Femeile upraponderale riscă să aibă copii obezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii născuţi din mame obeze prezintă un risc crescut de a avea o greutate peste limitele normale, potrivit unor studii recente citate de Reuters. Specialiştii atrag atenţia că riscul

Copiii născuţi din mame obeze prezintă un risc crescut de a avea o greutate peste limitele normale, potrivit unor studii recente citate de Reuters.

Specialiştii atrag atenţia că riscul se menţine şi în cazul în care femeile reuşesc să slăbească înainte de a rămâne însărcinate. Studiul, ce a monitorizat 146.000 de femei care au născut de două ori, a dus la concluzia că menţinerea unei greutăţi normale în timpul sarcinii previne naşterea unor bebeluşi cu o greutate peste medie.

Potrivit cercetătorilor, femeile obeze care au slăbit în perioada de dinaintea sarcinii au născut copii cu dimensiuni peste medie, ceea ce a condus la ipoteza că greutatea mamei, chiar şi în perioada de dinainte de a rămâne însărcinată, poate influenţa dimensiunile copilului. Dr. Darios Getahun, de la Universitatea de Medicină din New Jersey, a explicat că nou-născuţii cu dimensiuni peste medie sunt expuşi traumelor în timpul naşterii şi că cel mai adesea, pentru a fi aduşi pe lume, este necesară cezariana. Acesta a adăugat că femeile obeze nasc mai des astfel de copii, faţă de cele cu greutate normală, mai ales dacă au diabet ca boală asociată obezităţii. Studiul a arătat că femeile care aveau o greutate peste cea normală în timpul ambelor perioade de sarcină prezentau un risc cu 70% mai mare decât cele cu o greutate normală de a avea şi la a doua naştere un copil cu dimensiuni peste dimensiunile normale. Femeile care au slăbit în perioada dintre sarcini şi-au păstrat riscul de 70%, faţă de cele care au avut mereu o greutate normală, de a naşte bebeluşi de dimensiuni mari. Cercetătorii au recomandat femeilor să-şi controleze silueta dacă doresc să prevină naşterea unor copii cu dimensiuni peste medie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite