Fă-ţi cumpărături pentru o sănătate de fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii ne recomandă să mergem în magazine când nu suntem obosiţi sau înfometaţi Atunci când vine vorba de o alimentaţie sănătoasă, toate bunele noastre intenţii se

Specialiştii ne recomandă să mergem în magazine când nu suntem obosiţi sau înfometaţi

Atunci când vine vorba de o alimentaţie sănătoasă, toate bunele noastre intenţii se risipesc dacă nu ştim ce să cumpărăm. Schimbarea dietei, adică renunţarea la alimentele tip fast-food şi la dulciuri, nu este atât de simplă pe cât pare. Ea presupune şi schimbarea stilului de viaţă.

Mulţi dintre noi şi-au făcut un obicei din a face cumpărăturile seara, pe fugă. Aceasta este prima greşeală, spun specialiştii. Când mergem la cumpărături, nu trebuie să fim obosiţi sau agitaţi. Din contră. Trebuie să fim calmi şi înarmaţi cu răbdare, pentru a citi eticheta produselor. Este important, de asemenea, să nu ne lăsăm descurajaţi de preţurile ridicate ale fructelor şi legumelor, deoarece ele sunt prioritare atunci când vine vorba de o hrană sănătoasă.

Nu mergeţi la cumpărături când sunteţi înfometaţi, obosiţi sau grăbiţi. Plănuiţi-vă din timp mesele, astfel încât să aveţi o listă cu alimentele pe care urmează să le cumpăraţi. Strategia este să evitaţi preparatele nesănătoase.

În supermarket, prima oprire trebuie făcută la raionul de fructe şi legume. Medicii recomandă să se consume, zilnic, cel puţin cinci porţii de legume şi fructe.

Evitaţi prăjiturile, checurile şi ruladele.

Economisiţi timp şi bani ocolind măcelăria. În locul cărnii de porc, alegeţi carnea de pui sau de curcan.

Cumpăraţi şi mâncaţi peşte proaspăt cel puţin de două ori pe săptămână. Datorită conţinutului său ridicat în acizi graşi omega 3, acesta joacă un rol esenţial în scăderea nivelului colesterolului. Se recomandă sardinele, macroul, somnul şi tonul.

Cerealele, în special cele nerafinate, sunt o sursă bogată de carbohidraţi, fibre şi vitamine şi minerale (vitaminele din complexul B, vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, fier, cupru şi seleniu). Ele reglează nivelul colesterolului şi al tensiunii arteriale.

Dacă vreţi să scăpaţi sănătos de kilogramele în plus, boabele de fasole sau de linte sunt răspunsul: bogate în nutrimente, fibre şi acizi omega, ele slăbesc şi menţin în parametri optimi nivelul colesterolului.

Multe persoane consumă frecvent produse lactate, chiar dacă unele manifestă, fără să ştie, intoleranţă alimentară la acestea. Alegeţi produse care pot fi uşor digerate, precum laptele degresat, iaurtul sărac în grăsimi, laptele din soia sau din orez.

În locul sucurilor dulci, cu un adaos crescut de zahăr, alegeţi sucurile naturale sau concentratele din fructe, fără adaos de zahăr, pe care le puteţi bea diluate cu apă.

Alimentele gata preparate sau conservate conţin sare, zahăr şi conservanţi. Ele sunt sărace în nutrimente, dar bogate în calorii, aditivi şi chimicale (printre acestea se numără alimentele tip fast-food şi ciocolata). Dacă vă este poftă de un snack, mâncaţi nuci coapte, nesărate.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite