Despre lumina din noi, românii

Oraşele din Bahia sunt îmbrăcate mereu în culori

Indiferent unde ar trăi în această lume, românii mai au o şansă să descopere lumina din ei. Laura Câmpean crede că ar trebui să începem chiar acum să ne salvăm: de exemplu, cu un zâmbet. Brazilienii spun despre ei înşişi că sunt buni, frumoşi şi iubitori, românii se descriu ca meschini, răi şi hapsâni.

„Am evitat să văd zile în şir filmuleţul cu românii înghesuindu-se la deschiderea noului magazin de bricolaj, gândindu-mă că nu e nimic nou. Comportamentul românului disperat după oferte e deja... tipic. Dar azi m-am uitat totuşi şi am căzut pe gânduri: oare mai avem vreo şansă să devenim nişte oameni normali? Cam de unde ar trebui pornit? În fine, stăteam eu, singură, să mă întreb. Şi am zis să-ţi spun şi ţie, care ai ales altă viaţă. Oare are sens să mai muncim ca să schimbăm ceva? Avem sorţi de izbândă? Nu pentru acum, ci măcar pentru generaţia viitoare?"

Aşa mi-a scris într-un e-mail, zilele trecute, prietena mea Claudia, una dintre cele mai dragi fiinţe pe care le am acasă, în România. Şi m-a pus şi pe mine pe gânduri. Nu, nu m-am întrebat dacă mai avem vreo şansă. Pentru că nu am nicio îndoială: avem toate şansele din lume! Ci m-am gândit la cât de frumoşi suntem, noi, românii.

Ce spunem despre noi?

M-am gândit cum fiecare străin care ne vizitează ţara rămâne încântat de cât de bine primit este în casele românilor, la ţară. De ce mâncăruri extraordinare gătim noi. De ce suflete calde şi vesele avem, de ce petreceri ştim să încingem, de ce femei frumoase poartă numele de românce, de ce locuri alcătuiesc ţara asta, de ce bine ştim să vorbim limba engleză, de cum filmele străine sunt subtitrate în România, şi nu dublate. Povestesc cu uimire de mănăstirile din Moldova, de casele din Ardeal, de Delta Dunării, de brânză şi ceapă, de vinurile româneşti şi încă o dată despre oameni şi despre voioşia, spiritul, căldura şi ospitalitatea lor.

Şi pe urmă m-am întristat. Pentru că, dacă îi întrebi pe români despre ei înşişi, îţi vor spune că suntem nişte oameni mici, meschini, hapsâni, răi, urând tot ce ne înconjoară, uitând să zâmbim, uitând să iubim...

Îţi vor vorbi despre cum ne călcăm în picioare la coadă la supermarket şi la pupat moaştele Sfintei Parascheva. Noi, românii, cei care nu vrem să vedem lumina şi frumosul, şi minunea din noi. Noi, românii, grăbindu-ne să fim primii care să ne bârfim, să ne criticăm, să ne judecăm, să ne scoatem ochii unul altuia şi să ducem asta cu noi peste tot! Ce ne împiedică să vedem lumina din noi? „Ah, e sărăcia de vină! Şi 50 de ani de comunism!"

Aşa să fie? Că mă uit la brazilienii ăştia alături de care am petrecut aproape un an din viaţă. Şi aşa de drag ne e de ei, că vrem să mai petrecem încă nişte ani buni, în continuare. Ce au brazilienii în plus sau diferit?

Brazilienii ştiu să se bucure de viaţă, afişând mereu zâmbete largi

Ce spun brazilienii despre ei?

Mai bogaţi sigur nu sunt. Dimpotrivă! Nici mai educaţi, nici mai avansaţi tehnologic. Şi au trăit şi ei sub dictatură militară o grămadă de ani.

Vorbind de Brazilia - şi mai ales de Bahia - aş povesti tuturor despre cât de bine suntem primiţi în casele lor, oriunde ne-am duce. Ce mâncăruri extraordinare gătesc. Ce suflete calde şi vesele au, ce mai petreceri ştiu să încingă, ce femei frumoase poartă numele de brazilience, ce locuri superbe alcătuiesc ţara asta. Aş mai povesti despre culorile caselor şi ale hainelor, despre oameni şi despre voioşia, spiritul, căldura şi ospitalitatea lor.

Şi dacă îi întrebi pe brazilieni despre ei înşişi, îţi vor spune acelaşi lucru. Îţi vor vorbi despre iubire, despre pasiunea de a-şi trăi viaţa, despre zâmbet, despre braţe deschise, despre muzică şi dans şi despre femei frumoase, despre cât de minunat e să trăieşti, pur şi simplu!

Putem schimba ceva

Asta este diferenţa. Ei văd lumina din ei. Văd frumuseţea din ei şi o cultivă. Văd minunea numită „Viaţă" şi o trăiesc cu recunoştinţă, cu dăruire, cu pasiune. Este o chestiune de alegere. Ei aleg să trăiască bucurându-se, iubindu-se. Noi, românii, alegem să trăim plângându-ne, suferind, urându-ne.Mi-e drag de România.

Mi-s dragi românii. Mi-e dor de România. Şi cred din toată inima mea că da, avem toate şansele din lume. Că are tot sensul să muncim ca să schimbăm ceva. Şi că acel „CEVA" este felul în care ne vedem noi. Să începem să vedem în noi ceea ce Dumnezeu a pus de la început: iubirea, frumuseţea, bunătatea, prietenia, bucuria, zâmbetul. Acceptarea. Toleranţa. Că ele nu sunt pierdute, sunt doar uitate şi că ni le putem aduce aminte, împreună, în fiecare zi câte puţin. Şi că putem începe chiar acum.

Uite, de exemplu, cu un zâmbet!

*Alte povestiri din Piracanga puteţi citi pe blogul viata prinbalonulroz.blogspot.com.