Criza taie din salariile celor săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitorii care lucrează în producţie vor fi primii afectaţi de reducerile de personal, iar salariile lor vor creşte anul acesta cel mai puţin. Ceva mai la adăpost vor fi şefii companiilor, care pot să-şi ia însă adio de la bonusuri şi vacanţe plătite de firmă. Presiunea pe veniturile variabile ale acestora este însă mai mică.

Muncitorii şi, în genere, angajaţii care formează personalul necalificat vor fi primii afectaţi de criză, arată studiul dat publicităţii de Kienbaum România, filială a unei companii germane de Executive Search şi resurse umane.

„Muncitorii sunt afectaţi puternic de criză, din cauza căreia, în ultimele luni, companiile au decis să facă disponibilizări. Fenomenul nu este caracteristic doar României, ci întregii Europe.

În momentul de faţă, aproximativ două milioane de muncitori români lucrează în străinătate în speranţa unui venit mai bun, în special în domeniul construcţiilor, agriculturii, precum şi în industria hotelieră şi în gastronomie”, declară reprezentanţii Kienbaum.

Reconversie greoaie

Cei asupra cărora planează pericolul iminent al pierderii locului de muncă sunt lucrătorii din construcţii, crede şi Daniela Necefor, managing partner Total Business Solutions. “Ceva mai la adăpost sunt muncitorii super-specializaţi, cei care lucrează, de pildă, în construcţia de maşini sau în fabricile de utilaj greu”, ne-a mai declarat aceasta.

Logica este simplă, explică specialiştii în resurse umane: în prima fază, sunt afectate capacităţile de producţie, care sunt micşorate, abia ulterior trecându-se la alte departamente ale afacerii.

“Dacă tinerii necalificaţi au o deschidere mai mare spre alte domenii, nu acelaşi lucru se poate spune despre persoanele trecute de 40-45 de ani, care, în mare parte, nu sunt foarte deschise la reconversie şi recalificare.

Mulţi şomeri din această categorie preferă să stea acasă pe salarii compensatorii, refuzând locurile de muncă pe care le consideră sub calificarea lor. Spun că îşi permit să caute un job şi după 6-7 luni”, ne-a explicat, la rândul său, Iuliana Badea, Sales Manager la Lugera & Makler.

O creştere economică de peste 8% în anul 2008 şi un sistem de învăţământ care necesită îmbunătăţiri au condus la o lipsă a forţei de muncă specializate, se mai arată în concluziile studiului „Salarizare 2008-2009” realizat de Kienbaum.

„Se caută personal de conducere şi specialişti cu experienţă internaţională, cu conexiuni bune, cu o educaţie solidă şi cunoştinţe de limbi străine. Acest lucru nu se va schimba nici în perioada de criză economică“, spune Maria Smid, manager de proiect la Kienbaum. Ca urmare, va creşte necesitatea de training şi calificare de personal.

La şefi se taie bonusurile

Nici personalul de conducere nu este însă pus la adăpost. Dacă nu va fi afectat de concedieri, cel puţin va simţi o reducere drastică a veniturilor în perioada imediat următoare.

„La recrutările de manageri pe care le-am făcut în ultima perioadă, tot ce se angajează se face pe bugete foarte «str­ânse». Dacă un candidat nu acceptă un anumit pachet salarial, compania nu mai lansează şi un proces de negociere, ci trece direct la contactarea următorului candidat bine plasat”, susţine Daniela Necefor.

Ea ne-a explicat că, dacă în cazul muncitorilor reducerile de personal şi îngheţarea salariilor sunt cele mai mari pericole, pentru şefii din companii criza se traduce prin eliminarea din pachetele salariale a vacanţelor, reducerea cotei de benzină pentru maşinile de serviciu, mai puţine bonusuri, înlocuirea trainingurilor şi a specializărilor care se făceau până acum afară cu cele „loco” – in house.

„Se merge chiar până la diminuarea veniturilor. Prima măsură: nu se mai plătesc orele suplimentare, ci, aşa cum prevede legea, se acordă zile libere pentru compensarea acestora”, mai precizează reprezentantul Total Business Solutions. De asemenea, sunt deja companii care, pentru a nu face reduceri de personal, au trecut la săptămâna de lucru de patru zile.

12,8%
reprezintă creşterea salariilor în acest an estimată de Kienbaum România

8.962

euro câştigă în medie anual un specialist în România, adică 38.537 lei

15.500

euro este venitul mediul al unui angajat similar din Slovacia, echivalentul a 66.650 lei

19.600

euro anual are ca salariu un specialist angajat în Ungaria, adică echivalentul a 84.280 lei

Pariuri diferite pe creşterile salariale

„Cu toate că în ianuarie 2009 Comisia Naţională de Statistică prevedea o creştere salarială medie pentru anul în curs de 5,8%, din studiul nostru reies valori cuprinse între 12-13%. Mai ales specialiştii, precum şi personalul de conducere se pot aştepta în continuare la creşteri salariale mari“, spune Maria Smid, conducătoarea proiectului.

Studiul a fost realizat pentru prima oară de firma Kienbaum în cooperare cu Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană. Realizatorii studiului susţin că datele au fost colectate în luna noiembrie a anului trecut.

Companiile de recrutare nu împărtăşesc optimismul german şi susţin că un scenariu bun pentru anul acesta
s-ar traduce printr-o îngheţare a salariilor. „Clienţii noştri (companii, n.r.) vorbesc de o îngheţare a salariilor pentru prima jumătate a anului, chiar dacă majoritarea operau majorări salariale în ianuarie-februarie, după finalizarea evaluărilor personalului.

Pentru a doua jumătate a lui 2009, majorările salariale vor acoperi inflaţia, dar cu greu vor ajunge la 10%. Probabil vor fi, în medie, de 5-7%, iar cei cu salarii mici vor beneficia de creşteri substanţiale, comparativ cu ceilalţi”, crede Iuliana Badea de la Lugera & Makler.

Experţii de la Total Business Solutions spun că veniturile angajaţilor vor creşte cu cel mult 5%, raportat la întregul an.

Şefii stau mai bine

image

Anul trecut, salariile românilor au crescut cu 13,3%, iar veniturile lor generale au înregistrat o creştere de aproape 20%, mai arată studiul companiei germane.

Realizată prin chestionarea a 5.300 de persoane din 78 de companii care activează în România, cercetarea indică faptul că muncitorii calificaţi au acum în medie un salariu brut de 25.717 lei/an, angajaţii din alte departamente decât producţia au un venit brut de 32.888 lei/an, experţii – 49.897 lei, managerii – 70.682 lei, iar top managerii – 166.199 lei.

Reprezentanţii Kienbaum susţin că de o creştere a salariilor de aproximativ 12,8% vor beneficia în primul rând angajaţii din poziţii de conducere. Factorii care influenţează în general veniturile sunt mărimea companiei, succesul afacerii, localizarea companiei, dar şi cererea şi oferta pe piaţa forţei de muncă.

E nevoie de personal specializat

Studiul realizat de Kienbaum indică şi factorii care influenţează veniturile fiecărui angajat în parte. Cei mai importanţi rămân educaţia, vârsta, sexul, experienţa, timpul petrecut deja de angajat în companie, funcţia (statusul, rangul).
În aceste condiţii, respondenţii la chestionare au indicat în continuare o mare nevoie de personal calificat.

Astfel, 61% dintre reprezentanţii companiilor localizate în Bucureşti susţin că au mare nevoie de experţi şi specialişti, 50% din bănăţeni, 61% dintre companiile transilvănene, 75% dintre cele localizate în Moldova şi 100% din cele amplasate în Muntenia.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite