De ce uită femeia matură să se bucure de aventură?
0
Multe femei trecute de 40 de ani se ascund în spatele scuzei „n-am timp“ când vine momentul să se ocupe de viaţa lor intimă şi de găsirea partenerului ideal. În ultimele decenii, statisticile au evidenţiat o creştere a numărului femeilor care tot amână întemeierea unei familii, până când vârsta le determină să abandoneze ideea.
Au o carieră bine aşezată, suficienţi bani pentru a-şi permite o viaţă confortabilă, se îngrijesc, se îmbracă elegant - pe scurt, sunt nişte femei de dorit şi, totuşi, pe la 30-40 de ani sunt tot singure. Unele aleg cu bună-ştiinţă celibatul, altele se întreabă de ce nu-şi găsesc partenerul potrivit.
Multe dintre ele nici nu se mai obosesc să-şi caute sufletul-pereche, frecvenţa întâlnirilor la care consimt să iasă scăzând pe măsură ce înaintează în vârstă. Altele îşi găsesc consolarea în plăceri furate, devenind ceea ce americanii au denumit plastic „cougars", adică „pume", femei care sunt tot timpul la pândă pentru a pune gheara pe un bărbat mai tânăr, fie şi doar pentru o noapte. Deşi se declară emancipate şi fericite aşa cum sunt, chiar şi cele din „specia prădătoarelor" visează, în taină, să găsească un mascul pe măsură. Visează, dar rareori întreprind ceva concret în sensul găsirii unui partener stabil. Motivaţia cel mai des întâlnită la femeile aflate în această situaţie este „n-am timp". Însă psihologii spun că aceasta este doar o scuză comodă şi plauzibilă.
„Casa mea e la birou"
„Muncesc de dimineaţa până seara, în weekend abia am timp să trec şi pe la ai mei, să le mai fac nişte cumpărături. Când să mai ies şi la întâlniri?" În acest fel răspunde Lavinia D., ori de câte ori prietenele sale o întreabă cum stă cu viaţa amoroasă. Are 35 de ani şi lucrează la o firmă din Bucureşti, în domeniul resurselor umane. De multe ori, când vine vorba de căsătorie, invocă studii şi statistici - cum ar fi că angajatul însurat îşi schimbă mai rar serviciul, în timp ce un celibatar e mai uşor de convins să stea peste program. La fel ca ea, de altfel. Nu este o frumuseţe răpitoare, dar arată bine. Îşi menţine o siluetă de adolescentă, cu ajutorul unei diete draconice, e veselă şi volubilă. În pauza de cafea, discută cu toată lumea, se interesează de problemele fiecăruia, în schimb, vorbeşte puţin despre viaţa ei. Oamenii ştiu că „n-are pe nimeni", iar ea se preface că e mulţumită aşa, deşi, uneori, lunea dimineaţa simte un nod în gât când aude cum s-au distrat colegii în weekend.
O altă categorie de femei care evită să se aventureze în prospecţiuni matrimoniale sunt mamele singure. Şi acestea spun că nu mai au nici timp, nici energie pentru aşa ceva, dar, în plus, vin şi cu argumentul că e prea complicat, având în vedere că trebuie să se gândească la binele copilului. Problema este cu siguranţă reală, însă psihologii spun că, în ultimă instanţă, este doar o scuză nobilă pentru a se feri de posibile deziluzii sentimentale. Tot ceea ce trebuie să facă o mamă este să fie mult mai atentă decât o femeie fără responsabilităţi şi să elimine din start de pe lista potenţialilor parteneri pe aceia care nu par că ar putea fi un bun tată vitreg.
Aproape 40% din femeile singure afirmă că nu au timp de întâlniri, relevă un studiu realizat în Franţa de revista „Marie-Claire". Astfel, 38,5% au spus „nu am timp pentru a mă ocupa de întâlniri şi relaţii", în timp ce alte 53,2% au ales răspunsul „sunt ocupată, dar nu cred că de asta sunt singură". Doar 8,2% din femeile chestionate au declarat „sunt oricând dispusă să fac eforturi pentru a cunoaşte oameni noi".
Planeta singuratică
Biroul de recensământ al Statelor Unite anunţa recent că numărul gospodăriilor conduse de femei singure a ajuns la 14,5 milioane, ceea ce reprezintă 15,2% din totalul gospodăriilor. Confirmând o tendinţă evidenţiată la nivel mondial, statisticile americane indică o creştere, de la an la an, a numărului de persoane care trăiesc singure. Fenomenul este explicat de sociologi prin creşterea ratei divorţurilor, precum şi prin majorarea vârstei la care oamenii se decid să-şi întemeieze o familie.
Record la avorturi
Numărul femeilor trecute de 40 de ani care recurg la avorturi a crescut alarmant, relevă un studiu realizat în Marea Britanie. Astfel, anul trecut, peste 8.000 de femei cu vârste între 40 şi 49 de ani au solicitat o întrerupere de sarcină, cu 30% mai multe decât în urmă cu zece ani. Specialiştii pun acest fenomen pe seama faptului că femeile în căutare de partener rămân foarte active sexual.
Cota la bursa matrimonială
„Mofturoasele" nu par conştiente de faptul că, pe măsură ce amână găsirea unui suflet-pereche, le scade „cota de piaţă". O femeie poate spera la o partidă bună cam până pe la 35 de ani. După acest prag, „cota ei de piaţă" se micşorează de la an la an. Foarte multe persoane habar nu au cât valorează pe piaţa întâlnirilor amoroase. Factorii care trebuie luaţi în calcul sunt numeroşi: de la lucruri evidente (vârsta, greutatea, aspectul fizic) până la detalii pe care unii le-ar considera irelevante (fumatul ori preferinţa pentru anumite programe de televiziune). Fiind incapabile să-şi dea seama unde se situează în terifiantul univers al oamenilor în căutare de partener, multe femei se aventurează cu aşteptări irealizabile, crede Steve Penner, autor al cărţii „Adevărul despre dating - Cum să-ţi stabileşti şi să-ţi creşti cota de piaţă".
Scuze la îndemână pentru fuga de propria viaţă
„Refugiul în muncă este o fugă din faţa propriei vieţi", este de părere psihoterapeutul Cătălina Hetel. „Atunci când o persoană se refugiază în multă muncă, de fapt, se ascunde de propriile gânduri, de propriile temeri. Este un teren relativ stabil, pe care persoana a învăţat să-l controleze sporindu-şi competenţele. De multe ori, viaţa te ia prin surprindere, relaţiile implică neprevăzut, iar în propria existenţă nu există traininguri care să te înveţe cum să fii competent. Aşa că munca îţi poate da iluzia puterii şi a omnipotenţei", adaugă aceasta.
Dragostea nu pică din cer
Unul dintre motivele pentru care o femeie realizată profesional şi financiar nu se oboseşte să-şi caute un partener stabil este credinţa greşită că bărbatul ideal o să apară pur şi simplu în viaţa ei, la momentul potrivit. „În mintea unei persoane ocupate, partenerul perfect trebuie să se materializeze fără efort şi să fie compatibil din toate punctele de vedere", spune Evan Mark Katz, consilier matrimonial pentru cei care-şi caută perechea online şi autor al mai multor cărţi dedicate acestui subiect. Experienţa cu sute de clienţi l-a făcut să concluzioneze că „aşa ceva nu există".
Greu de satisfăcut
O scuză des întâlnită pentru a refuza o întâlnire cu un posibil partener, fie el găsit pe internet, cunoscut întâmplător ori recomandat de cineva, este „nu e genul meu". Cu siguranţă, e posibil ca, în multe cazuri, să fie vorba de o persoană nepotrivită, însă la fel de posibil este să fie şi aceasta doar o scuză pentru a masca frica de o întâlnire propriu-zisă.
În plus, unele femei au standarde nerealiste sau se ghidează după lucruri superficiale. Refuzând fie şi să stea de vorbă cu personajul „necorespunzător", aceste femei comit o mare eroare, ratând şansa de a cunoaşte mai bine un om care s-ar putea dovedi perfect compatibil.
Mulţi psihologi consideră că, în cazul femeilor de carieră, tocmai succesul profesional este cel care le afectează viaţa sentimentală. Explicaţia ar fi aceea că, pentru a atinge un nivel înalt în carieră este nevoie de multă luptă, ambiţie şi, nu în ultimul rând, de dezvoltarea capacităţii de a lua decizii. O astfel de femeie este obişnuită să controleze, lucru nociv într-o relaţie. Cei mai mulţi dintre bărbaţi nu se simt în largul lor alături de o femeie care câştigă mai bine sau care are o poziţie socială mai bună.
„Pentru o femeie de carieră, rolul său este unul destul de important şi de solicitant, pentru a nu lăsa prea mult loc şi altor roluri deopotrivă importante şi solicitante cum este rolul de mamă. Femeile de carieră încearcă să împingă acest rol cât mai târziu în viaţă. Instinctiv, femeile caută un bărbat care să le asigure stabilitatea materială şi familială. Problema femeii puternice este aceea că ea însăşi poate asigura această stabilitate", conchide psihoterapeutul Cătălina Hetel.
"Viaţa te ia prin surprindere, relaţiile implică neprevăzut, iar în propria existenţă nu există traininguri care să te înveţe cum să fii competent. "
Cătălina Hetel
psihoterapeut
Dacă vrei, poţi!
La prima vedere, pare greu să contrazici o femeie care are un job solicitant atunci când spune că nu are timp să iasă cu un bărbat ori măcar să încerce să găsească unul. Cu toate acestea, specialiştii spun că este nevoie de un pic de bunăvoinţă pentru a-ţi elibera măcar câteva ore la sfârşit de săptămână în acest scop. Reducerea timpului pierdut în faţa calculatorului, sacrificarea unui film la televizor sau renunţarea la programul de fitness ar oferi un timp liber în care o persoană poate merge, spre exemplu, la o petrecere ori într-un club, unde ar putea întâlni un potenţial partener. Şi mai simplă este căutarea unuia pe numeroasele site-uri matrimoniale de pe internet.
Armonie în familie
Lucrurile se complică atunci când o femeie de succes, catalogată în unele cărţi de specialitate drept „femeia alfa", caută drept partener un bărbat pe măsură, la fel de bine situat şi realizat profesional. Prima problemă care apare este de ordin practic, ambii parteneri având un program haotic şi încărcat, abia dacă au timp să se întâlnească. În cazul în care, totuşi, se înfiripă o relaţie, poate apărea competiţia subconştientă între cei doi, care se vor lupta pentru a avea şi mai mult succes profesional. Inevitabil, într-o astfel de relaţie vor apărea fricţiuni atunci când unul îi va pretinde celuilalt să facă o serie de sacrificii pentru a-i da timpul şi libertatea necesare, astfel încât să-şi vadă de carieră.
În opinia experţilor, o „femeie alfa" are cele mai mari şanse de a întemeia o familie armonioasă alături de un „bărbat de tip beta", care este mulţumit cu munca sa, fără a dori să-şi concureze nevasta, care este mai casnic din fire şi nu consideră jenant să ia copiii de la şcoală şi să-i ajute la lecţii până vine mama de la serviciu.
Se încarcă comentariile...
