E toamnă-iarnă în satul din Bahia

Apă ce cade necontenit din cer, vânt şi 24 de grade Celsius. Aşa arată iarna în cătunul brazilian al Laurei şi al lui Florian, E vreme de blugi, mâneci lungi şi şosete! Cel puţin asta simt acum la temperaturi de primăvară târzie. Am devenit braziliancă!

Plouă, plouă, plouă. Torenţial. Vertical. Orizontal. Plouă cu tunete şi trăsnete care zguduie patul şi luminează cerul precum stroboscoapele la festivalurile house. „Iar e discotecă în seara asta", zice Florian când vede spectacolul de lumini de pe cer. Ceea ce înseamnă că-i punem pantaloni lui Sasha pentru noapte şi noi ne aducem păturica aproape, în pat.

Surpriză: natura e tot mai verde

E toamnă-iarnă în Bahia. Iar toamna-iarna în Bahia plouă. Zile în şir, fără oprire, până totul devine umed, umed: hainele, aşternuturile, plasele de ţânţari, scaunele şi masa, făina din borcan şi sarea, pielea de pe noi şi biscuiţii săraţi din pungă. Soarele e doar o amintire, însă nici măcar cu atâta ploaie peisajul nu reuşeşte să pară bacovian: natura e verde. Natura îşi scutură frunzele, dansează şi face dragoste cu picăturile de ploaie, îşi umflă verdele în pene şi-şi leagănă crengile în vânt, cu graţie. E fericită. Natura iubeşte apa. Şi creşte, creşte văzând cu ochii, peste tot în jurul nostru, creşte în fiecare zi mai luxuriantă şi mai plină de culori.

Eu n-am fost la Ocean în zilele astea nesfârşite de ploaie. Mi-a fost de ajuns să-l aud mugind şi izbind coasta cu furie, de la mai bine de 400 de metri distanţă. Şi să pun imaginea asta sonoră cap la cap cu imaginea de altă dată a Oceanului sub ploaie... Şi să ştiu câtă forţă, sălbăticie şi natură pură dezlănţuită e acolo. Florian şi Didier însă... Ei bine, ei au fost sa facă bodyboarding.

Ploaia e primul lucru pe care-l vezi de pe terasă

Pe vremea asta nebună. Şi au intrat în apă în dreptul Piracangăi, încercând să treacă în spatele zidului de valuri de trei metri înălţime. Jumătate de oră mai târziu, şi-au dat seama că marea i-a dus trei kilometri de-a lungul coastei, într-o luptă în care nu putea exista decât un singur câştigător! Aşa că au ieşit resemnaţi din apă şi, mulţumind cerului că sunt încă vii şi întregi, au venit pe jos, pe plajă, sub ploaia neobosită, până înapoi, acasă.

Vreme de blugi şi şosete

Plouă şi în cameră. Tavanul e ud şi picură pe hainele lui Sasha. Iar camera Oliviei şi a lui Marcelo a devenit un lac. Mic. Şi ud. Iar noaptea e frig. Adică ne învelim acum cu pătura, dar tot nu ne-am atins de pijamale.

„Doamne, cu vântul ăsta parcă ar fi o seară de octombrie târziu în România", i-am zis lui Florian într-o seară în care purtam blugi şi o bluză cu mânecă lungă. „Care octombrie? Că sunt 24 de grade afară, aici, pe terasă!" Şi m-am mirat tare când am aflat informaţia asta. Am devenit braziliancă. La 24 de grade port blugi, mâneci lungi şi şosete şi tot mi se pare frig! Păi, după nouă luni de căldură de 30 de grade, cred şi eu!

Dacă nu e soare, nu e nici energie - pentru că nu se încarcă bateriile de la panourile solare. Aşa că seara cinăm la flacăra lumânărilor şi ne luminăm drumul spre cameră cu lanterna.

O baie scurtă în râul rece

Şi în sfârşit reapare soarele. În sfârşit! Mă trezesc la 5 şi jumătate dimineaţa („ceasul deşteptător" Sasha s-a autoprogramat între 4 şi jumătate şi 5 şi jumătate) şi deschid ochii către afară... Soare! Cerul are culoarea unui răsărit cu soare. Şi nu se mai aude plouând. În schimb, se aude iar zarva papagalilor verzi din arborele de piasava pe care-l văd dacă mă ridic doar un pic din pat. Pe la 7.00 dau fuga la râu, pentru o baie în apa rece de astă dată, după atâtea zile de pauză. Iar mai târziu îl scăldăm şi pe Sasha - pe la 3.00 după-amiaza, că la 4.00 deja numai e aşa de cald ca altădată şi copilul tremură din toate alea.

E iarnă în Bahia. Şi aici, iarna înseamnă ploaie. Torenţială. Verticală. Orizontală. Cu tunete şi trăsnete care zguduie patul şi luminează cerul precum stroboscoapele la festivalurile house. Şi cu 23-34 de grade seara, cu blugi şi bluză cu mânecă lungă şi chiar cu şosete în picioare. Şi nici măcar acum nu mi-e dor de zăpadă. Nu, nu. Mi-e dor doar de mai multe zile cu 23-24 de grade. Nu de alta, dar am slăbit şi încap iar în blugii mei de slăbătură de dinainte de sarcină. Şi mi-ar plăcea să-i port mai mult. ;

*Alte povestiri din Piracanga puteţi citi pe blogul viata prinbalonulroz.blogspot.com.

Români în Bahia

Drumurile către Piracanga sunt pline de apă

Laura (33 de ani) şi Florian Câmpean (38 de ani) sunt doi români pentru care viaţa e mai mult decât muncă, şefi, stres şi credit la bancă. Împreună cu Sasha, băieţelul cuplului, cei doi trăiesc „departe de lumea dezlănţuită", la aproape 9.500 de kilometri de Bucureşti, în Piracanga, un „sat eco" din sudul statului brazilian Bahia.

Au ajuns acolo anul trecut, pe când Laura era încă însărcinată. În Brazilia, toamna trecută, s-a născut Sasha. Şi tot acolo a primit şi botezul spiritual. În fiecare săptămână, Laura povesteşte pentru cititorii ziarului „Adevărul" cum este viaţa în Piracanga, unde locuieşte împreună cu familia ei.