Copilăria fericită poate duce la divorţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au avut parte de o copilărie idilică ar putea avea surprize neplăcute la maturitate. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, afirmă că aceştia prezintă un risc mai mare să ajungă să divorţeze, notează „The Daily Mail“.

Oamenii de ştiinţă susţin că atât bărbaţii, cât şi femeile care s-au bucurat de un mediu stabil în primii ani de viaţă au mai multă încredere în propriile forţe în comparaţie cu persoanele care nu au avut o copilărie fericită. Ca atare, aceştia sunt mai dispuşi să iasă dintr-un mariaj dacă relaţia dă semne că nu este tocmai sănătoasă.

Cercetătorii de la Cambridge au studiat atitudinea în privinţa mariajului şi legătura cu primii ani de viaţă în cazul a mii de persoane născute în anul 1946. Au cules informaţii de la profesorii pe care aceşti oameni i-au avut în şcoală, legate de starea lor de fericire, de energia lor şi de disponibilitatea de a socializa. Au fost luaţi în considerare, de asemenea, parametri precum anxietatea şi lipsa de conformare în materie de norme sociale. Câteva decenii mai târziu, oamenii de ştiinţă au adunat noi informaţii privind vieţile subiecţilor.

„O copilărie idilică duce la o stimă de sine crescută. Astfel că, la maturitate, dacă persoana în cauză consideră că nevoile sale nu sunt îndeplinite într-o relaţie, aceasta este mult mai dispusă să-i pună capăt", a explicat cercetătoarea Felicia Huppert. Totodată, studiul a arătat că persoanele care au avut o adolescenţă fericită sunt mai mulţumite de munca pe care o fac, au mai multe hobby-uri şi vieţi sociale mai pline. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite