Feminismul a pierdut lupta în gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda emancipării, femeile duc în continuare greul casei
În ciuda emancipării, femeile duc în continuare greul casei

Un studiu recent arată că femeile fac 82% din treburile casei, chiar dacă au luptat ani de-a rândul pentru emancipare. Bărbaţii spun pas gătitului şi spălatului lenjeriei fie din cauză că le consideră „munci grele“, fie pentru că aceste activităţi nu produc adrenalină.

Doar 8% din soţi şi iubiţi contribuie la treburile domestice şi mai bine de o treime dintre adulţii tineri de sub 24 de ani recunosc că se bazează pe părinţi să strângă după ei. Circa 2% din britanici plătesc o firmă sau o femeie de serviciu pentru curăţenie. Acestea sunt rezultatele unei cercetări cu privire la obiceiurile de curăţenie ale britanicilor, scrie cotidianul „The Daily Mail". Cu toate că nu participă la treburile casei, bărbaţii sunt cei care susţin că le place atunci când casa este curată mereu. Ei „pasează" însă ştafeta către femei când vine vorba de activitatea propriu-zisă, 15% din ei spunând că treaba în casă înseamnă „prea multă muncă grea".

Explicaţia psihologică

Expertul în relaţii Phillip Hodson este de părere că majoritatea bărbaţilor consideră încă treburile din gospodările drept apanajul femeilor. „Mulţi bărbaţi afirmă că schimbarea unui bec, curăţarea motorului autoturismului personal sau diverse activităţi pe lângă casă intră în atribuţiile lor, în timp ce gătitul sau curăţenia este treaba femeilor", spune el. Cu toate acestea, specialistul crede că bărbaţii nu au nicio scuză să nu folosească maşina de spălat sau să gătească, în condiţiile în care au apărut inovaţiile tehnologice care ne sunt un real ajutor în gospodărie. Cu atât mai mult cu cât tot de domeniul tehnic ţine şi instalarea anumitor programe pe computer, treabă la care bărbaţii se pricep foarte bine. „În spatele lenei de care dau dovadă bărbaţii stă de fapt altceva - ei caută de obicei activităţi care să le ofere adrenalină, iar treburile din gospodările li se par o povară. Pe de altă parte, femeile au un instinct al cuibului şi fac aceste treburi în mod natural. Însă, dacă femeile nu ar mai face, iar bărbaţii ar simţi consecinţele «pe pielea lor», de pildă că nu au haine curate, lucrurile s-ar schimba", precizează Phillip Hodson.

Rezultatele studiului mai arată că femeile simt că ordinea şi curăţenia din casa lor „reprezintă oglinda lor": jumătate dintre doamne recunosc că se simt jenate când locuinţa lor nu este curată şi, din această cauză, refuză musafirii.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite