adaugă acesta.

Pe cărbune, că-i mai ieftin

Ca majoritatea românilor, şi Răzvan este posesor de grătar pe cărbune. Potrivit reprezentanţilor firmelor de profil, în materie de achiziţii de grătare, românii aleg astfel: 90% - grătare care funcţio­nează pe bază de cărbune, 7% - cu gaz, 3% - electrice.

Specialiştii în domeniu spun că românii, ca nişte adevăraţi pasionaţi, sunt la curent cu noile produse şi tendinţe din domeniu, însă preţurile, destul de mari, îi determină să rămână la tradiţionalii cărbuni şi, nu de puţine ori, la grătarul făcut direct pe iarbă.

„Selecţia se face în funcţie de preţ şi abia apoi în funcţie de calitate, de producător, de garanţie. În general, cele mai apreciate sunt grătarele compacte, cu suprafaţă de gătit medie (57 cm), care costă între 250 şi 500 de lei", declară Valentin Enescu, reprezentantul site-ului GrillShop.ro. Potrivit acestuia, românii aleg, în 80% din cazuri, grătare produse în Europa, care sunt mai ieftine, în defavoarea celor de înaltă calitate produse în SUA. Acestea din urmă, ale căror preţuri pot urca şi la 5.000 de euro, se vând în număr foarte mic - patru, cinci pe an.

Bucătării exterioare

În ultimii ani, o parte dintre românii, în special cei care au avut experienţe de grătar peste hotare, şi-au îndreptat atenţia către noile tehnici de gătit la gril, spun spe­cialiştii în domeniu. „Pentru ei, gătitul în aer liber a depăşit de mult nivelul de picnic pe pajiştea plină cu maşini. Preferă grilul cu gaz, grătarul electric de grădină sau grătarul pe bază de cărbune, tip cuptor, cu capac", spune Laura Georgescu, business manager la CampingGrill.ro.

Potrivit acesteia, pe piaţa internaţională a grilurilor există modele care oferă posibilitatea de a prepara „la grătar" chiar şi pâine sau plăcinte, totul transformându-se într-o adevărată bucătărie exterioară.

Aceasta este, afirmă  managerul, direcţia spre care se îndreaptă şi o anumită categorie a românilor. Aceeaşi care cumpără şi plăci de lemn de cedru pe care se poate pregăti peştele, cărbune de calitate, cu o densitate mare, sau pietre ceramice pe care se poate coace pizza.  Din păcate, pe cât de mic este numărul românilor care s-au „occidentalizat" în privinţa grătarului, pe atât de mare este numărul celor care încă mai uită să cureţe din urma lor după ce-şi termină petrecerea de la iarbă verde.

Şi anul acesta, după ziua de 1 Mai, din mai multe zone ale ţării, au fost strânse câteva tone de gunoi. Situaţia s-ar putea schimba în bine dacă legea picnicului - care a fost avizată luna trecută de Ministerul Mediului - va fi aprobată de Parlament.

Legea prevede că şi la noi, ca în alte ţări, grătarele şi picnicurile se pot desfăşura numai în locuri special amenajate, pe care edilii vor fi obligaţi să le creeze. 

Mititeii, cei mai căutaţi

Indiferent dacă grătarul se face în curtea casei sau în afara oraşului, micii sunt pe primul loc în preferinţele românilor. Potrivit reprezentanţilor marilor magazine şi ai importatorilor de produse specifice pentru grătar, mititei conduc detaşat, iar asta încă dinainte de anii '90.

Îi urmează îndeaproape produsele din carnea de porc - ceafă, cotlet, pulpă -, cârnaţii şi carnea de pasăre -, pulpe de pui şi frigărui. Pe grătarele românilor se prăjeşte, în mai mică măsură, carnea de vită şi cea de peşte. În ceea ce priveşte legumele la grătar, ponderea e nesemnificativă. 

Părerea specialistului

Adrian Hădean: „Greşeala noastră: înţepatul cărnii cu furculiţa"

Mâncatul e o experienţă personală, gusturile diferă de la om la om, aşa că e greu să spui ce înseamnă un grătar perfect. Sigur, nimeni nu trebuie să-şi închipuie că, dacă i se predă teoria pregătirii cărnii la grătar, va şti exact ce şi cum să facă.

Trebuie să „grătăreşti" mult şi bine până când îţi iese friptura ca la carte. Esenţial e că orice bucată de carne din supermarket - de exemplu, nu trebuie să cumperi vită argentiniană, poate fi şi o carne de viţel la un preţ decent - se poate transforma într-un grătar acceptabil, dacă o prepari cu grijă.

În variantă clasică, dacă vrei să mai simţi şi gustul de carne, condimentezi grătarul doar cu sare şi cu piper. Dacă vrei să simţi şi alte gusturi, poţi să combini toate mirodeniile pământului. Experienţele gastronomice din restaurante şi de la diversele petreceri în aer liber la care am participat mi-au demonstrat că românii se pricep destul de puţin la „grătărit".

Nu oricine pune o bucată de carne pe grătarul încins e specialist în grătar. În SUA, există profesori de grătare; americanii au multe „bube" din punct de vedere gastronomic, dar când e vorba de barbecue, sunt foarte pricepuţi. Francezii, la polul opus, chiar dacă au cea mai faimoasă bucătărie, nu sunt atât de buni. România, contrar a ceea ce crede majoritatea, se pricepe într-o mică măsură la grătar; există multe alte ţări care tratează carnea cu mai multă înţelepciune decât o facem noi.

Principala greşeală pe care o fac românii frecvent este legată de „boala" lor de a usca până la refuz bucăţile de carne. O altă regulă ce trebuie respectată: nu pui carnea rece pe grătarul încins, e obligatoriu să o ţii la temperatura mediului ambiant măcar o oră înainte de a o pune la foc. Ideal e, bineînţeles, să ţii carnea la marinat, dar asta se întâmplă rareori. O altă greşeală a noastră este înţepatul cărnii: poţi folosi o paletă sau un cleşte, dar nu furculiţa.

Şi-ar mai fi ceva: odată luată de pe grătar şi pusă în farfurie, carnea trebuie lăsată vreo zece minute ca „să se relaxeze", altfel, când o tai, se scurge tot „sucul" din ea.

"Indiferent că e de porc sau de pui, carnea trebuie ţinută puţin pe grătar, altfel se usucă şi-şi pierde gustul.''

O îndeletnicire tipic masculină

Cât e hrană şi cât e petrecere când vine vorba de grătarul specific românesc? 1% îi revine părţii gastronomice propriu-zise, iar 99% reprezintă distracţia, este de părere antropologul Vintilă Mihăilescu, care consideră grătarul „o sărbătoare la purtător". Potrivit acestuia, nu foamea îi strânge pe oameni în jurul grătarului din curtea casei sau de la iarbă verde, pe lângă vreo pădurice sau pe malul vreunei ape, ci plăcerea de a petrece câteva ore împreună cu rudele şi cu prietenii.

„De asemenea, grătarul este un «performance» masculin, un spectacol al «măiestriei» ocazionale a bărbaţilor, de care aceştia se pot bucura în voie", explică antropologul. Din punctul său de vedere, pregătirea grătarului poate fi considerată un sport naţional. „Ştim din filmele americane ce înseamnă barbecue în familie. În multe ţări, există parcuri sau zone special create, în pădure, cu locuri amenajate pentru grătar.

La noi, în oraşe, n-au existat nici curţi private pentru gratare şi, o vreme, nici n-am avut ce să prăjim pe grătar, cu atât mai puţin să avem spaţii publice amenajate în acest sens", afirmă Vintilă Mihăilescu.

De aceea, „noi facem grătarul când vrem şi aproape unde vrem", completează profesorul de antropologie. „Românul s-a obişnuit astfel să invadeze periodic natura neîngrădită, care ţinea loc de spaţiu public şi care era apropriată ca şi cum ar fi fost «a noastră». Din acest punct de vedere, ieşirea la grătar nu e diferită de ocuparea trotuarelor publice de către «proprietari privaţi»", conchide Mihăilescu.

Grupul iubitorilor de „grilling"

Pasionaţii de grătare, în special cei care îşi permit să investească în hobby-ul lor, trec de la nivelul de „grătar" la cel de „grilling", spun reprezentanţii GrillSociety.ro, clubul iubitorilor, cunoscătorilor şi al profesioniştilor în ale gătitului pe grătar.

„Termenul de «grataragiu» i se potriveşte românului până la un anumit punct. Clienţii noştri sunt oameni care iubesc şi partea gastronomică a gătitului pe grătar, nu doar ritualul în sine, motiv pentru care e de preferat noţiunea de «grilling» ", spune Laura Georgescu. Faptul că grătarul a ajuns la un alt nivel o dovedeşte şi Campionatul Mondial al Gătitului la Grill, organizat o dată la trei ani. Ediţia 2011 are loc la Gronau, Germania, în acest weekend.