Femeile bogate nasc băieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile bogate nasc băieţi
Femeile bogate nasc băieţi

Femeile care au o situaţie financiară foarte bună aduc pe lume mai mulţi fii. În schimb, cele care au o viaţă grea şi au bani puţini nasc fete.

Aceasta este concluzia unui studiu făcut de o echipă de cercetători olandezi, publicat în revista „Biology Letters“, relatează „The Daily Mail“.

Specialiştii susţin că există o legătură directă între statutul financiar al femeii şi genul pruncului adus pe lume. Studiul se alătură altor cercetări care au ajuns la concluzia că sexul copilului nu este o chestiune care ţine de şansă, fiind influenţat profund de stilul de viaţă al mamei.

Conform teoriei evoluţioniste, dacă mediul în care trăieşte mama este sănătos, iar ea se simte bine, şansele ca pruncii să fie băieţi cresc.

Sănătoşi fiind, aceştia urmează să aibă la rândul lor copii care vor asigura perpetuarea speciei. Dar dacă mama nu este sănătoasă, un băiat sensibil are prea puţine şanse de a îndeplini această misiune.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat datele a peste 95.000 de femei din Rwanda, comparând numărul băieţilor fiecăreia cu statutul marital al femei, considerat indicator al bogăţiei şi al stării de sănătate.

Cum în Rwanda bărbaţii pot avea mai multe soţii, cercetătorii au luat în calcul şi rangul femeii în familie. Cele cu o influenţă mai mare au adus pe lume mai mulţi băieţi. Totuşi, specialiştii spun că sexul copilului are mai multe şanse să fie influenţat de statutul financiar al mamei în ţări sărace. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite