Împărţirea treburilor casnice scade rata divorţurilor

Împărţirea sarcinilor domestice scade rata divorţurilor, spun studiile. În societatea românească, dominată încă de diviziunea tradiţională a muncii în familie, tinerii încep revoluţia. Orele tot mai lungi petrecute la serviciu de ambii parteneri de cuplu îi obligă să se împartă între familie şi carieră. Se poate ajunge la frustrări şi reproşuri sau la un „aranjament echitabil“.

În copilăria Alexandrei, mama era cea care făcea mâncare, dădea cu aspiratorul, ştergea praful şi curăţa baia. Tatăl o scotea la plimbare, meşterea tot timpul câte ceva prin casă, din când în când călca rufele şi spăla vasele. Împărţirea sarcinilor domestice în casa părinţilor a rămas aproape neschimbată în cei 30 de ani ai Alexandrei. Şi corespunde „Profilului familiei româneşti contemporane", publicat de cercetătorul Raluca Popescu în revista „Calitatea vieţii" (2010), editată de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Citiţi şi:

De ce partenerii dintr-un cuplu ajung să semene?
După 50 de ani, îşi reînnoiesc jurămintele

Alexandra nu a urmat însă exemplul părinţilor. Şi nu pentru că ar fi vrut să „schimbe modelul tradiţional", ci pentru că timpul pe care i-l lasă liber jobul nu-i ajunge să aibă grijă de casă. Aşa că majoritatea treburilor gospodăreşti au fost preluate de soţul care are un program mai lejer la serviciu. „Spăl rufe, dau cu aspiratorul, plătesc facturi, fac piaţa, renovez prin casă", explică Radu (29 de ani). Tot el petrece şi cel mai mult timp în bucătărie. „Împărţirea" s-a făcut pe principiul „cine are timp, ăla face", spune el. „Nu mi se pare normal să vină ea de la serviciu la zece seara şi să se apuce să spele vase şi să dea cu aspiratorul."

Ajutor de la părinţi

Olivia (31 de ani) şi soţul ei Bogdan (33 de ani) sunt părinţi de doi ani. Locuiesc împreună cu părinţii ei, care au grijă de fetiţă, Ioana, cât timp ei sunt la serviciu, adică de dimineaţa până seara. „Împărţirea treburilor în casă a venit de la sine. Fiecare a ajuns să facă ce se pricepe mai bine. Nu ne-am certat până acum din cauza asta", spune Olivia. Mama ei este cea care găteşte în general, Olivia se ocupă de cumpărături, iar Bogdan, de plata ratelor şi a facturilor. „Curăţenia e în general tot responsabilitatea mea. Iar în zilele libere, când eu sunt cu aspiratorul sau cu fierul de călcat, Bogdan o scoate pe Ioana la plimbare prin parc."

Cu totul altfel sunt organizate treburile între părinţii Oliviei. Mama ei, o personalitate foarte puternică, a gestionat mereu banii din casă, plătea facturi, făcea cumpărături, gătea şi curăţa. „Tata a fost mereu un răsfăţat din punctul ăsta de vedere. Acum, el este cel care îşi petrece cel mai mult timp cu Ioana - se joacă cu ea, o învaţă poezii, cântece, o plimbă prin parc atunci când noi suntem la lucru", povesteşte Olivia.

Modelul tradiţional, în care femeia este singura responsabilă cu treburile casnice, continuă să fie cel dominant în familiile româneşti, arată studiile. Diferenţa o fac tinerii, în special cei care locuiesc la oraş şi cei cu studii superioare care cred în egalitatea în drepturi şi responsabilităţi într-o familie.

Tot mama se ocupa şi se ocupă în continuare de treburile gospodăreşti şi în familia în care au crescut Ştefania (25 de ani) şi fratele ei. „Mama face tot ce trebuie prin casă, de la spălat - îmi aduc aminte cum asta nu era deloc o treabă uşoară în copilăria mea, când de multe ori maşina de spălat nu funcţiona şi mama trebuia să spele pentru patru oameni numai de mână - până la curăţenie şi gătit, făcut conserve pentru iarnă", explică ea. Tatăl mai face reparaţii prin curte, udă florile, dar şi în afara casei „tot mama e «capul» familiei". Lucrurile sunt similare şi în familia soţului Ştefaniei, Mihai (29 de ani), care locuieşte însă la bloc, nu la casă, ceea ce face ca treburile ce-i revin tatălui să fie şi mai puţine: plimbatul câinelui, în principal.

Schimbarea modelului

Ştefania şi Mihai locuiesc de trei ani împreună, iar în urmă cu două luni s-au şi căsătorit. La ei în casă, regulile sunt altele decât în familiile în care au crescut. Ştefania nu are aproape niciodată timp de curăţenie, iar de gătit, deşi îi place să încerce reţete noi, se poate apuca doar după ora 21.00-22.00. „Se întâmplă să ajung acasă de la serviciu şi să găsesc mâncarea caldă sau la cuptor", povesteşte Ştefania. Ea se ocupă de rufe, el face ordine prin casă, mai ales în weekendurile în care ea lucrează.

„Pun pariu că Mihai ar vrea să le aibă pe toate gata-făcute, eventual să le fac cât timp nu e el acasă, ca atunci când ajunge să fie totul în ordine şi eu să am timp să‑i acord toată atenţia mea", spune Ştefania. „Pentru mine, chiar dacă poate părea avantajos că nu fac prea multe în casă, uneori îmi doresc o viaţă simplă de gospodină, fără stresul de la serviciu."

Timpul tot mai lung petrecut la job de ambii parteneri de cuplu este doar unul dintre motivele schimbării rolurilor în familie, proces aflat încă la început în România, explică sociologii. Ţine şi de mentalitate. Cea dominantă este în continuare că menirea femeii este să aibă familie şi copii, însă statisticile arată că tot mai mulţi români acceptă că a avea o carieră nu exclude viaţa de familie, ci presupune doar un alt fel de a împărţi sarcinile.

Roluri şi atitudini

În cercetarea „Viaţa de familie" (Fundaţia Soros, 2008), 74% din respondenţi considerau că a avea o slujbă este benefic pentru femei, dar ce‑şi doresc ele cu adevărat este să aibă familie şi copii.

Pe de altă parte, 85% au spus că a avea un loc de muncă reprezintă cea mai bună cale către independenţă pentru femei, în timp ce 93% au declarat că ambii soţi trebuie să câştige bani pentru a‑şi întreţine familia.

Mersul la cumpărături şi grija pentru copil, împărţite

Creşterea, educarea copilului şi cumpărăturile sunt sarcinile cel mai echitabil împărţite între partenerii de cuplu, explică cercetătoarea Raluca Popescu, doctor în sociologie. Chiar dacă femeile sunt cele care au, de regulă, grijă de copil, merg la şcoala lui, îl supraveghează când îşi face temele, îl îngrijesc când este bolnav, un sfert dintre ele consideră că împart egal cu bărbaţii grija pentru educaţia copilului, iar 40%, sarcina cumpărăturilor.

Astfel, partenerii de cuplu petrec cu treburile casnice între 25 de ore pe săptămână, potrivit Barometrului de Opinie Publică (BOP) din 2007, realizat de Fundaţia Soros, şi 15 ore săptămânal, cum reiese din cercetarea „Viaţa de familie", tot a Fundaţiei Soros (2008). Femeile sunt cele mai implicate în treburile casnice, o dată şi jumătate mai mult decât bărbaţii, diferenţe admise de ambii parteneri. Bărbaţii chiar indică o medie mai ridicată pentru soţiile lor (30 de ore dedicate muncilor casnice) decât declară ele (29 de ore), potrivit BOP.

Shoppingul este una dintre activităţile domestice la care participă toată familia

Vârsta şi mediul fac diferenţa

Tot din BOP reiese că femeile mai în vârstă, mai puţin educate şi care provin din mediul rural petrec cel mai mult timp în gospodărie. Dacă femeile între 18 şi 24 de ani petrec, în medie, 15 ore cu treburile casnice, cele de peste 65 de ani acordă gospodăriei peste 29 de ore pe săptămână. La fel, cele care au studii superioare stau 17 ore în bucătărie, cu copilul sau fac curat, iar femeile care nu au absolvit liceul, 28 de ore.

Aceleaşi studii arată că femeia este şi cea care ia deciziile în casă. Un sfert dintre bărbaţi consideră că partenerele lor au un cuvânt greu de spus în privinţa cheltuielilor pentru mâncare, în timp ce doar 15% dintre ei susţin contrariul. Procentele se menţin similare şi în ceea ce priveşte reamenajarea casei, cumpărarea mobilei, petrecerea vacanţei, îngrijirea medicală a unor membri ai familiei sau educaţia copilului.

Bărbaţii se implică mai mult în rezolvarea problemelor care apar în comunitate şi a problemelor administrative, după cum declară mai mult de jumătate dintre femeile chestionate pentru BOP.

Totuşi, treburile casnice reprezintă a doua cauză a neînţelegerilor în familie (42%), principalul motiv de ceartă fiind lipsurile materiale (70%), problemă care apasă mai greu pe umerii bărbaţilor, pentru că în multe dintre familiile din România bărbatul a rămas cel care trebuie să aducă banii în casă.

Întrebaţi însă cine este de preferat să conducă în familie, jumătate dintre bărbaţi spun că ei ar trebui să fie capul familiei, în timp ce aproape 60% din femei susţin egalitatea şi spun că nu contează. Şi aici educaţia şi mediul produc diferenţe semnificative: vârstnicii optează pentru împărţirea tradiţională a rolurilor în familie, la fel şi cei din mediul rural, care preferă modelul bărbatului care conduce familia, în timp ce tinerii şi locuitorii de la oraş susţin egalitatea.

Secretul mariajului longeviv

Bărbaţii sunt cei care deţin cheia unei căsnicii fericite. Tot ce trebuie să facă este să le ajute pe soţii la curăţenie, la cumpărături sau la îngrijirea copiilor. Cercetătorii de la London School of Economics au studiat 3.500 de cupluri căsătorite din Marea Britanie care au avut primul copil în anii '70, pe vremea când cele mai multe mame erau casnice.

Cele mai stabile mariaje s-au dovedit a fi cele în care bărbaţii ajutau la cât mai multe treburi casnice. Descoperirea a răsturnat teoria conform căreia familia ideală este cea în care tatăl lucrează, iar mama stă acasă şi are grijă de familie.

Noua viaţă de cuplu, „un aranjament" echitabil

Cuplurile tinere, în special cele în care şi femeia şi bărbatul lucrează, au tendinţa de a împărţi sarcinile domestice, de a ajunge la o înţelegere pentru ca femeia să nu fie copleşită de volumul de muncă, şi la serviciu, şi acasă. „Bărbaţii aleg cumpărăturile, datul cu aspiratorul şi spălatul rufelor", explică psihologul Aurora Liiceanu (foto). De asemenea, pare să fi crescut numărul taţilor care-şi scot copiii în parc la final de săptămână.

Dar o împărţire diferită a sarcinilor din gospodărie sau chiar o inversare a rolurilor nu înseamnă automat şi o organizare care să-i mulţumească pe ambii parteneri de cuplu. Chiar dacă rolurile tradiţionale ale femeii pot fi îndeplinite acum de altcineva, contra cost - bone, menajere - în interiorul relaţiilor continuă să existe tăceri, frustrări ascunse, poate de teama unei discuţii în contradictoriu, poate din frica de a rămâne fără partener. Pentru a fi echitabilă, această împărţire trebuie să fie negociată, consideră Aurora Liiceanu.

„Fiecare cuplu, cu sau fără copii, trebuie să ajungă la o înţelegere, în care fiecare contribuie cu ceva la «mersul casei»", explică psihologul. „Ideea este de a vedea viaţa în cuplu ca un «aranjament» în care să nu apară frustrări, nemulţumiri, reproşuri sau ostilitate."