Dependenţa de sex, ascunsă sub cearşaf

Românii vorbesc puţin despre sex. În aceste condiţii, în societatea tradiţionalistă în care trăim, dependenţa de sex este un subiect aproape interzis. Sexul compulsiv se manifestă fie printr-o sexualitate exacerbată, care presupune parteneri multipli, fie prin implicarea în anumite forme de sex în condiţii de risc.

Sexualitate compulsivă (dependenţa de sex) este o sexualitate asupra căreia oamenii nu mai au control, spun psihiatrii. Şi tot ei spun că au întâlnit extrem de puţine cazuri declarate în România. Asta, explică specialiştii, din cauză că vorbim despre o triplă stigmatizare a omului care suferă de o asemenea dependenţă.

„Pentru început, avem de-a face cu stigmatizarea omului care se caută la cap: la noi apar imediat etichetele de nebun, de dus cu capul, de sărit de pe fix. Pe de altă parte, avem de-a face cu stigmatizarea sexualităţii, un tabu în societatea noastră”, explică psihiatrul Eugen Hriscu.

În viziunea sa, al treilea motiv de stigmatizare este cel care decurge din pierderea autocontrolului, acesta fiind motivul pentru care orice om care dezvoltă o dependenţă - fie ea legată de alcool, de tutun, droguri, jocuri de noroc sau sex - este prost văzut.

O tulburare de control a impulsului

Persoanele dependente de sex au o viaţă cvasinormală, au slujbe, au familii, iar dependenţa se manifestă din când în când în intimitate.

„Aceşti oameni suferă de o tulburare de control a impulsului. Este o problemă de autocontrol, iar pentru noi, ca fiinţe umane, autocontrolul este acel ceva care ne permite să trăim unii cu alţii, în societate”, mai spune psihoterapeutul Eugen Hriscu.

Formele pe care această dependenţă le îmbracă sunt fie o sexualitate exacerbată - parteneri multipli -, fie practicarea sexului în condiţii de risc. În această categorie intră cei care fac sex în locuri publice, care practică sexul neprotejat, prin asta obţinând o satisfacţie suplimentară, din cauză că-şi asumă fie riscul unei sarcini nedorite, fie riscul de a căpăta boli cu transmitere sexuală sau de a se infecta cu HIV.

Dependenţii de sex suferă de o tulburare de control a impulsului. Autocontrolul le permite oamenilor să trăiască unii cu alţii.

Eugen Hriscu
psihiatru

Oamenii se nasc sau devin aşa?

Specialistul crede că, la fel ca în întreg domeniul acoperit de psihiatri, şi aici avem de-a face cu un amestec: „Oamenii sunt fiinţe sexuale prin naştere. Sunt indivizi care tind să fie mai activi sexual, care au nevoi mai mari, şi alţii la care nevoia de interacţiune sexuală este mai limitată.

 Pe aceste variaţii genetice se pot suprapune nişte experienţe de viaţă şi nişte modele”. De exemplu, dependenţa poate apărea la un copil care creşte într-o casă în care unul dintre părinţi are parteneri multipli.

„Experienţa cea mai determinantă în viziunea mea apare însă atunci când actul sexual este încărcat cu o semnificaţie. De pildă, o persoană care se simte lipsită de valoare, nemulţumită de sine, îşi schimbă brusc percepţia despre viaţa sa atunci când se angrenează într-o relaţie sexuală. Actul sexual devine purtător de semnificaţie pentru această persoană”, precizează psihiatrul.

În aceeaşi capcană poate cădea o persoană extrem de controlată sau rigidă, care urmează regulile până la cel mai mic detaliu, şi care descoperă că a face sex cu un străin îi oferă o eliberare.

Când sexul este un substitut pentru normalitate

Procesul de pierdere a controlului poate începe cu o experienţă care capătă ulterior semnificaţii: sexul în locuri publice sau cu o persoană abia întâlnită. Ulterior, vii­torul dependent încearcă să retrăiască această experienţă şi foloseşte în continuare sexualitatea ca un substitut, ca o cârjă.
 
„Stima sa de sine, sistemul lui de valori sunt în suferinţă, dar a descoperit că sexualitatea îi oferă un sprijin şi îl ajută să se simtă normal. E foarte interesant că aceşti oameni caută normalitatea şi ajung să fie etichetaţi - chiar ei înşişi se etichetează - ca anormali.

Dar nevoia lor de bază este de a se simţi normali, de a înlocui o lipsă”, mai spune psihologul.
Ca şi în alte cazuri în care o lipsă este suplinită cu un „surogat”, apare toleranţa, iar persoana dependentă are nevoie de ceva mai mult, de ceva mai intens.

„E ca la ochelari: la început vedem foarte bine cu dioptrii de 0,5, dar, pe măsură ce înaintăm în vârstă, avem nevoie de dioptrii mai mari. Şi dependenţii de sex capătă acest sentiment de împlinire cu doze din ce în ce mai mari, intră într-o spirală, iar capacitatea de autocontrol se pierde treptat”, mai spune Eugen Hriscu.

Sexul nu aduce întotdeauna fericire

Partenerii multipli sunt o formă frecventă de manifestare a dependenţei

Conform unui studiu citat de bbc.co.uk, 70%  din dependenţii de sex au probleme cu păstrarea unei relaţii, 40% din ei şi-au pierdut deja partenerul, iar 27% au ratat oportunităţi în carieră ca urmare a comportamentului lor sexual.

De asemenea, 40% din ei au trăit experienţa unor sarcini nedorite, iar 68% s-au expus bolilor cu transmitere sexuală. Acelaşi studiu mai arată că 72% din dependenţii de sex au tendinţe suicidale, iar 17% chiar au încercat să-şi pună capăt zilelor.

Aceste date arată că sexul nu e sinonim, cel puţin în cazul acestor persoane, cu plăcerea sau fericirea.

Cum se tratează

„Sănătatea psihică presupune autocontrolul sau controlul asupra pulsiunilor (poftelor), fie că e vorba de cele sexuale, alimentare etc. Foarte mulţi dintre aceşti oameni pot ajunge să aibă probleme cu legea. Cel mai adesea, din cauză că sunt prinşi în parcuri unde îşi caută parteneri în situaţii promiscue”, mai spune psihiatrul Eugen Hriscu.

Medicaţia psihiatrică poate ajuta dependentul să dobândească un control mai bun asupra impulsurilor sale. De asemenea, e importantă consultarea unui psihiatru, mai ales că tendinţele suicidale nu sunt puţine.

„Psihoterapia ajută persoana să găsească mecanisme de autocontrol. Sunt informaţii, tehnici de control al  pulsiunilor, pe care doar un psiholog sau un psihiatru abil i le poate dezvălui pacientului.

Oamenii se tem că ar putea să-şi piardă cârja, sprijinul de care vorbeam. Ceea ce nu ştiu ei este că psihoterapia nu este o metodă de convingere, de persuasiune prin care specialistul încearcă să le ia acea cârjă. Sunt ajutaţi doar să găsească alternative, astfel încât cârja să nu mai fie necesară, pacientul căpătând adevăratul sens al normalităţii”, mai explică medicul.

Ce poate face partenerul

Specialiştii în psihiatrie mai spun că partenerul unui dependent trebuie doar să-şi dorească să ştie că persoana iubită suferă de o tulburare de acest gen.

„De foarte multe ori, el investeşte însă foarte multă energie pentru a nega realitatea. În momentul în care o acceptă, problema principală  este decizia pe care trebuie să o ia. Trebuie să se întrebe dacă poate trăi lângă o asemenea persoană.

Dacă vrea să-i dea o şansă, atunci invitaţia către un tratament trebuie să fie foarte fermă”, mai spune specialistul.

David Duchovny s-a tratat

David Duchovny (48 de ani), actorul din celebrele seriale americane „Dosarele X” şi „Californication”, s-a internat în toamna anului trecut într-o clinică de specialitate pentru a-şi trata dependenţa de sex.

 Vedeta a admis că are o problemă după mai bine de 11 ani de la apariţia în presă a primelor informaţii despre adicţia sa şi a urmat un program special de tratament şi reabilitare. Recent, Duchovny a fost văzut împreună cu soţia sa, actriţa Tea Leoni, cei doi lăsând impresia unui cuplu fericit. Mariajul lor a trecut prin clipe foarte grele din cauza problemelor cu care s-a confruntat actorul.

Cuplul ajunsese în toamna anului trecut în pragul divorţului. David Duchovny şi Tea Leoni sunt căsătoriţi din 1997 şi au împreună o fiică, Madelaine (9 ani) şi un fiu, Kyd (6 ani).