De ce nu merg relaţiile bazate doar pe sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţiile între două persoane care vor doar sex sunt sortite eşecului din cauză că nu există reguli clare, ca într-un cuplu normal. Foarte multe persoane care ajung să devină parteneri de sex pentru amicii lor spun că aleg această variantă pentru că nu au timp pentru o relaţie adevărată.

Chiar dacă pare o aventură romantică ideală şi a fost o sursă de inspiraţie pentru mai multe comedii romantice, o relaţie bazată doar pe sex, fără obligaţii sentimentale, nu poate funcţiona. Cuplurile care au relaţii sexuale fără a avea aşteptări sau sentimente faţă de partener - numite generic de specialişti „prieteni cu beneficii", nu rezistă în timp, conform unui studiu publicat de cotidianul britanic „The Daily Mail". Oamenii de ştiinţă cred că astfel de relaţii, în care fiecare partener este liber să aibă legături cu alte persoane, nu au nicio şansă de a funcţiona, deoarece natura lor nu este definită şi nu există reguli clare.

O prietenie viitoare, imposibilă

Coordonatoarea studiului, Rebecca Plante, cercetător la Colegiul Ithaca din New York (SUA), a intervievat 14.000 de studenţi pentru a ajunge la această concluzie. „Contextul sexual al «prietenilor cu beneficii» nu este definit, iar acest lucru poate crea probleme dacă sentimentele se schimbă, cum ar fi în cazul în care unul dintre parteneri vrea să termine relaţia sexuală, dar să o păstreze pe cea de prietenie", explică Rebecca Plante.

Cercetătoarea mai spune că un astfel de „prieten cu beneficii" poate fi o soluţie sănătoasă pentru a-ţi satisface nevoile şi dorinţele sexuale, însă avertizează că în toate cazurile apar complicaţii. „Cercetările noastre arată că cea mai frecventă consecinţă este senzaţia de penibil, însoţită de înstrăinare sau chiar de încheierea oricărui fel de relaţie cu persoana respectivă, cu eliminarea posibilităţii unei prietenii viitoare", spune coordonatoarea cercetării.

Mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că principalul motiv pentru care nu vor să se implice într-o relaţie obişnuită şi aleg să fie „prieteni cu beneficii" este lipsa timpului.

Din comoditate

Alte motive invocate sunt: eforturile pe care le necesită o relaţie, nesiguranţa sentimentelor pe care le au pentru cealaltă persoană sau chiar faptul că au deja o relaţie de lungă durată cu altcineva. De curând a fost realizat un film pe această temă, denumit „Friends with benefits" („Prieteni cu beneficii"). Filmul, care îi are protagonişti pe Justin Timberlake şi Mila Kunis, prezintă realaţia dintre doi tineri care transformă legătura profesională într-una de prietenie şi apoi într-una sexuală. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite