Expediţie în Himalaya: "Vreau să încerc un nou traseu"
0
Dacă va reuşi escaladarea Vârfului Pumori din Himalaya, bănăţeanul va fi primul român care atinge această performanţă. Alpinistul şi-a propus să escaladeze un nou pisc din Himalaya, şi anume Vârful Pumori, după ce, cu patru ani în urmă, a ajuns pe Vârful Ama Dablam.
Citiţi şi:
Tentativele de salvare a unui alpinist spaniol în Himalaya au fost abandonate
Alpinist român mort în Himalaya
Alpiniştii timişoreni cuceresc Himalaya
„Adevărul“: Sunteţi pregătit pentru o nouă provocare?
Cornel Galescu: Mă pregătesc să urc Vârful Pumori din Himalaya, după ce, în 2005, am cucerit Vârful Ama Dablam, tot în Himalaya. Pumori este un „vârf tehnic” şi doar prin ascensiuni tehnice mai putem reduce puţin distanţa ce s-a creat între alpiniştii ţărilor dezvoltate şi cei români. Trebuie să fim realişti şi obiectivi şi să spunem că ne aflăm la o distanţă considerabilă faţă de performanţele mondiale. Să nu uităm că vârfurile de 8.000 de metri au fost cucerite acum 50 de ani.
Pentru a face performanţă în alpinism trebuie să vii cu ceva tehnic. Dacă se poate, cu o rută nouă, cu o premieră mondială. Vârful pe care vreau să-l cuceresc este foarte aproape de Everest şi are 7.200 de metri. Dacă voi reuşi această ascensiune, va fi o nouă premieră românească.
Această nouă provocare presupune riscuri mai mari decât urcarea Vârfului Ama Dablam?
Pe acest vârf au fost şi evenimente neplăcute. S-au rupt bucăţi din gheţar, au fost căderi în crevasă şi multe altele. Este un vârf în Himalaya şi trebuie tratat ca atare. Într-o astfel de expediţie trebuie să fii atent şi cum te legi la şireturi. Îmi face mare plăcere să găsesc acolo un fost prieten.
Spun fost pentru că nu l-am mai văzut de mult. În 1998 am participat cu el la o expediţie în Himalaya şi am fost pus în situaţia de a-l salva de la moarte. Se numeşte Fabrizio Zangrili, urca pe coarda fixă şi, la 300 de metri de locul de tabără, a rămas blocat. Nu se mai putea mişca şi afară erau minus 40 de grade.
Când veţi face primul pas către piscul Pumori?
Expediţia începe la 1 octombrie şi durează o lună. Trebuie să mă încadrez în acest termen, pentru că la 1 noiembrie începe perioada musonică şi ninge foarte mult, iar retragerea din munte devine aproape imposibilă.
Cât costă o astfel de expediţie?
Eu apreciez că expediţia pleacă de la minimum 7.000 de euro, iar acum alerg după sponsorizări. Pentru Himalaya este o sumă mică. Dar vreau să abordez muntele necomercial, adică nu voi folosi şerpaşi, tuburi de oxigen sau corzi fixe. Va fi o abordare strict personală. Costurile presupun cheltuieli de transport, hotel, taxa de vârf, deplasarea până la poalele muntelui, asigurări şi completarea echipamentului.
La ce vă gândiţi înainte de a urca un munte?
Trebuie să te aduni, să te regăseşti. De fapt, această stare este exprimată mai bine de către şerpaşi, pentru că ei participă la un ritual în care le cer zeilor de pe munte să le ierte neobrăzarea de a-i deranja. În mod paradoxal, muntele nu se urcă cu bocancii.
Nu trebuie să tropăi pe munte, ci să ai o atitudine liniştită. Iar muntele are meritul de a scoate din tine adevăratele calităţi, dacă le ai. Te scoate la suprafaţă aşa cum eşti. Acolo îţi dai seama dacă eşti fricos, dacă eşti curajos, dacă eşti laş sau altruist, dacă eşti perseverent ori ambiţios.
Aveţi vreo superstiţie?
Nu sunt un tip superstiţios. Dar, mai în glumă, mai în serios, mă îndrept spre vârsta de 46 de ani. Dacă ar fi să o iau pe linie genetică, bunicul şi tatăl meu au murit la această vârstă, dar o interpretez ca o coincidenţă. Abia aştept să ajung în Himalaya şi să mă întorc sănătos, cu o nouă reuşită.
Aţi cunoscut vreodată sentimentul de frică?
Dacă ţi-e frică să te urci pe casă, aventura care te reprezintă se opreşte undeva foarte jos. Dacă ţi-e frică abia la 7.000 de metri sau pe un perete vertical de trei kilometri, suspendat în corzi, atunci este alt grad de frică. Dar ea trebuie să existe.
Aţi trecut şi prin momente-limită?
