Cum arată dependentul de jocuri video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum arată dependentul de jocuri video
Cum arată dependentul de jocuri video

Jocurile video erau considerate, până de curând, o preocupare a copiilor, dar un studiu american demonstrează că profilul jucătorului împătimit arată cu totul altfel: are în jur de 35 de ani, este supraponderal şi depresiv.

 De asemenea, interacţionează mai mult cu amicii de pe internet decât cu prietenii sau colegii de serviciu.

Cercetătorii de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din San Diego, California, au studiat comportamentul a peste 500 de persoane cu vârste între 19 şi 90 de ani. Aproximativ 45% din aceştia au recunoscut că se joacă pe console video.

Femeile jucătoare s-au dovedit a fi mai depresive şi mai bolnăvicioase decât cele care nu folosesc consolele.

La bărbaţi, diferenţa ţine în principal de greutate, jucătorii având tendinţa de a deveni supraponderali. Studiul, publicat în „American Journal of Preventive Medicine“, nu a reuşit să demonstreze dacă jocurile video duc la obezitate şi depresie sau dacă oamenii care au deja aceste probleme sunt predispuşi să devină dependenţi de jocuri.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite