„Erbivorii“ fug de sexul oficial
0
Tinerii bărbaţi japonezi sunt sătui de valorile tradiţionale. Nu vor familie, sex, carieră şi îşi investesc banii în imagine. Sunt numiţi simbolic „erbivori“ şi sunt din ce în ce mai mulţi. Specialiştii spun că au existat dintotdeauna.
Roshinante nu vede nicio sfârâială în a agăţa femeile, este indiferent în privinţa carierei şi crede că maşinile sunt plictisitoare.
Şi nu este singurul care a ales o viaţă liniştită, fără provocări. Bărbatul de 31 de ani, care a preferat să-şi spună povestea sub anonimat, divulgând doar un nick utilizat pe internet, face parte dintr-un grup din ce în ce mai numeros numit de mass-media „băieţii erbivori“.
Ei refuză masculinitatea tradiţionalistă când vine vorba de romantism, de slujbă sau de consum. Nici vorbă să fie workaholici sau personaje corporatiste, scrie Reuters. Aceşti tineri întorc spatele rolului tipic al bărbatului japonez, reacţie generată de o deziluzie creată de situaţia actuală a economiei japoneze.
„De când eram mic am urât oamenii care îmi spuneau «poartă-te ca un bărbat»“, spune Roshinante care conduce un forum de pe o reţea virtuală populară în Japonia. Site-ul are ca principal subiect de discuţie viaţa „erbivorilor“.
De zeci de ani, bărbaţii japonezi trebuie să muncească full-time după ce termină liceul sau facultatea şi sunt „obligaţi“ să-şi întreţină nevestele şi copiii. Roshinante nu are însă niciun gând să urmeze această tradiţie. „Nu cred că mi se potriveşte viaţa părinţilor mei. Mă zbat încă între noţiunile tradiţionaliste despre cum ar trebui să fie un bărbat şi cum sunt eu“, spune tânărul care a absolvit deja facultatea, dar lucrează la un hotel ca simplu angajat.
Deja un fenomen

Aproximativ 1.000 de bărbaţi cu vârste între 20 şi 34 de ani, intervievaţi de firma de cercetare M1 F1Soken, se identifică drept „erbivori“. Termenul, provenind de la denumirea persoanelor care consumă plante, este asociat în acest context cu acei bărbaţi care nu sunt interesaţi de sex şi nici de a curta femei. Foarte mulţi dintre erbivori îşi cheltuiesc banii pentru a-şi îmbunătăţi aspectul fizic.
„Nu-i putem ignora pe erbivori pentru că sunt aproape o majoritate“, crede Shigeru Sakai, un cercetător de la firma M1 F1 Stroken. Cei mai mulţi dintre ei nu au încredere în propria persoană pentru că petrec cel mai mult timp singuri, de obicei în faţa calculatorului. „Bărbaţii erbivori au existat întotdeauna“, spune jurnalistul Maki Fukasawa, cel care le-a şi atribuit termenul de „erbivori“.
Consum redus
Acest tip nou de bărbaţi a apărut mai ales din cauza unei atitudini diferite faţă de consum. „În era bulei economice, orice lucru ce conducea la consum este bun şi oamenii îşi măsoară puterea în bani. Bărbaţii erbivori sunt altfel: nu cumpără lucruri doar pentru a ieşi în evidenţă“, crede jurnalistul Fukasawa. În plus, aceştia nu se gândesc la căsătorie pentru că nici nu şi-ar permite financiar o astfel de decizie.