De ce e bine să spunem „NU“

Persoanele care caută mereu să le fie pe plac celor din jur şi se tem de eventuale neplăceri în cazul în care le-ar refuza cererea de a le veni în ajutor riscă să cadă în depresie. Le e teamă să nu rănească sentimentele celor din jur sau să nu aibă de suferit repercusiuni. Ca urmare, nu reuşesc să spună „Nu“.

Incapacitatea de a refuza o rugăminte venită din partea unei persoane din anturajul personal sau de la serviciu poate duce la o supraîncărcare emoţională sau profesională care, în timp, îşi va spune cuvântul.

Citeşte şi: Angajaţii români nu ştiu să spună "nu" şefilor

Alina M., în vârstă de 33 de ani, a trecut prin asta şi ştie foarte bine ce înseamnă. „Eu am învăţat de mic copil că trebuie să-i ajut pe cei din jur dacă pot. Părinţii mei sunt nişte oameni săritori, care, de multe ori, nici nu aşteaptă să vină cineva să le ceară ceva. Dacă ei văd că un om are nevoie de ajutor, se oferă singuri", spune Alina. „M-au crescut în acelaşi spirit, iar mie mi s-a părut cum nu se poate mai normal să mă comport mereu aşa", adaugă femeia. Treptat, au început să apară mici probleme, după cum le cataloghează Alina.

„Nu ştiu dacă este o chestiune care ţine strict de modul în care sunt educaţi românii, poate sunt şi alte popoare la fel, dar când lumea vede că eşti un om care se implică şi care vrea să-i ajute pe cei din jur, profită", spune Alina cu amărăciune.

De la prieteni până la colegi

Din cauza atitudinii sale a avut de suferit atât în plan personal, cât şi în plan profesional. „Pentru că n-am vrut niciodată să supăr pe cineva, am fost, să spunem, maleabilă. Până şi prietenii mei au profitat de faptul
că-mi vine greu să spun «Nu»", afirmă femeia.

Îşi aminteşte că atunci când îşi făcea concediile împreună cu amicii, părerea ei nu conta niciodată. „La început, îmi propuneau câteva variante şi eu spuneam, de teamă să nu-i supăr, că fac aşa cum doresc ei. Apoi, văzând că eu nu opun rezistenţă, mă puneau în faţa faptului împlinit, chiar dacă ştiau că mie nu-mi place sau că aş vrea altceva", spune Alina.

La serviciu a trecut prin aceeaşi poveste. „Dacă venea un coleg şi mă ruga să-l ajut cu un raport sau să termin ceva de făcut în locul lui, nu refuzam. Consideram că dacă are nevoie de ajutor, trebuie să fiu acolo. Aşa e frumos", adaugă Alina. Numai că, pe măsură ce trecea timpul, tot mai mulţi colegi ajungeau să-i paseze sarcinile lor, convinşi că femeia va accepta. Rezultatul? „Eu munceam de dimineaţa până seara, eram stresată, iar ei găseau mereu câte o scuză", povesteşte ea.

Trezirea la realitate

La un moment dat, când era îngropată în dosare, şeful i-a atras atenţia că nu este normal să ia asupra sa atât de multe sarcini. I-a explicat că se aglomerează, că se vede că este stresată şi că dorinţa ei de a-i ajuta pe cei din jur şi, totodată, incapacitatea ei de a refuza o solicitare din partea celor din jur îi vor aduce numai necazuri. „Atunci m-am trezit la realitate.

Mi-am dat seama că dacă nu învăţ să spun «Nu» voi avea de suferit, iar cei din jur vor profita mereu de mine", afirmă Alina. „Asta nu înseamnă că m-am întors la 180 de grade şi că nu mai ajut pe nimeni. Înseamnă doar că sunt mai «selectivă» şi că, adesea, mă pun pe mine pe primul plan, ceea ce nu cred că este o dovadă de egoism, ci de maturitate", conchide Alina.

Alexandru, în vârstă de 38 de ani, a trecut şi el
printr-o experienţă asemănătoare la locul de muncă. Văzând că se descurcă bine, şeful său îi dădea mai multe sarcini decât colegilor săi. „Eu nu ştiam să spun «Nu». În primă fază, m-am gândit că e bine să muncesc mult. Dar, apoi, am avut o surpriză neplăcută. Eram pus să fac şi lucruri cu care nu eram de acord din punct de vedere profesional, dar, din nou, nu puteam să refuz. Pur şi simplu nu-mi stă în caracter", povesteşte el. „Am început timid să spun «Nu» abia când s-a umplut paharul. Şi, neaşteptat pentru mine, chiar am fost luat în seamă. Se pare că acest cuvânt chiar funcţionează", spune acum Alexandru.

Vina trebuie eliminată

A accepta o sarcină motivând obligaţii morale sau pentru a înlătura un sentiment de vină este departe de a fi o soluţie.Psihologii afirmă că implicarea într-o activitate pornind de la aceste raţiuni duce la creşterea nivelui de stres şi de frustrare.

