Cum învăţ să fiu o mamă conştientă

Viaţa e cea mai bună şcoală pentru o tânără mamă. Laura învaţă zilnic, trăind alături de copilul ei. O mamă conştientă e mai mult decât una care îi dă copilului ei să mănânce şi îi schimbă scutecele. O astfel de mamă ar vrea Sasha să fiu.

Între Sasha, care a avut o zi de plâns după întâlnirea de ieri cu oraşul Ilhéus, internetul care nu merge, somnul care mă doboară şi cursul de educaţie liberă de la 7 jumate seara, cu Margarita şi mamele piracangheze, între toate astea, aşadar, deschid o pagină albă şi mă zgâiesc la ea minute în şir.

Trebuie să scriu, trebuie să predau un nou articol şi să mor eu dacă ştiu despre ce să scriu azi! Că în Piracanga nu s-au întamplat lucruri noi în ultima săptămână - tot ploaie, soare, mers la râu, dansat, cântat, mâncat bunătăţi la brunch-ul de duminică, crescut copilul, alăptat, mers în vizită la vecini... Clasicele, ce mai!

Despre ce să scriu? Şi, în exerciţiul de totală sinceritate cu mine şi cu lumea, pe care îl fac de-o vreme încoace, descopăr că ceea ce-mi preocupă existenţa de câteva zile este tema „eu ca mamă".

Sfatul îngerului păzitor

Îmi tot revin în cap două momente din existenţa mea de gravidă. Unul, de când eram în România, cu câteva săptămâni înainte să apucăm cărarea spre Brazilia. Stăteam de vorbă cu îngerul meu Daniel. Paranteză: Daniel nu e o persoană pe care eu o numesc aşa, ca într-un alint, îngerul meu. Daniel este chiar îngerul meu păzitor, din dimensiunile acelea care nu se văd cu ochiul liber.

Aşadar, stăteam de vorbă cu Daniel şi, preocupată fiind, ca de obicei, de rolul şi de misiunea mea în viaţa asta, îl întreb chiar aşa: care e misiunea mea? Ce am eu de făcut în viaţa asta? Iar răspunsul care a venit a fost „fii mamă pentru acest copil". Hm... Îmi amintesc că mi-am pus o mână pe burtica încă mică şi mi-am spus, uşor dezamăgită: „Pai... atât?" Că eu speram cel puţin la salvarea omeniri! E uşor de făcut asta, să fii mămică pentru copil. Că doar e deja la mine în burtă, îl nasc şi-l cresc, normal. „Totuşi, doar atât?" Tăcere. Niciun alt răspuns.

Visul cu Sasha

Al doilea moment pe care mi-l amintesc este un vis. Avut cu vreo lună înainte să nasc. În visul ăsta, l-am văzut pe Sasha, care avea trei luni, mergea şi vorbea ca un om mare şi, ţinându-mă de mână şi privindu-mă în ochi, îmi spunea aşa:

„Te-am ales să fii mama mea. Dar nu-ţi aparţin ţie. Te-am ales pe tine, pentru că am nevoie de o mamă conştientă. Care să facă mai mult decât să-mi dea să mănânc şi să-mi schimbe scutecele".

Mii de trăsnete, omule! Păi ce-o însemna asta? Adică ce am de făcut? Şi uite-aşa, ca răspuns, se face că o cunosc întâi pe Swely, moaşa braziliancă. Şi ea îmi deschide ochii în legătură cu naşterea naturală şi nevoile emoţionale ale nou- născutului, nu numai despre cele fizice. Şi-mi explică şi cum sunt ele legate.

Apoi o cunosc pe Margarita, specialistă în educaţie liberă, în attachment parenting şi în psihologia copilului, în educarea copilului în respect, prezenţă, ascultare şi observare. Şi simt cum tot universul mi se dă peste cap şi rămân aşa, cu gura căscată, când o ascult pe Margarita vorbind. Ea e profesoară la şcoală, dar învăţăturile ei sunt pentru părinţi, nu pentru copii.

Viaţa, cea mai bună şcoală

Împreună cu mamele piracangheze, la şcoala Margaritei

„Şcoala durează patru ore. Restul de 20, copilul le petrece acasă, cu părinţii lui. Educaţia copilului începe şi se face acasă, şcoala este doar un mic ajutor. Copilul devine ceea ce părinţii lui îl sprijină să devină, de asta ceea ce povestesc eu aici e pentru părinţi. Pentru părinţi conştienţi". Bing! - „îmi sună clopoţelul" şi recunosc cererea din visul cu Sasha: „Fii o mamă conştientă!".

„Unde pot să învăţ şi eu tot ce ne spui tu despre educarea copiilor, Margarita? Că mă înscriu la şcoală acum, vreau să învăţ!", îi spun prietenei mele şi ea îmi răspunde că sunt deja la şcoală. Viaţa, experienţele ei, nevoile copilului meu , ceea ce simt eu şi intuiţia mea formează toate şcoala pe care deja o urmez.

„Simte. Fii prezentă. Observă. Ascultă. Totul e deja în tine, sunt regulile şi învăţăturile vieţii, nu ale vreunui sistem pus cap la cap de om. Viaţa, Dumnezeu, Universul au scris deja tot ce e de ştiut. Vei învăţa trăind, alături de copilul tău, în fiecare zi."

Da, minunat! Dar mie mi-e frică de propria mea lipsă de încredere în mine şi de veşnicele mele îndoieli, şi mi-e frică de greşelile pe care o să le fac, de mintea mea mult prea gălăgioasă. Totuşi, azi am făcut ce-am simţit şi ce m-a învăţat Margarita.

Amândoi am făcut, şi eu, şi Florian: i-am dat voie lui Sasha să plângă. Ţinându-l strâns în braţe, cu iubire şi răbdare, i-am dat spaţiu să plângă, să dea afară tot ce a strâns în el în ultima vreme, tot ce a vrut să exprime acum ţipând, dând din picioare şi plângând cu suspine. A fost bine. Şi pentru el, şi pentru noi, părinţii lui care învaţă să fie conştienţi.

Închei acum. Se apropie ora cursului cu Margarita. Mă duc să mai învăţ câte ceva. O mamă conştientă, da? La asta muncesc acum. ;

"În vis, Sasha mi-a spus: «Te-am ales pe tine, pentru că am nevoie de o mamă conştientă. Care să facă mai mult decât să-mi dea să mănânc şi să-mi schimbe scutecele»."
Laura Câmpean
33 de ani

Români în Bahia

Laura (33 de ani) şi Florian Câmpean (38 de ani) sunt doi români pentru care viaţa e mai mult decât muncă, şefi, stres şi credit la bancă. Împreună cu Sasha, băieţelul cuplului, cei doi trăiesc „departe de lumea dezlănţuită", la aproape 9.500 de kilometri de Bucureşti, în Piracanga, un „sat eco" din sudul statului brazilian Bahia.

Au ajuns acolo anul trecut, pe când Laura era încă însărcinată. În Brazilia, toamna trecută, s-a născut Sasha. Şi tot acolo a primit şi botezul spiritual. În fiecare săptămână, Laura povesteşte pentru cititorii ziarului „Adevărul" cum este viaţa în Piracanga, unde locuieşte împreună cu familia ei.

*Alte povestiri din Piracanga puteţi citi pe blogul viataprinbalonulroz.blogspot.com.