Femeia care şi-a lungit picioarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hajnal Ban, o politiciană din Australia în vârstă de 31 de ani, a trecut prin chinuri de nedescris pentru a-şi mări statura cu 7,62 centimetri, scrie Agenţia Ananova.

Femeia a acceptat o adevărată tortură, o procedură dureroasă care a presupus fracturarea şi alungirea picioarelor.

Tot chinul, doar pentru a fi luată în serios ca om politic! După nouă luni de dureri groaznice, Hajnal Ban, membru în consiliul local din Logan, Queensland, a atins o înălţime considerată firească pentru o femeie: 1,62 metri.

„Numeroase tinere au complexe legate de greutatea lor sau de mărimea nasului; complexul meu a fost înălţimea”, a explicat femeia.
În timpul şcolii, tânăra a fost ţinta glumelor proaste ale colegilor şi s-a temut că înălţimea îi va afecta credibilitatea ca avocat şi, mai apoi, ca politician local.

Drept urmare, a plătit 19.000 de lire sterline (peste 21.000 de euro) clinicii de ortopedie Ilizarov din Kurgan (Rusia) pentru un tratament de alungire a corpului.

Procedura aplicată a constat în fracturarea fiecărui picior în patru locuri şi întinderea lui cu un milimetru pe zi, timp de nouă luni. „Între momentul plecării în Rusia şi cel în care am putut să port din nou tocuri a trecut aproape un an. Nouă luni însă am suportat dureri îngrozitoare”, povesteşte tânăra.

Hajnal Ban a recurs la această procedură pe când avea 23 de ani, dar presa australiană a aflat abia acum informaţiile despre trecutul ei.

Tânăra spune că nu-şi doreşte să fie recunoscută doar ca „fata care şi-a lungit picioarele”. „Vreau ca oamenii să mă ia în serios şi să fiu cunoscută pentru munca mea ca politician în comunitatea locală. Nu regret că am recurs la o asemenea intervenţie şi sunt foarte norocoasă pentru că rezultatele sunt bune”, a mai adăugat tânăra femeie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite