Despre o naştere şi o proaspătă mămică

În comunitatea din Piracanga a mai apărut un membru: „bebeluşa“ nou-născută a lui Sivan şi a lui Ronny. Din câte naşteri au fost până acum în Piracanga, asta a fost prima la care am vrut să fiu de faţă.

Poate că a fost de vină sunetul de tobă care a însoţit neîncetat cele aproape 16 ore de travaliu. Se auzea perfect de la noi de acasă - dum! dum! dum! dum! - şi aşa ştiam că bebeluşul nu s-a născut încă.

Poate că a fost locul de vină - tot travaliul s-a desfăşurat în piscinuţa Georgiei, aceea la care eu şi Florian am muncit ca s-o amenajăm pentru naşterea lui ­Sasha. Poate că a fost de vină iubirea mea pentru Sivan - fata asta de 26 de ani din Isra­­­­el -, pentru care am simţit dragoste la prima vedere, când ne-am cunoscut acum vreo patru luni aici, în Piracanga. Ne-am văzut - eu cu Sasha în braţe, ea cu o burtică rotundă superbă - şi ­ne-am pupat şi ­ne-am îmbrăţişat imediat, de parcă eram prietene de-o viaţă!

O fetiţă mare şi sănătoasă

Dar nu am participat la naşterea copilului lui Sivan şi al lui Ronny. Ei nu au vrut să fie de faţă decât „echipa de intervenţie" - Suely, Chantal şi Thiaguia, adică moaşa şi cele două ajutoare. Dum! dum! dum! dum! se auzea toba şi de la focul aprins lângă piscină se vedea fumul ridicându-se în aer, ­printre stropii de ploaie măruntă din ziua asta de duminică. Iar gândurile mele erau toate cu Sivan şi cu bebeluşul ei.

Apoi, toba a început să bată mai repede, mai repede şi... linişte. „A venit, a ieşit, în sfârşit! E fetiţă! Şi e mare şi sănătoasă!", s-a răspândit repede vestea, iar Ronny a rugat pe toată lumea să le respecte în continuare intimitatea şi să nu vină în vizită încă vreo 24 de ore.
A treia zi le-am văzut pe Sivan şi pe fetiţa ei, care nu are încă un nume. „N-am vrut să ştim dinainte sexul copilului şi nici n-am vrut să-i alegem un nume înainte s-o vedem. Acum, că am văzut-o, o să vină el şi numele", spun cei doi părinţi. I-am dus proaspetei mămici creme care să-i grăbească vindecarea şi pompa mea pentru lapte.

Le-am făcut micul dejun - Ronny era un pic cam prea obosit ca să gătească, aşa că ne-am înţeles să le ducem fiecare câte o masă, pe rând, până îşi re­intră în ritm. Sivan avea deja o mie de întrebări şi de îngrijorări, aşa că am făcut exact ceea ce au făcut Margarita şi Georgia cu mine, când nu ştiam pe ce lume sunt, cu Sasha cel-nou-născut în braţe: am încurajat-o. I-am spus că vor urma vreo şase săptămâni de emoţii, de hormoni plecaţi razna şi plânsete urmate de râsete. Să ştie că toate astea sunt fireşti. Că nu e nimic în neregulă cu ea.

Emoţiile unei mame

„Dar bebeluşa are nişte bubiţe pe corp, uite!" „Da, e normal, dă-i cu laptele tău pe bubiţe, or să treacă" „Dar mă cert cu Ronny întruna, plâng şi el nu mă înţelege!" „Da, şi asta e normal, ­pentru amândoi totul e nou şi copleşitor, sunteţi speriaţi. Nimic nu e aşa de grav, o să vă mai certaţi de o mie de ori şi la fel o să vă împăcaţi şi o să vă aduceţi aminte că vă iubiţi.

În scurt timp o să ţi se pară că tu şi bebeluşa vă cunoaşteţi dintotdeauna şi o să ştii de ce plânge, ce nevoi are, ce vrea de la tine şi care îi este ritmul. Aşa e la început. Un pic mai greu. Trece. Şi ai alături un bărbat care te iubeşte şi mulţi prieteni care să te ajute, fată frumoasă!"

„Sigur nu sunt eu o ­mamă rea şi un monstru, pentru că... aşa mă simt..." „Păi, dacă tu eşti, înseamnă că şi eu am fost un monstru şi o mamă rea. Şi uită-te acum la mine şi la copilul meu. Sasha pare fericit, nu? Şi eu par destul de normală, nu?"

A început să râdă şi s-a relaxat. A mai spus doar că tare ar vrea ca mama ei să fie cu ea acum. Mi-am amintit de Crăciunul meu fără mama mea, cu copilul de o lună şi cu mine pentru prima oară departe de casă. Şi eu tare ­mi-am dorit ca mama să fie cu mine în momentele alea. Toată lumea trece să-i vadă şi să le aducă ceva.

Zi după zi, copila deschide ochii mai mari, Sivan arată mai odihnită şi mai liniştită, Ronny se simte tătic dintotdeauna şi lucrurile curg, simplu şi firesc, aşa cum a lăsat Dumnezeu rânduit să curgă. Şi tot în acest timp, acasă, în România, surioara mea a născut şi ea. Încă un băieţel în familia noastră.

*Alte povestiri din Piracanga puteţi citi pe blogul viataprinbalonulroz.blogspot.com.

Români în Bahia

Laura (33 de ani) şi Florian Câmpean (38 de ani) sunt doi români pentru care viaţa e mai mult decât muncă, şefi, stres şi credit la bancă. Împreună cu Sasha, băieţelul cuplului, cei doi trăiesc „departe de lumea dezlănţuită", la aproape 9.500 de kilometri de Bucureşti, în Piracanga, un „sat eco" din sudul statului brazilian Bahia.

Au ajuns acolo anul trecut, pe când Laura era încă însărcinată. În Brazilia, toamna trecută, s-a născut Sasha. Şi tot acolo a primit şi botezul spiritual. În fiecare săptămână, Laura povesteşte pentru cititorii ziarului „Adevărul" cum este viaţa în Piracanga, unde locuieşte împreună cu familia ei.