Cu tehnologia în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt persoane care nu s-ar despărţi în ruptul capului de gadgetul lor preferat, nici chiar la o ieşire în natură cu prietenii. Specialiştii identifică o categorie de oameni îndrăgostiţi de tehnologie: „gadgetarii“ de iarbă verde. Noile tendinţe le permit să-şi ia cu ei „amicii de ultimă generaţie“, oriunde.

E tânăr, 18-30 de ani, pasionat de tehnologie şi, de obicei, angajat în companii mari, în retail sau consultanţă. Nu ar ieşi niciodată la iarbă verde fără cel mai bun prieten al lui, smartphone-ul, fără laptop, fără camera foto de ultimă generaţie şi fără un player muzical. În caz că se plictiseşte. În tiparul „gadgetarului" care îşi ia tehnologia oriunde cu el se înscrie perfect şi Bogdan Preda, în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti. De când se ştie a fost pasionat de tehnologie şi acum, odată cu venirea primăverii, profită chiar şi de ieşirile la iarbă verde pentru a-şi testa gadgeturile.

Apple a bătut Google, devenind cel mai  valoros brand din lume

„Prietenii se amuză pe seama mea, dar recunosc că atunci când  merg cu mine scapă de multe griji: cea a aparatului foto, a muzicii, în cazul în care încingem un grătar, şi chiar a lipsei de distracţii, în perioade mai liniştite, pentru că apelează la consola mea portabilă de jocuri", spune Bogdan. Pe fete le dă gata cu eReaderul pe care şi l-a cumpărat în urmă cu o lună şi pe care are deja peste 100 de cărţi în format electronic.

Bogdan are un adevărat ritual de pregătire şi de folosire a arsenalului tehnologic de iarbă verde. Are un rucsac special, dar şi accesorii, pentru a fi sigur că nu rămâne fără baterie şi pentru a-şi proteja gadgeturile. Iar cum ajunge la locul distracţiei, începe un nou ritual. Scoate rapid laptopul, camera foto şi consola mobilă de jocuri. Uneori pierde părţi importante din distracţie, dar cine să-i ţină la curent pe ceilalţi, care n-au putut veni, cu ce se întâmplă la câţiva kilometri depărtare, la grătar. „Prietenii mei spun că următorul pas este să transmit live pe Facebook distracţia de la iarbă verde. Oricum, imediat cum ajung încarc primele poze pe site-ul de socializare, fie direct de pe iPhone, fie de pe laptop. Iar dacă nu am semnal sau nu merge internetul, pentru mine distracţia nu mai e la fel", spune tânărul.  

Arsenalul „gadgetarului"

Ca el, sute de tineri pasionaţi de gadgeturi transformă orice experienţă cu prietenii într-una tehnologică. Reprezentanţii magazinelor specializate în IT şi gadgeturi susţin că cele mai recente apariţii în domeniu abia aşteaptă să fie scoase la iarbă verde pentru că se bazează pe mobilitate şi pe dimensiuni cât mai comode. Aceştia îi cunosc foarte bine pe cei gata oricând să-şi updateze arsenalul de dispozitive. „Ca profil de consumator, tinerii sunt primii care adoptă noile tehnologii şi se bucură de noile canale de comunicare şi de reţele sociale precum Facebook, Twitter, YouTube, MySpace.

Din echipamentul unui pasionat de gadgeturi nu vor lipsi  smartphone-ul, camera foto, laptopul, eBook readerul şi, mai nou, tableta", spune Irinel Burloiu, director de marketing la eMAG. În ceea ce priveşte ocupaţia, am putea include orice domeniu care presupune munca de birou, afirmă şi Dana Iorga, director general al magazinului online KOYOS.ro. „«Gadgetarul» poate fi comunicativ sau nu, dar mereu conectat la internet. Îl interesează invenţiile în tehnologie şi este tot timpul la zi cu toate lansările", adaugă Dana Iorga. Aceasta susţine că arsenalul unui pasionat trebuie să aibă cel puţin două din cele mai noi gadgeturi, dar şi accesorii. În total, bugetul alocat trebuie să fie de cel puţin 2.500 de lei şi poate ajunge chiar la 10.000 de lei.

Detalii care fac diferenţa

Un buget similar schiţează şi reprezentanţii Sony, care spun că un „gadgetar" pasionat are permanent la el un notebook foarte uşor şi compact şi este conectat la o soluţie mobilă de internet pentru a menţine contactul cu exteriorul, cu prietenii. În privinţa camerei foto, aceasta trebuie să fie portabilă, să încapă cu uşurinţă într-un buzunar, dar să încorporeze, în acelaşi timp, multe funcţii, precum posibilitatea de a realiza fotografii panoramice sau posibilitatea de a captura imagini în 3D, spune Tomohiro Nakashima, Country Manager Sony Central and Southeast Europe. În plus, „gadgetarul" pasionat ascultă muzică de la playerul audio sau de la walkmanul său doar cu căşti care anulează zgomotul de fundal.

Lista de accesorii

Un adevărat „gadgetar" ţine la dispozitivele lui, aşa că, de multe ori, are şi un arsenal complet de accesorii. Reprezentanţii KOYOS.ro trec pe lista de accesorii genţi profesionale, trepied, acumulatori de rezervă, încărcătoare solare, obiective, filtre, parasolare şi carduri de memorie de capacitate mare.

Între hobby şi dependenţă

În cele mai multe grupuri de prieteni există un astfel de personaj, care face parte din categoria „conectorilor", cel mai bine descrisă de sintagma „menţine-mă conectat pentru a fi tot timpul la curent cu noutăţile", susţin reprezentanţii Sony. Psihologii îi recunosc şi ei foarte bine pe cei pasionaţi de tehnologie, dar fac o diferenţă clară între pasiune şi dependenţă.

„Atunci când vorbim de o dependenţă de tehnologie sau de un gadget este clar că există o relaţie specială a persoanei cu obiectul dependenţei", susţine psihologul Keren Rosner. Aceasta spune că pasiunea este un lucru bun, dar atunci când ea se transformă în obsesie, individul pierde foarte mult din orizontul vieţii. „Pasiunea îi acaparează foarte mult timp, iar când ajunge să nu mai fie un echilibru între preocupările de zi cu zi şi această activitate, atunci ar trebui să se îngrijoreze", adaugă Rosner.

O pasiune dusă la extrem atrage după ea o viaţă socială din ce în ce mai săracă, dar şi lipsa de entuziasm în privinţa unor  activităţi care ar trebui să ne facă viaţa mai frumoasă. Acesta poate fi şi exemplul „gadgetarului" mult prea prins de tehnologie pentru a se bucura de o ieşire cu prietenii, mult prea ocupat să surprindă momente decât să le trăiască pe pielea lui. „În acest caz, pasiunea ia locul unui scop în sine", mai spun psihologii.

"«Gadgetarul» poate fi comunicativ sau nu, dar mereu conectat la internet.''
Dana Iorgadirector general KOYOS.ro

"Un pasionat al gadgeturilor este un entuziast al inovaţiilor, el căutând cele mai noi tehnologii.''
Tomohiro Nakashima country manager Sony

Românii cumpără camere foto şi laptopuri

După o perioadă dominată de criză economică şi, implicit, de vânzări mai scăzute, cele mai recente studii rea­lizate de GfK anunţă o reve­nire în forţă a segmentului pe piaţa locală. Potrivit raportului GfK Temax pentru primul trimestru din 2011, sectoarele foto şi IT au avut cea mai bună performanţă din categoria bunurilor de folosinţă îndelungată. „Începutul lui 2011 a fost unul puternic pentru sectorul foto. Cu un avânt de +28,6%, vânzările de camere digitale au crescut în primele trei luni, atât pe segmentul compactelor, cât şi pe cel al D-SLR-urilor", se arată în raport. Şi în cazul IT a fost raportată prima perioadă de creştere a vânzărilor din ultimii doi ani.

Principalul declanşator al creşterii a fost încă o dată segmentul computerelor portabile, ajutat şi de o rată de penetrare naţională scăzută, susţin reprezentanţii GfK. Românii s-au orientat însă şi către alte  categorii de produse, care au înregistrat creşteri: monitoarele, perifericele (camere web, mauşi şi tastaturi) şi chiar segmentul de PC desktopuri. Un segment care a înregistrat scăderi a fost reprezentat însă de telefoane mobile şi de smartphone-uri. Specialiştii pun acest lucru pe seama unei răspândiri largi a acestei categorii, dar şi pe baza vânzărilor „la negru" de telefoane second-hand.

Tabletele, vedetele tehnologice ale verii

Gadgeturile care vor marca anul 2011 sunt tabletele, o categorie nouă de dispozitive care pot fi folosite într-o varietate foarte mare de domenii, de la divertisment şi informare, până la domeniul educaţional sau medical, spune Irinel Burloiu, director de marketing la eMAG. „Tabletele au devenit extrem de populare şi căutate încă de anul trecut, odată cu lansarea iPad. Tableta a revoluţionat modul în care ne folosim de conţinutul multimedia într-un mod comparabil cu impactul pe care televizorul l-a avut asupra divertismentului pentru acasă", spune reprezentantul magazinului de gadgeturi.

Vânzările de tablete au crescut rapid, de aproximativ 8 ori în ultimele 8 luni, arată statisticile. Reprezentanţii KOYOS.ro spun că, în România, un impact foarte mare la capitolul vânzări l-a avut telefonul iPhone 4, mai ales modelul cu carcasă albă. „Ultima perioadă a fost «dominată» însă de lansarea tabletei iPad 2, care a înregistrat un succes imens", afirmă şi Dana Iorga de la KOYOS.ro.

28%
a fost creşterea înregistrată la vânzările de camere foto în prima parte a anului 2011.

image
Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite