Diavolul din contract e scris cu litere mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clientul băncii trebuie să fie atent la costuri, la obligaţii şi la clauzele speciale menţionate cu litere mici în subsolul unei pagini. Puţini clienţi ştiu că „banca poate modifica dobânda în funcţie de evoluţia dobânzilor de pe piaţa interbancară...”. Şi mai puţini ştiu să „descifreze” costurile reale ale unui credit.

Brokerii de credit chestionaţi de “Adevărul” au încercat să traducă o mare parte din clauzele scrise cu litere mici în contractele de credit. Indiferent de suma împrumutată şi de tipul creditului, specialiştii avertizează: nu semnaţi nimic înainte de a citi cu atenţie tot conţinutul contractului. Cereţi explicaţii suplimentare oficialilor băncilor atunci când aveţi nelămuriri şi cântăriţi serios costurile unui împrumut.

Atenţie la costuri!

Ca să ştiţi la ce să vă uitaţi în contractele de credit, trebuie să aveţi măcar o vagă idee asupra obligaţiilor pe care le au băncile. Conform legislaţiei în vigoare, banca nu este obligată să specifice dobânda anuală efectivă (DAE) – în componenţa căreia intră rata şi comisioanele - decât în cazul creditelor de consum.

La creditele ipotecare, băncile trebuie să descrie exact taxele aferente contractului de credit. La fiecare comision se specifică procentul perceput şi periodicitatea acestuia.

“Atenţie la ce sumă se aplică aceste comisioane! Unele instituţii financiare au comisioane de întreţinere lunară a creditului care se aplică la suma iniţială. Cel mai bine este, dacă tot se plăteşte un comision lunar, ca acesta să fie raportat la soldul creditului şi să scadă pe măsură ce se achită împrumutul”, ne sfătuieşte Marina Sterpan, director de comunicare la Credit Zone.
Odată cu contractul de credit, clientul primeşte şi un grafic de rambursare.

Acesta este, de exemplu, înmânat împrumutatului numai pentru perioada de dobândă fixă, urmând ca la expirarea acestei perioade banca să genereze un nou grafic de rambursare. “În ceea ce priveşte acest aspect, este important ca solicitantul să pună întrebări în legătură cu evoluţia dobânzii şi a tuturor celorlalte costuri în timp, pentru a nu avea surprize neplăcute la expirarea perioadei cu dobândă fixă”, atrage atenţia şi Raluca Dobre, analist financiar la brokerul de credite IpoteciDirect.

Costuri valutare

În secţiunea care reglementează “utilizarea creditului”, banca permite clientului să folosească banii împrumutaţi numai cu destinaţia prevăzută în contract (de exemplu, achiziţie sau construcţie de imobil, renovare/reamenajare domiciliu). “Dacă banca observă ulterior că împrumutul a fost folosit pentru o tranzacţie care nu are legătură cu destinaţia iniţială, clientul este somat să furnizeze documente justificative suplimentare sau să ramburseze suma folosită”, explică Marina Sterpan.

Lucrurile pot merge chiar şi mai departe. În cazul în care clientul doreşte să utilizeze creditul în altă valută decât cea de referinţă, banca are dreptul, dacă este menţionat astfel în contract, să refuze solicitarea clientului.

În practică, se întâmplă ca, la un credit ipotecar sau imobiliar de achiziţie, preţul imobilului să fie stabilit de părţi prin contractul de vânzare-cumpărare în altă valută decât valuta creditului. În acest caz, clientul va suporta din surse proprii diferenţele de curs valutar.

„Pentru situaţia aceasta, o conversie valutară poate să valoreze chiar şi 2% din suma împrumutată. Mai departe, se pune problema conversiei lunare pentru plata ratei, astfel că la finalul perioadei de creditare costurile cu conversia se pot ridica şi la 4%”, explică analistul financiar Raluca Dobre.

Dobândă… variabilă

„«Dobândă» este un personaj enervant”, spune reclama… Devine de-a dreptul exasperant atunci când e variabilă! De câte ori nu aţi auzit de formulări precum: “Banca are dreptul de a modifica rata dobânzii în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară...” sau „la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de ...% pe an şi este variabilă...”. Formulări destul de ambigue care pot lăsa loc interpretărilor!

“Banca trebuie să menţioneze în contract mai mult decât faptul că dobânda e variabilă. Trebuie să specifice clar formula de calcul a dobânzii, pentru ca solicitantul să ştie exact din ce este compusă, cum şi când poate fi modificată”, crede Marina Sterpan, director de comunicare la Credit Zone.

Rambursare anticipată doar pentru clienţii-model

Nici atunci când vreţi să plătiţi băncii în avans nu sunteţi scutiţi de surprize. Clientul are dreptul să solicite băncii rambursarea parţială sau integrală a creditului prin solicitare scrisă.

“Există un aspect care trece neobservat la momentul semnării contractului, însă este remarcat de client atunci când doreşte rambursarea anticipată a sumei împrumutate. Banca permite achitarea în avans a creditului numai persoanelor care nu au înregistrat debite restante, adică celor care au plătit toate ratele la timp până în acel moment. Persoanele care plătesc în avans sunt obligate, de asemenea, să declare sursa de origine a sumelor cu care rambursează creditul”, explică Marina Sterpan.

Nu e nevoie de dovadă

Pe de altă parte, în cazul neachitării la scadenţă a oricărei sume datorate, împrumutatul va fi considerat de drept în întârziere după împlinirea unui termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea unei notificări scrise.

“Prin această clauză, banca îţi spune că te raportează ca rău-platnic la Biroul de Credit şi la Centrala Riscurilor Bancare în 30 de zile de la notificarea scrisă. Atenţie! Nu este nevoie să aibă şi dovada că s-a şi primit această notificare”, atrage atenţia Raluca Dobre.

Codebitor bun de plată

„Giranţii/codebitorii/fidejusorii sunt obligaţi în mod solidar cu împrumutatul pentru rambursarea la scadenţă a creditului contractat“. Astfel, relaţia cu codebitorii, giranţii şi fidejusorii este, de asemenea, reglementată prin contractul semnat cu
banca.

“Când te hotărăşti să devii codebitor într-un contract de credit trebuie să te gândeşti bine, pentru că, în situaţia în care împrumutatul principal intră în imposibilitate de plată a ratelor sau intervine un deces, sarcina rambursării imediate a soldului, şi nu a plăţii pe mai departe a ratelor, îţi revine”, spune Raluca Dobre. 

Cum poţi da banca în judecată

După ce au încercat să rezolve problemele pe cale amiabilă cu reprezentanţii băncii şi au depus o plângere la ANPC, clienţii pot chema instituţia financiară în instanţă. Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se taxează în funcţie de solicitările stipulate, scrie www.conso.ro.

În cazul în care clientul solicită doar anularea unor decizii ale băncii, fără a menţiona şi restituirea unor sume plătite ca urmare a acestor decizii, taxa nu depăşeşte 30 lei. Pentru o cerere evaluabilă în bani cuprinsă între 388 şi 3.879 lei, taxa se ridică la 37 lei, plus 8% pentru ce depăşeste nivelul de 388 lei.

Nu poţi spune „nu am ştiut…”

„În finalul contractului de credit e scris: «prin semnarea prezentului contract de credit împrumutatul confirmă că a luat la cunoştinţă despre prevederile specificate şi este de acord cu ele». Clienţii care au fost puşi în situaţia schimbării costurilor creditului s-au adresat băncii subliniind faptul că ei nu sunt de acord cu acest aspect.

Tocmai fuseseră în momentul semnării contractului de credit“, atrage atenţia Marina Sterpan de la Credit Zone. Cu alte cuvinte, nu prea poţi să spui băncii că nu-ţi mai convin termenii unui contract cu care în urmă cu ceva timp ai fost de acord. Sau poţi comunica asta, dar nu înainte de a lua în calcul alte costuri. “Clien­tul are dreptul de a denunţa unilateral contractul”.

De ce, ne-a explicat Raluca Dobre de la IpoteciDirect: “La data denunţării unilaterale a contractului, toate obligaţiile împrumutatului vor deveni imediat scadente şi exigibile, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată. Aşadar, dacă te gândeşti să dai în judecată banca, trebuie să fii pregătit să rambursezi în avans creditul”.

Mic dicţionar de termeni

Dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă (în funcţie de moneda creditului), la care se adaugă X%. Aceasta este cea mai specifică formulare întâlnită în contractele de credit cu dobândă variabilă.

ROBOR este dobânda de referinţă pentru creditele în lei, care rezultă din media ratelor dobânzilor precticate la împrumuturile între bănci pe piaţa interbancară. Principala problemă este volatilitatea ROBOR (înregistrează fluctuaţii mari) atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

De pildă, pe 3 ianuarie 2008, ROBOR pentru creditele scadente la 12 luni era de 8,56%, în timp ce pe 11 noiembrie a ajuns la 16,98%. Pe 20 octombrie, ROBOR a atins valoarea record de 51,97%.

EURIBOR, abreviere pentru Euro Interbank Offered Rate, este rata dobânzii la creditele acordate în moneda euro pe piaţa interbancară europeană. Pe 6 octombrie a atins cel mai ridicat nivel de la sfârşitul anului 1994: 5,345%.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite