Cum am petrecut Paştele în Piracanga

Laura şi Florian au petrecut Sărbătorile cu vecinii lor de diverse naţionalităţi, alături de care locuiesc în satul ecologic din Bahia. A fost primul lor Paşte brazilian. Cozonac cu nucă, drob de soia şi ouă vopsite ecologic - toate pregătite din inimă. Aşa ne-am aşteptat invitaţii. Fiecare dintre ei a adus la masă ceva specific ţării de origine.

Şi se apropia Paştele. Sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos şi a luminii din noi toţi. Anul acesta, în aceeaşi zi şi la ortodocşi, şi la catolici. Primul Paşte - aşa cum a fost şi primul Crăciun - pe care urma să nu-l facem acasă, cu familia mea cea mare. Mama şi tata tot sperau că o să repetăm surpriza pe care le-am făcut-o anul trecut, când am apărut la uşă în Joia Mare, veniţi direct din Norvegia, fără să-i anunţăm că ne întoarcem în ţară.

Nu am repetat-o. Am cerut, însă, indicaţii pe messenger despre cum se fac drobul de soia, cozonacul şi cum se vopsesc ouăle fără vopsele chimice... şi am trecut la treabă.

La masă, cu o mare familie

Şi mie, şi lui Florian ne plac oamenii. Mult de tot. Ne place să stăm de vorbă, să împărtăşim, să împărţim cu oamenii ce avem. Şi ce ocazie e mai bună decât Paştele să ne adunăm, încă o dată, la o masă mare cu familia noastră de aici, din Piracanga?

Cu oamenii pe care îi iubim şi alături de care ne petrecem aproape fiecare zi?

Aşa că am sunat adunarea şi am invitat la „Easter Brunch" (ăsta e un mic-dejun-prânz prelungit) pe prietenii noştri piracanghezi: Esther (din Kenya) şi Alain (din Elveţia), Mike (din Africa de Sud) şi Georgia (tocmai din Australia), Anushka (Germania), Marcelo (Brazilia) şi Olivia (din Spania), Margarita, Freddy şi Omkar (din Ecuador), Maia (din Italia) şi Pitango (din Israel), plus noi, doi români. I-am propus fiecăruia să aducă ceva tradiţional pentru Paştele din ţara lor. Iar noi ne-am pus pe făcut cozonac, drob şi ouă roşii.

Cozonac „Maria" cu nucă

Ţin să vă spun că n-am mai făcut cozonac niciodată în viaţa mea. Nici Florian. Acasă făcea Mama Roza (Dumnezeu s-o odihnească!) sau mama, sau cumpăram de la cofetărie, din cauză că mi se părea mult, mult prea greu de făcut cu mâna mea. În Piracanga, însă, am zis că, decât să mor de poftă, mai bine deschid cartea de bucate pe care mi-a dat-o tata înainte să plec în Brazilia! Găsesc reţeta de cozonac cu nucă „Maria" şi-mi încerc norocul. A ieşit cel mai bun cozonac din Univers: dulce, pufos şi gras, realizat în coproducţie „Lauro-Floriană" sâmbătă, înainte de Înviere.

Ouăle? Le-am „momit" mai întâi cu frunze de ceapă şi cu sfeclă roşie fiartă, dar au ieşit aşa, o spălăceală total neatrăgătoare: nici galbene, nici roz, nici roşii. Motiv pentru care am luat creioanele colorate şi ne-am apucat să le colorăm cu mâna, împreună cu Olivia şi Marcelo. Am obţinut 16 ouă superbe, în toate culorile posibile. Iar drobul de soia a ieşit o nebunie! Din ăsta mai făcusem, aşa că nu am avut emoţii!

„Hristos a înviat!", în româneşte şi în spaniolă

Iar duminică dimineaţă, în prima zi de Paşte, am adunat flori şi frunze din grădină, am aprins lumânări, am pus statuia cu Iisus a Oliviei pe masă, am aranjat totul cât de frumos am putut şi, la ora 10.00, am primit musafirii, fiecare aducând în braţe câte şi mai câte bunătăţi.

Ne-am ţinut de mâini în jurul mesei, am închis ochii, am spus o rugăciune şi chiar am cântat „Hristos a Înviat!" în româneşte şi în spaniolă. Ne-am pupat şi am purces la a le explica treaba cu ciocnitul ouălor, pe care nimeni, în afară de noi doi, nu o mai văzuse înainte. Cei mai fericiţi au fost, bineînţeles, copiii! Pe cozonacul nostru „Maria", cu nucă, a fost bătaie mare. Toată lumea vrea reţeta.

Şi ne-am continuat prima zi de Paşte stând la taclale, jucându-ne cu cei mici, povestind tradiţiile de acasă şi departe de lumea dezlănţuită.
După primul nostru Paşte în Brazilia, îmi dau seama că nu ştiu încă nimic despre tradiţiile pascale de aici - pentru că n-am ieşit din Piracanga.

 N-am fost la biserică, n-am văzut oamenii pe străzi, n-am vizitat familii braziliene la ele acasă. Ştiu, însă, altceva: că, indiferent de ţară, cultură, mâncare sau de religie, indiferent de continent şi de culoarea pielii, oamenii se bucură la fel să fie împreună unii cu alţii. Să împartă. Să împărtăşească. Şi să aibă familia şi prietenii alături. Şi să-l simtă pe Iisus în ei înşişi, acolo unde se află, de fapt, ca pe Lumina pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare dintre noi.

"Indiferent de ţară, cultură, mâncare sau de religie, indiferent de continent şi de culoarea pielii, oamenii se bucură la fel să fie împreună."

"Ne-am ţinut de mâini în jurul mesei, am închis ochii şi am spus o rugăciune."

Români în Bahia

Laura (33 de ani) şi Florian Câmpean (38 de ani) sunt doi români pentru care viaţa înseamnă mai mult decât muncă, şefi, stres şi credit la bancă. Împreună cu Sasha, băieţelul cuplului, cei doi trăiesc „departe de lumea dezlănţuită", la aproape 9.500 de kilometri de Bucureşti, în Piracanga, un „sat eco" din sudul statului brazilian Bahia.

Au ajuns acolo anul trecut, pe când Laura era încă însărcinată. În Brazilia s-a născut Sasha şi tot acolo a primit şi botezul spiritual. În fiecare săptămână, Laura scrie pentru cititorii ziarului „Adevărul" o poveste de viaţă din comunitatea în care trăieşte alături de soţul ei.

Săptămâna viitoare

Laura scrie despre o nouă experienţă din Brazilia.