Eram la 7.000 de metri, în cort, venise furtuna şi mă uitam cum pânza cortului se îngroapă sub zăpadă. Îmi trebuia jumătate de oră să mă îmbrac pentru că acolo fiecare gest presupune oxigen. Şi dacă te legi la şireturi trebuie să stai după aceea zece minute să respiri, să-ţi revii. Am reuşit să ies şi m-am înspăimântat când am văzut furtuna. Am început să scot cortul de sub zăpadă şi m-am gândit că, decât să mor, mai bine fac ceva. A fost o lecţie pentru mine.
Deşi aveţi multă experienţă, mai găsiţi încă provocări?
Întotdeauna se poate mai mult. Există alpinismul de dificultate, sau o combinaţie între dificultate şi altitudine, aşa cum este cazul meu acum. Aici, totul se bazează pe răbdare, aclimatizare, experienţă, în timp ce alte vârfuri sunt mai înalte, dar nu la fel de greu de urcat. Eu nu sunt un vânător de performanţă, eu merg pe munte pentru că simt o atracţie. Urc cu aceeaşi plăcere pe fiecare munte, indiferent de altitudinea sau de faima lui.
Cât de adevărată este zicala că un munte se cucereşte jos, la bază, şi nu sus, în vârf?
Este foarte adevărată. Cei mai mulţi dintre alpinişti mor la întoarcerea de pe vârf. Se duc spre vârf, dau totul din ei, dar uită că le trebuie o foarte mare cantitate de energie şi pentru a se întoarce. Dacă un atlet consumă într-o probă de decatlon 8.000 de calorii, un alpinist la înălţime consumă undeva la 12.000 de calorii. Mulţi sărbătoresc cucerirea unui munte acolo sus, dar e mult prea devreme.
Care sunt performanţele dumneavoastră?
În 1990 am plecat într-o expediţie în Caucaz şi am cucerit vârfurile Gumaci, GianTuGan, Ghermoghenov, Cheget, Shelda şi Elbrus, toate având peste 5.000 de metri. Doi ani mai târziu, am câştigat Cupa României la alpinism, pentru ca, în 1993, să realizez o premieră mondială, în Turcia, pe Muntele Kackar. În 1996 am participat la o expediţie în Himalaya şi am dus tricolorul românesc la 8.168 de metri pe Vârful Dhaulagiri.
Coco Galescu practică alpinismul din 1985
Şi atingerea piscului Sita Chu-Chura, care are 6.600 de metri, şi se află tot în Himalaya, reprezintă o premieră românească. Am vrut să escaladez şi Everestul, cu cei 8.848 de metri ai săi, dar, din nefericire, m- am oprit la 8. 000 de metri, pentru că am plecat cu două coaste fisurate chiar din tabăra de bază.
Carte de vizită Coco Galescu
Cornel Galescu s-a născut la 26 decembrie 1964, în Caransebeş.
A absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare la Timişoara. Este căsătorit şi are doi copii.
În 1985 s-a înscris în Clubul Politehnica din Timişoara şi a învăţat tehnica alpină sub îndrumarea profesorului Eugen Seracin. Între 1986 şi 1990 a câştigat mai multe concursuri de schi şi alpinism.
În 1990 a plecat într-o expediţie în Caucaz, cucerind vârfurile Gumaci, GianTuGan, Ghermoghenov, Cheget, Shelda şi Elbrus, toate de peste 5.000 de metri. Doi ani mai târziu a câştigat Cupa României la alpinism, pentru ca, în 1993, să realizeze o premieră mondială, în Turcia, pe Muntele Kackar. În 1996, Coco a participat la o expediţie pe Himalaya, ducând tricolorul românesc la 8.168 de metri, atât cât măsoară Vârful Dhaulagiri. Atingerea piscului Sita Chu-Chura (6.600 m) din Himalaya reprezintă o premieră românească.
În Munţii Taurus, din Turcia, bănăţeanul a realizat o altă premieră mondială. În 1997, Alaska a reprezentat o nouă provocare pentru Coco, care, împreună cu Constantin Lăcătuşu, a format prima echipă românească ajunsă pe Vârful McKinley, înalt de 6.197 de metri. În acelaşi an a escaladat Vârful Mont Blanc, iar în 1998 a efectuat o expediţie în Anzi (Vârful Aconcagua, 6.962 de metri), ceea ce reprezintă altă premieră românească pe ruta „Polish Glacier“.
Participarea lui Galescu la expediţia din Himalaya (Vârful Cho-Oyu, 8.201 metri), prima acţiune românească de acest gen în Tibet, a fost urmată peste doi ani de premiera românească din Patagonia (Cerro Solo). Între 2002 şi 2005, Coco a ajuns pe crestele mai multor munţi, reuşind să escaladeze şi Everestul cu cei 8.848 de metri ai săi. Un lucru de care alpinistul îşi aminteşte cu mare plăcere este atingerea Polului Nord. „Am stat în cap în «Capul Pământului», spune Coco.
Se încarcă comentariile...
