Copiii născuţi cu deficit de sodiu riscă să devină obezi în adolescenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Haifa, înclinaţia către alimentele bogate în sare este înnăscută. Ea este prezentă în special în cazul copiilor

Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Haifa, înclinaţia către alimentele bogate în sare este înnăscută. Ea este prezentă în special în cazul copiilor născuţi prematur, ce prezintă un nivel scăzut de sodiu în sânge.

Deficitul de sodiu este mult mai frecvent întâlnit în cazul prematurilor, deşi această afecţiune se găseşte uneori şi în cazul copiilor născuţi la termen, în special la cei cu disfuncţii ale rinichilor. Stările vomitive din timpul sarcinii, cât şi manifestările nou-născutului (vomă sau diaree), fac parte din numărul de factori invocaţi de dr. Micah Leshem, coordonatorul studiului, în cazul pierderilor timpurii de sodiu.

Studiul a fost realizat pe 41 de copii, care şi-au manifestat preferinţa pentru mâncarea sărată. Deşi la această vârstă sunt preferate alimentele dulci, copiii incluşi în studiu le înlocuiau cu alimente cu un conţinut cât mai mare de sodiu. Însă dr. Leshem afirmă că este încă prea devreme să afirmăm că deficitul de sodiu la nou-născuţi sporeşte riscul apariţiei obezităţii. "Trebuie luate în considerare şi alte cauze ale apariţiei obezităţii. În contextul în care toţi copiii supuşi studiului au fost născuţi prematur, este normal ca nivelul sodiului din sânge să nu fie la parametrii ideali. În acest caz şi greutatea mică din momentul naşterii poate declanşa câştigul excesiv în greutate la maturitate", a declarat dr. Leshem.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite