De ce nu putem scăpa de clişee

Presiunea evenimentului transmis în direct scoate la iveală cele mai multe „bune“ clişee din dotarea jurnaliştilor

Pentru că le-am auzit de atâtea ori încât sunt primul lucru care ne vine în minte, clişeele sunt nemuritoare şi îi chinuiesc pe cei care nu vor să folosească un limbaj înţepenit. Când s-au inventat, expresii precum „clipe de coşmar“ erau atât de cuceritoare încât s-au făcut şabloane după ele. Între timp s-au tocit şi au devenit automatisme enervante.

Din când în când, în orice partid cu respect de sine „se tulbură apele", apar diverşi „pretendenţi la fotoliul de preşedinte" şi încep „luptele grele". Poate chiar „lupte intenstine şi conspiraţii de culise", pentru că fiecare dintre „tabere" susţine că a „pus în practică obiectivele strategice ale partidului" şi a lucrat pentru „binele românilor", pe când cealaltă s-a ocupat să mulţumească „interesele de grup" şi a ţinut „discursuri populiste".

Citiţi şi:

Pune-ţi neuronii la treabă!

Politicienii sunt printre cei mai fideli utilizatori ai clişeelor de limbaj, deşi expunerea pe care o capătă discursurile lor ar trebui să-i facă mai responsabili în exprimare, spune lingvista Rodica Zafiu, şefa catedrei de Limba Română la Facultatea de Litere din Universitatea din Bucureşti. Acelaşi lucru este valabil şi pentru jurnaliştii presaţi de nevoia de a transmite cât mai rapid o informaţie care să poate fi înţeleasă de cât mai mulţi.

Inovaţie îmbătrânită

„Noi considerăm clişeu o asociere de cuvinte, o sintagmă care începe prin a fi o inovaţie apoi se banalizează, intră în uz şi începe să se repete supărător", explică Zafiu. Aşa au ajuns la ştiri oameni care şi-au „rupt maşinile" pentru că „iarna le-a dat din nou bătăi de cap autorităţilor". Alţii au fost „bătuţi cu bestialitate" sub „privirile îngrozite" ale copiilor, apoi şi-au „dat ultima suflare" sau au supravieţuit pentru că „au avut zile".

Pe acelaşi principiu, Capitala se află „sub asediul iernii", în timp ce, pe Valea Prahovei, „turiştii profită din plin de zăpada numai bună de schi". Şi dacă n-ar fi fost „blocaţi în case", bucureştenii ar fi „luat cu asalt magazinele" în weekend, pentru că reducerile de la finalul sezonului de iarnă au adus „oferte pentru toate buzunarele".

Lipsa de sens necesară

Astfel de expresii-şablon nu sunt însă supărătoare pentru toţi cei care le aud. Definirea şi descoperirea clişeelor ţine de o percepţie socială şi culturală, explică Rodica Zafiu. Lingvista ne sfătuieşte să nu ne grăbim să le condamnăm. Unele sunt într-adevăr redundante, cum se întâmplă atunci când poliţiştii folosesc „armamentul din dotare" - cuvântul „din dotare" nu aduce nicio informaţie în plus. Altele sunt însă supărătoare, dar necesare.

„Gen" - varianta românească a englezescului „like", tot mai des folosită de tineri - este un clişeu, dar are rolul său în comunicare, explică Zafiu. Deşi enervant, are o motivaţie lingvistică. „Lui «gen» îi corespunde un clişeu autohton, «nu ştiu ce», şi răspunde aceleiaşi nevoi a vorbitorului de a aproxima, a suspenda o enumerare".

Astfel de clişee au fost denumite în lingvistica ultimelor decenii mărci discursive, instrumente gramaticale ce nu au neapărat o logică, rolul lor fiind să transmită o atitudine, spune specialistul.

Automatismele de exprimare apar mai ales când cel care vorbeşte poartă o conversaţie relaxată şi nu se gândeşte foarte mult la ce spune, în discuţiile zilnice al căror scop e conversaţia în sine. Se întâmplă însă şi când un jurnalist trebuie să transmită rapid ceva unui public foarte larg, nespecializat şi neatent. „Clişeul e un fel de rău necesar pentru că e comunicarea cea mai comodă", spune lingvista.

„Poate supăra pe cine e atent la eleganţa exprimării, dar pentru cine e mai puţin atent şi mai puţin cultivat, se activează o înţelegere rapidă, minimală."

Sensuri inversate

Australianul John Croucher, umorist, statistician şi profesor, scrie în cartea sa „Limbajul secret" că aceste clişee par lipsite de sens, dar nu sunt, ci înseamnă exact opusul a ceea ce credem. Când eşti întrebat dacă vrei să schimbi moda, cel mai probabil ţi se spune că arăţi ridicol, scrie autorul. Iar atunci când o companie anunţă că-şi „reduce cheltuielile", înseamnă că măreşte salariile managerilor şi le micşorează pe cele ale angajaţilor.

John Croucher este convins că folosirea clişeelor este o nouă formă de pedeapsă într-o lume tot mai competitivă.

„Mulţi oameni dau bine pe hârtie, pentru că ne spun ceea ce vrem să auzim. Oamenii mint tot timpul, şi alţii îi cred pentru că-şi doresc asta", explică scriitorul.

Când iubitul îţi spune că meriţi pe cineva mai bun, te părăseşte pentru că nu eşti tu suficient de bun. La fel, când în companie ţi se oferă o „poziţie ambiţioasă", cu siguranţă vei ajunge să fii urât de toţi colegii, susţine Croucher.

Limbajul de lemn, universal şi nemuritor

Clişeele de limbaj sunt inevitabile, spune Rodica Zafiu. Şi teoria e valabilă şi în franceză sau engleză. Chiar şi atunci când unele ies din uz, sunt înlocuite de altele, pentru că oamenii vor avea mereu nevoie să aproximeze, să repete, să exclame.

Iar unii chiar îşi doresc să trăiască „printre trandafiri de plastic, pisici împăiate şi elefănţei de alabastru", cum spune Radu Paraschivescu.

Rodica Zafiu coordonează cercetarea despre calitatea limbii române în audiovizual

Locurile comune devin supărătoare când se transformă într-un automatism fără rost, contează însă foarte mult cine şi în ce context le foloseşte. „E normal să apară între doi prieteni care se uită la televizor şi mestecă seminţe, pentru că nu-şi transmit decât informaţia strict necesară. Iar dacă se simt bine, nu sunt de condamnat", crede lingvista. La fel, un suporter aflat în tribune la un meci de fotbal nu are niciun motiv să fie atent la ce spune. Dar un politician care se adresează alegătorilor ar fi bine să dea importanţă limbajului pentru că se supune judecăţii critice a celor din jur.

„Pentru frumuseţea exprimării este foarte important să nu existe astfel de clişee", spune Zafiu, fără a considera exprimarea-şablon o greşeală. Dar, explică ea, pentru că sunt extrem de enervante, ceea ce vorbitorii ar putea câştiga din partea unui public care numai aşa ceva înţelege, pierd la publicul iritat de locurile comune şi de limbajul de lemn.

Inventarul greşelilor

Multe dintre clişeele din presă sunt inventariate în raportul privind calitatea limbii române folosite în televiziune şi radio, comandat de Consiliul Naţional al Audiovizualului. În această categorie intră pleonasmele „rămâneţi în continuare alături de noi" sau „aniversarea a 75 de ani" şi cuvintele folosite cu sens greşit, ca „locaţie" optimă în loc de „loc" sau un eveniment care „se întâmplă", în loc să „aibă loc".

Părerea Expertului
Radu Paraschivescu scriitor

Limba română, stropită cu fixativ

Clişeele sunt expresia lenei de-a gândi şi de-a inventa. Cele mai multe se nasc prin preluare nefiltrată - repetăm mecanic ceea ce am auzit sau am văzut la alţii. Unele clişee apar fiindcă noii veniţi îi copiază pe consacraţi, sperând că în felul acesta vor intra în breaslă, vor fi validaţi profesional, îşi vor compune o identitate publică.

„Dintre sute de clişee" (cea mai recentă carte a sa, apărută la editura Humanitas în toamna anului trecut - n.r.) e o examinare ironică a felului cum s-a deteriorat discursul public, la fel cum „Ghidul nesimţitului" s-a ocupat de deteriorarea comportamentului public. N-am fost nici amuzat, nici enervat, ci mai degrabă mâhnit de uşurinţa cu care acceptăm să funcţionăm pe pilot automat.

Clişeul e la fel - formă fără fond - indiferent de mediul unde apare. Totuşi, fiindcă sunt editor de carte, cel mai mult m-au surprins clişeele din acest domeniu. Din cinci cărţi apărute, minimum trei conţin clişee de prezentare pe copertă.

Sigur, dacă facem analiză pe text, ilaritatea maximă pare s-o provoace limbajul administrativ-poliţienesc („X se deplasează pe raza localităţii Y", „X a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de...")

Dar nici clişeele comentatorilor sportivi nu sunt de lepădat. Din punctul meu de vedere, comentariul sportiv e zona în care clişeul proliferează cel mai uşor. Dar dacă luaţi manualele de literatură română o să aveţi şi acolo destule exemple de platitudini, poncife şi formule bătătorite.

Dacă ne place viaţa artificială, nu trebuie să ne ferim de clişee. Dar vă întreb, v-ar conveni să trăiţi doar printre trandafiri de plastic, pisici împăiate şi elefănţei de alabastru? Clişeul este trandafirul de plastic al limbii, nefirescul care ţine loc de firesc.
Dacă stropeşti limba română cu fixativ, nu trebuie să te aştepţi la nimic bun. Iar limba clişeizată e o limbă cu fixativ.

Viaţa tinde, la rândul ei, să fie o înşiruire de clişee (cafeaua de dimineaţă, cititul ziarului, cumpărăturile). De ce să supunem până şi propria limbă stereotipiilor şi formulelor standard? Măcar atât putem păstra variat şi viu. De acord, PIB-ul nu va creşte şi şomajul nu va scădea dacă vom elimina clişeele. Dar vom arăta că ne iubim limba sau măcar că o preţuim. Cine e indiferent faţă de limba în care se exprimă are un beteşug de care nu-l poate vindeca nimeni.