Dreapta şi stânga, între genetică şi civilizaţie

Mâinile sunt zestrea evoluţiei culturale a societăţii în care trăim. Pentru că folosim mai mult mâna dreaptă decât mâna stângă şi invers, ne dezvoltăm involuntar într-un anume fel. Cu mâna dreaptă apucăm şi manevrăm lucrurile: de la simplul mestecat în mâncare la încheiatul nasturilor, în timp ce pe stânga o folosim pentru igiena corporală.

Apucăturile involuntare au o explicaţie care străbate din timpuri străvechi, la fel cum şi stângacii procedează invers cu un motiv întemeiat. Alegem să purtăm verigheta pe mâna stângă fără ca acest lucru să aibă o semnificaţie religioasă.
Ortodocşi ca şi noi, grecii ţin inelul de nuntă pe mâna dreaptă, însă pentru fiecare dintre aceste alegeri există o explicaţie adânc întipărită în istoria fiecărei societăţi.

Ceea ce nu putem justifica cu ajutorul istoriei este motivul pentru care forţăm copiii să scrie cu mâna dreaptă atunci când ei apucă, în mod natural, creionul cu stânga. Iar dacă pentru unii a avea două mâini stângi poate fi un adevărat coşmar, „Judecata de Apoi” din Capela Sixtină stă mărturie că o mână stângă a lui Michelangelo a valorat mai mult decât o duzină de mâini drepte.

Bioenergoterapeuţii susţin că între dreapta şi stânga, deşi antagonice la prima vedere, se poate pune semnul egalităţii, la fel ca în celebrul simbol Yin şi Yang, din filosofia chineză.

Teoria nu se aplică însă şi celor care, din curiozitate sau nevoie, schimbă o maşină construită cu volanul pe stânga, cu alta din Marea Britanie sau fostele ei colonii. Potrivit publicaţiei online „World Standars”, înainte de a apăsa pentru prima dată acceleraţia unui autoturism cu volanul pe dreapta, un şofer are nevoie de cel puţin zece zile de „probe” pentru a se obişnui.

Cum apar stângacii

Ne naştem stângaci sau dreptaci. Această aptitudine nu se dobândeşte, ci este moştenită genetic, susţin medicii. Mai mult, ei le recomandă părinţilor să nu-şi înveţe copiii să scrie cu dreapta dacă se descurcă, în mod natural, mai bine cu mâna stângă.

Doctorul Stela Maria Popovici, specialist în neuropsihiatrie pediatrică, susţine că din cauză că sunt forţaţi să scrie sau să mănânce cu mâna dreaptă, copiii „pot suferi de diverse tulburări legate de scriere, de vorbire, de orientare, de somn sau de mers”.

Popovici îi sfătuieşte pe părinţii care au copii stângaci „să-i lase aşa cum i-a lăsat natura”, pentru că altfel îi vor dezorienta, iar acest lucru le va cauza în dezvoltarea psihică. Ca mamă, doctorul povesteşte că fiica ei este stângace şi pentru că la grădiniţă au obligat-o într-o vreme să nu mai deseneze decât cu mâna stângă, copilul a dezvoltat anumite ticuri: „îşi sugea buza de sus, stătea încruntată”, mărturiseşte Popovici.

Concepţia părinţilor români de a obişnui copiii să scrie cu dreapta este contrazisă şi de istorie. Printre stângacii celebri, recunoscuţi ca genii se numără Leonardo DaVinci, Michelangelo, Beethoven, Isaac Newton sau Albert Einstein.

Dreapta şi religia

Întindem mâna dreaptă atunci când facem cunoştinţă cu cineva. Tot cu dreapta salutăm de „la revedere”, ţinem ceaşca de cafea sau mânuim cuţitul, cel mai periculos dintre tacâmuri.

Cu toate că în societatea în care trăim majoritatea lucrurilor sunt făcute cu dreapta -„Calcă cu dreptul ca să-ţi meargă bine”, în faţa altarului, înainte de a „intra în rândul lumii” - mirilor li se aşază verighetele pe mâna stângă. „Nu există o semnificaţie religioasă pentru acest lucru”, susţine preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Explicaţia vine, aşadar, din credinţa populară împărtăşită de ţări precum SUA, Italia, Franţa, Suedia sau Iran, unde inelul se poartă pe mâna stângă deoarece se crede că pe al patrulea deget al acestei mâini se află o venă ce conduce direct la inimă, numită în latină „vena amoris”.

Nemţii, grecii, ruşii, spaniolii, indienii sau polonezii au altă convingere pe care o exprimă prin tradiţie. Ei poartă inelul de nuntă pe mâna dreaptă pornind, culmea, tot de la romani. Astfel, dreapta se numea în latină „dexter” şi desemna dexteritatea, prosperitatea, iar stânga era „sinister”, însemnând „de rău augur”. Şi pentru că momentul căsătoriei este legat adesea de superstiţii, aceste popoare au ales să poarte simbolul legăturii lor pe mâna cu noroc.

Bun sau rău?

Între mâna dreaptă şi cea stângă există o opoziţie care dăinuieşte de mii de ani. Cercetătorii Robert Hertz şi Rodney Needham de la Universitatea Oxford au descoperit că în mai multe triburi africane dreapta este privită în antiteză cu stânga.

Astfel, în Uganda, mâna stângă este considerată inferioară, în timp ce mâna dreaptă, la fel ca la noi - este de bun augur. Mai mult, în Kenya, stânga este asociată cu termeni inferiori sau cu tentă negativă precum: sudul, noaptea, a doua soţie, femeie, copil, apus, lună şi sacrificarea mielului, în timp ce mâna dreaptă simbolizează nordul, prima soţie, bărbatul şi dominaţia, răsăritul, lumina, viitorul.

De asemenea, mâna stângă era considerată cea murdară. În unele triburi, femeilor le era interzis să-şi atingă soţii cu stânga. Spre exemplu, în tribul Meru, din Kenya, această mână era considerată că se foloseşte îndeosebi pentru igiena corporală. Pentru bioenergoterapeuţi, stânga este asociată principiului feminin, reprezentat de lună în astrologie, în vreme ce partea dreaptă a corpului este asociată principiului masculin, reprezentat de soare.

Volan pe stânga sau pe... dreapta

Chiar dacă maşinile lor par ciudate, englezii au motive bine întemeiate pentru care conduc cu volanul pe partea dreaptă. Totul a pornit în epoca feudală, când oamenii obişnuiau să circule pe partea stângă a drumului pentru a avea oricând posibilitatea de a mânui sabia cu mâna dreaptă. Englezii, dar şi populaţiile din coloniile lor au păstrat acest obicei de a circula pe partea stângă.

Ceva mai târziu, prin anii 1700, căruţaşii francezi şi americani transportau produsele de la fermă în vagoane mari, trase de câteva perechi de cai. Şi pentru că nu erau prevăzute cu scaun, căruţaşii stăteau pe spinarea calului din stânga pentru a ţine în mâna dreaptă hăţurile cu care mânau căluţii pe partea dreaptă a drumului.

Revoluţia franceză din 1790 schimbă însă totul, pentru că, în noul context social, nobilimea nu voia să se mai evidenţieze în trăsurile care goneau anterior acestei epoci pe partea stângă a drumului, în timp ce ţărănimea se deplasa încet pe dreapta.

Revoluţia i-a adus laolaltă pe dreapta nobilii şi plebea, urmând ca mai târziu, de la cuceririle lui Napoleon pe teritoriului german, să apară primul autoturism, contruit de Benz, cu volanul pe partea stângă.

Din datele culese de constructorul german Amphicars, care producea „maşini amfibie“ între 1962 şi 1967, rezultă că în lume aproximativ 66% dintre conducători au maşini cu volan pe partea stângă, iar restul de 34% sunt şoferi în Marea Britanie şi în fostele colonii ale acesteia.

De ce confundăm direcţiile

Cu toate că de la vârsta de patru ani putem face diferenţa între care este stânga şi care dreapta, de multe ori ni se întâmplă să dăm cuiva indicaţii greşite, încurcând direcţia dreaptă cu cea stângă.

Psihologii consideră că femeile se confruntă de cele mai multe ori cu această ambiguitate din cauză că natura le-a înzestrat cu un simţ al orientării mai puţin dezvoltat decât cel al bărbaţilor, care erau obişnuiţi să vâneze şi să-şi caute prada. „În schimb, femeile sunt înzestrate cu arta comunicării şi cea a inteligenţei emoţionale”, susţine psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.

Sensul vieţii şi energiile din corp

O fiinţă umană este un cumul de energii şi din această cauză nu putem trage o linie de sus până jos pentru a delimita în care parte circulă cele negative sau cele pozitive. Şcolile de spiritualitate înţeleg diferit ce înseamnă „sensul vieţii”.

Orientalii consideră că acesta este în direcţia acelor de ceasornic – adică spre dreapta -  pentru că adevărata viaţă este dincolo de moarte, iar acele de ceasornic reprezintă trecerea timpului spre viaţă.  „Fiecare să folosească sensul cu care se simte cel mai confortabil”, ne sfătuieşte  Nicoleta Rădulescu.