Trei motive pentru care un refuz poate fi bine-venit

Psihologii afirmă că mulţi dintre cei în al căror vocabular nu există cuvântul „Nu" consideră că ar da dovadă de egoism dacă ar refuza o solicitare venită din partea cuiva, aşa că preferă să-şi sacrifice propriile dorinţe pentru a nu fi consideraţi lipsiţi de bun simţ şi pentru a primi aprobarea celor din jur.

Numai că, susţin specialiştii în comportament uman, există cel puţin trei motive pentru care, în anumite cazuri, se impune un refuz.

1 Nu este obligatoriu o dovadă de egoism. În momentul în care refuzaţi un nou angajament, le respectaţi, de fapt, pe cele luate deja şi vă asiguraţi că nu le veţi pune în pericol calitatea.

2 Veţi avea timp să faceţi lucruri noi. Dacă aţi fost mereu alături de prieteni sau de colegi când v-au invitat sau v-au rugat să participaţi la o anumită activitate, nu înseamnă că nu aveţi dreptul să refuzaţi să participaţi din nou, mai ales dacă v-aţi plictisit. Dacă vă eschivaţi, puteţi încerca lucruri noi, pentru care nu aţi avut suficient timp până acum.

3 A răspunde mereu pozitiv solicitărilor nu e tocmai sănătos. Când incapacitatea de a spune „Nu" vă aglomerează programul la serviciu sau în viaţa personală, se instalează stresul. Aveţi toate şansele să cedaţi psihic, iar medicii avertizează că până la o boală psiho-somatică, cum ar fi ulcerul, mai este doar un pas.

„Pe lângă epuizarea la nivel fizic, se poate ajunge şi la depresie, având în vedere că orice şi oricât ai face tot nu te vei simţi bine. Iar dacă vei lua prea multe asupra ta, la un moment dat, nu te vei descurca şi, chiar dacă nu vrei, vei ajunge să-i dezamăgeşti pe cei din jur", explică psihologul Lena Rusti.

Puncte forte, puncte slabe

Când cineva ne invită să facem ceva sau ne cere ajutorul, se impune o scurtă evaluare a situaţiei. Specialiştii americani în dezvoltare personală spun că, înainte de toate, trebuie să ne gândim dacă rugămintea căreia îi dăm curs ne va implica într-un fel sau altul pe termen scurt sau lung. În cazul în care timpul nu ne permite, putem ajuta o persoană şi în alte moduri decât cel în care suntem solicitaţi. Obiectivele personale sunt, în cele din urmă, cele mai importante, aşa că dacă noua activitate ne-ar răpi prea mult timp nu ar trebui să ezităm să o refuzăm.

Căutăm aprobarea celor din jur

Psihologul Lena Rusti afirmă că persoanele care nu ştiu să refuze au, în general, o stimă scăzută faţă de ele însele. „În spatele lipsei de asertivitate, adică a incapacităţii de a exprima o stare de fapt ce poate presupune refuzul, se ascunde încercarea oamenilor de a se face plăcuţi de cei din jur", afirmă specialistul. Cei care spun că aşa au fost învăţaţi de mici adoptă o atitudine extremă. „Când te plângi că profită alţii de pe urma incapacităţii tale de a refuza, e clar că tu ai o problemă şi, într-un fel, vrei să fii victimă", mai spune Lena Rusti.

Te poţi sustrage elegant

Persoanele care nu ştiu să spună „Nu" pot să înveţe să refuze o invitaţie sau o solicitare fără să pară arogante sau lipsite de bun simţ, afirmă psihologii. Există însă câteva secrete ce le pot înlătura sentimentul de vină generat de respingerea cererii de ajutor venite din partea unei persoane aflate la nevoie. „Înainte de toate, aceşti oameni trebuie să conştientizeze faptul că «Nu» este un cuvânt ce are putere şi poate fi folosit ca atare. Afirmaţii de genul «Nu sunt sigur», «Nu cred că pot» vor lăsa impresia că persoana solicitată are nevoie de un timp de gândire, dar poate accepta", arată site-ul mayoclinic.com.

De asemenea, un refuz trebuie justificat, însă pe scurt. Explicaţiile lungi nu-şi au rostul. Nici minciunile nu-şi au locul în justificări. Unul dintre cele mai importante aspecte ţine de modul în care o persoană refuză ceva. „Persoanele care nu sunt asertive, altfel spus cele care nu ştiu să facă o afirmaţie ce trebuie luată din start ca atare, şi, implicit, nu ştiu să spună «Nu», se confruntă cu o problemă. Când îşi iau inima în dinţi şi refuză ceva, folosesc un ton agresiv. Ca atare, stârnesc reacţii pe măsură", afirmă Lena Rusti. Psihologii spun că atâta vreme cât refuzul este enunţat într-un mod respectuos există şanse foarte mari ca atitudinea respectivei persoane să fie respectată.

„Dincolo de schimbările de suprafaţă - cele care ţin de aspectul comportamental, cei care nu ştiu să refuze, dar vor să înveţe, trebuie să înţeleagă că este necesar să-şi schimbe şi convingerile legate de viaţă şi să înţeleagă că indiferent ce ar face nu vor fi niciodată pe placul tuturor", conchide psihologul Lena Rusti.