Copii abandonaţi care-şi iartă părinţii

Andreea şi Mihaela formează acum o familie, după 12 ani

Părăsiţi la vârste fragede sau chiar aruncaţi la gunoi, unii tineri găsesc puterea de a trece peste gestul părinţilor şi pornesc împreună pe un nou drum. Există părinţi care, deşi şi-au abandonat pruncii din raţiuni de ordin financiar sau familial, încearcă, peste ani, să repare greşeala făcută. Poveştile lor sunt sfâşietoare.

Mihaela, o femeie din Iaşi, acum în vârstă de 30 de ani, avea numai 17 când a rămas însărcinată. Tatăl copilului i-a cerut să nu păstreze sarcina.

Mama adolescentei de atunci a aflat că fiica este gravidă abia când era în luna a cincea de sarcină şi nu mai putea face avort. Tot ea a dictat imediat viitorul nepoatei sale, Andreea: să fie dată în plasament.

Lipsită de sprijin, Mihaela a fost nevoită să se supună deciziei şi a renunţat la fetiţă când aceasta avea doar o săptămână de viaţă.

„Mi-a zis că va fi dată în plasament doar vreo patru sau cinci luni, pentru ca eu să-mi pot termina studiile. În subconştient, simţeam că va fi pentru mai mult timp, dar nu aveam cum să mă împotrivesc, pentru că eram dependentă financiar de mama", a povestit cu amărăciune Mihaela.

Şi-a recâştigat copilul după ce l-a abandonat în plasament. Mărturia cutremurătoare a unei mame (VIDEO)

Nouă ani, trei asistenţi maternali

Timp de trei ani a vizitat-o pe Andreea la centrul de plasament o dată la două săptămâni. Uneori pleca pe ascuns, imediat după ce ieşea de la ore. Apoi s-a gândit la binele fetiţei şi a acceptat ca aceasta să fie luată în asistenţă maternală.

Nu a semnat niciodată vreun act de adopţie. „Nu puteam să accept să renunţ la Andreea pentru totdeauna. M-am gândit că poate traiul ei va fi mai bun în sânul unei familii decât în centrul de plasament şi am acceptat s-o ia un asistent maternal", a mai spus femeia.

Andreea are acum 12 ani şi spune că familiile care au avut-o în grijă nu au tratat-o rău, dar dragostea mamei i-a lipsit. Ca să uite, îşi găsea ceva de joacă prin casă.

„Prima dată, am stat la cineva câteva luni, apoi, la o altă familie, am stat un an, iar la ultima familie am stat şapte ani. Era bine, dar mă bucur că am ajuns să stau cu mama mea. A fost o perioadă când nu mă mai gândeam la mama pentru că-mi găseam câte ceva de făcut", spune copila.
 
„Mi se părea că o văd pe stradă!"

Timp de şase ani, cât fiica ei s-a aflat la ultima familie, Mihaela nu şi-a văzut niciodată copilul. „Asistentul maternal mi-a spus că eu am dat-o pentru că n-o iubesc şi a impus o răceală. Atunci s-a rupt definitiv relaţia mea cu Andreea.

M-am temut mereu în aceşti şase ani că o să mă respingă, că o să-mi facă reproşuri. Nu trecea zi să nu mă gândesc la ea. Ba chiar erau momente când vedeam câte o femeie cu mai mulţi copiii şi mi se părea că unul este Andreea", a povestit  ieşeanca.

Vara trecută însă a decis că este pregătită să-şi aducă fetiţa acasă. Are o slujbă, dar în paralel urmează şi cursurile unei şcoli postliceale, are un acoperiş deasupra capului şi are alături un bărbat care încă nu-i este soţ, dar care-i este alături de 11 ani şi care a ştiut de la început de existenţa micuţei.

El a învăţat s-o accepte pe Andreea. Odată decizia luată, Mihaela s-a întâlnit cu fiica ei ajunsă adolescentă, i-a spus că vrea s-o ia acasă, a plâns până la epuizare şi au decis să încerce.

Procedurile au durat câteva luni. Au avut loc câteva întâlniri, ore de consiliere cu psihologii şi asistenţii sociali, dar, la începutului acestui an, Andreea a ajuns acasă, la mama ei.

„Reintegrarea în familie durează între şase luni şi un an, timp în care se fac anchete sociale, evaluări psihologice, consilieri cu psiologul pentru a vedea dacă minorul se simte sau nu bine acasă la mama", a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi.

„Îmi doresc să fi fost mai curajoasă"

Primele luni împreună nu au fost deloc uşoare. Mai întâi au primit vizite din partea asistenţilor sociali, care, uneori, le agasau pe cele două care încă nu se obişnuiseră una cu prezenţa celeilalte. „Andreea este la o vârstă la care are oarecum personalitatea ei, este un caracter puternic. Uneori avem puncte diferite de vedere, dar ne învăţăm una cu cealaltă. Gătim împreună, mergem la cumpărături. Este minunat!", a mai spus Mihaela.

Adolescenta simte că, pentru ea, viaţa într-o familie de împrumut s-a sfârşit. Acum ştie că mama îi este alături pentru totdeauna şi a început să-şi facă planuri de viitor.

Vrea să înveţe bine, să ajungă la un liceu bun şi apoi să urmeze o facultate. Oscilează între a deveni avocat şi jurnalist. Îşi vizitează chiar şi bunica maternă, care nu a vrut-o de nepoată pe vremea când era un bebeluş.

Încă există tensiuni, dar cele două învaţă să se cunoască şi să se accepte. De ajutor este şi iubitul mamei, care, deşi nu-i este tată în acte, o ajută să se adapteze la noua viaţă ca şi cum ar fi copilullui. Mihaela este dispusă să facă orice pentru a fi sigură că fetiţei ei nu-i va lipsi nimic, dar mai ales dragostea părintească.

„Dacă aş putea da timpul înapoi, aş rămâne cu Andreea. Îmi doresc să fi fost mai curajoasă, s-o înfrunt pe mama sau să fug cu fetiţa mea în lume. Regret anii pierduţi, în care nu am fost alături de copilul meu, dar vreau să recuperăm acest timp."

O mamă din 20 îşi ia copilul acasă

În prezent, în centrele de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Iaşi sunt peste 1.600 de copii. Dintre aceştia, aproape 500 sunt în centrele de tip clasic, iar restul în unele pentru copii cu handicap. Anul trecut, 221 de minori s-au întors în familie.

"Anul acesta, 78 de femei din judeţul Iaşi şi-au luat acasă copiii la care au renunţat imediat după ce le-au dat naştere. "
Tiberiu Bantaş
purtător de cuvânt la Protecţia Copilului Iaşi

„Mă sfârşeam pe picioare, nu mâncam, nu dormeam"

Mirabela, în vârstă de 31 de ani,  este o altă ieşeancă forţată să renunţe la copil pe când era doar o adolescentă. Băiatul ei, Călin, are acum 13 ani. L-a adus pe lume când era în penultimul an de liceu şi a încercat în fel şi chip să-şi crească bebeluşul. Sprijin din partea iubitului nu avea. „Eram din clasa a IX-a cu tatăl lui Călin, dar era foarte gelos şi mă bătea săptămânal. Pentru binele copilului nenăscut, am decis chiar atunci să terminăm relaţia. La insistenţele alor mei, am cedat şi l-am dat în plasament", a povestit Mirabela.

Au urmat patru luni de coşmar. „A fost cumplit când m-am dus şi l-am predat. Am plecat doar cu hăinuţele de pe el. Este un sentiment groaznic să te duci cu un copil în braţe şi să pleci cu o mână de haine. Zi de zi, timp de patru luni, m-am dus la el după ce ieşeam de la ore. Mă sfârşeam pe picioare, nu mâncam, nu dormeam, eram sub orice critică. Au decis să-l ia părinţii mei în plasament", a mai povestit femeia.

Chiar şi aşa se simţea străină de Călin, pentru că părinţii ei stăteau la ţară cu cel mic, iar ea lucra în Iaşi. Îl vizita la final de săptămână. De când Călin a împlinit 6 ani l-a crescut singură. În 2010 s-a întâmplat însă minunea mult sperată şi băiatul a fost reintegrat în familie. „Eu îl cunoscusem deja pe soţul meu, formam o familie, iar din 2010 am devenit o familie cu acte. Mă bucur enorm", a conchis Mirabela. Vasilica Costîn

„Mama m-a aruncat la gunoi, dar am iertat-o"

Loredana Fîciu

Marius Baldovin a fost abandonat pe când avea numai trei luni. Cea care îl adusese pe lume nu şi l-a dorit şi l-a aruncat într-un tomberon. Dar copilaşului i-a surâs norocul şi a fost salvat. Numai că, timp de 20 de ani, a trecut dintr-un orfelinat în altul. „Mama mea, care era din Satu Mare, m-a aruncat pur şi simplu la gunoi. Poliţiştii m-au găsit şi m-au dus la un centru pentru copii. Pentru că verificările pe care le-au făcut au arătat că tata este din Târgu-Jiu, m-au trimis, o săptămână mai târziu, la orfelinatul din Târgu-Cărbuneşti, unde m-au ţinut până la 5 ani. Am fost dus apoi, timp de doi ani, la Novaci, iar ulterior am ajuns la Târgu-Jiu", a povestit el.

Cântă pentru bani de studii

Marius a refuzat să se lase îngenuncheat de soartă, descoperind în muzică un leac pentru sufletul său greu încercat. La 16 ani, s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, absolvind apoi şi liceul. Acum este student în primul an la Facultatea de Ştiinţe din Petroşani, la specializarea Asistenţă Socială, dar şi solist de muzică populară. În timpul liber câştigă banii de care are nevoie pentru a plăti taxa de şcolarizare cântând la diverse evenimente. Îşi petrece cinci zile pe săptămână în căminul studenţesc, la Petroşani, dar în weekend revine la centrul de plasament din Târgu-Jiu, unde va putea locui până la 26 de ani.

Marius Baldovin (dreapta), alături de tatăl său, Mihai   Foto: ARHIVĂ PERSONALĂ

Marius a găsit puterea de a-şi ierta părinţii care l-au abandonat din faşă, ba chiar a dedicat timp căutării lor. Fiind un muzician talentat, a ajuns să fie invitat la emisiuni de televiziune. Astfel, cazul său a fost mediatizat şi, după două decenii, a ajuns să-şi vadă tatăl. „Am dat chiar şi anunţuri în ziare, sperând că-mi voi găsi părinţii. Îmi doream doar să-i cunosc, nu cer nimic de la ei. Tatăl meu, care este din comuna Dăneşti, m-a văzut, în cele din urmă, la ştiri, unde anunţam că-l aştept la Şcoala de Artă. A venit acolo şi, acum două luni, l-am întâlnit pentru prima dată. L-am iertat şi am înţeles că n-a avut condiţii să mă crească. O să-l ajut eu, în schimb", a spus tânărul.

Rămân despărţiţi

Revederea, emoţionantă pentru tată şi fiu deopotrivă, nu a însemnat însă şi reîntregirea familiei. Lui Marius îi rămâne, deocamdată, să-şi împartă viaţa între căminul studenţesc şi centrul de plasament. „L-am văzut la televizor şi am vrut să-l întâlnesc. Sunt mândru de el, acum are carte. Nu am însă condiţii să-mi aduc copilul să locuiască împreună cu mine. Eu stau într-o baracă, pe marginea Amaradiei", a explicat Mihai Baldovin (45 de ani), tatăl solistului de muzică populară.

Marius simte că i-a mai rămas ceva de făcut: să stea faţă-n faţă cu cea care i-a dat viaţă, dar care s-a descotorosit de el. „Tata mi-a povestit că mama l-ar fi părăsit pentru că el era de etnie rromă. A fugit cu mine în braţe şi m-a aruncat la gunoi. A fost urât gestul, dar nu sunt supărat pe ea, am iertat-o. O să merg cu tata s-o caut. Am aflat că acum locuieşte în Arad", a încheiat tânărul. 

"Mi-a zis că va fi dată în plasament doar vreo patru sau cinci luni, pentru ca eu să-mi pot termina studiile. În subconştient, simţeam că va fi pentru mai mult timp, dar nu aveam cum să mă împotrivesc, pentru că eram dependentă financiar de mama."
Mihaela
30 de ani

"A fost cumplit când m-am dus şi l-am predat. Am plecat doar cu hăinuţele de pe el. Este un sentiment groaznic să te duci cu un copil în braţe şi să pleci cu o mână de haine."
Mirabela
31 de ani

"A fugit cu mine în braţe şi m-a aruncat la gunoi. A fost urât gestul, dar nu sunt supărat pe ea, am iertat-o. O să merg cu tata s-o caut. Am aflat că acum locuieşte în Arad. "
Marius Baldovin
20 de ani

Părinţii care-şi recuperează copiii pot fi „prea toleranţi"

Mamele care-şi regăsesc copiii le oferă cât mai multă afecţiune   Foto: shutterstock

Reintegrarea în familie nu este însă un proces tocmai uşor. Psihologul Keren Rosner, de la Clinica Mentarex Consult, explică dificultăţile pe care le pot întâmpina copiii în procesul de readaptare atunci când sunt reintegraţi în familie. „Trauma pe care un copil abandonat o suferă e foarte puternică, dar el poate fi recuperat în timp. Cu efort însă. Au fost făcute studii care arată că lipsa afecţiunii materne duce la comportamente deviante. În ani şi cu răbdare, trauma poate fi însă atenuată", spune psihologul. „Dacă aţi intrat vreodată într-un orfelinat, aţi văzut că toţi copiii de acolo sar efectiv pe tine dintr-o foame cumplită de afecţiune. Ei au nevoie de atenţie individuală pentru care luptă la propriu", adaugă Keren Rosner. 

Potrivit acesteia, în situaţia în care mama şi-a părăsit copilul, iar după ani buni s-a întors să-l recupereze, este nevoie de intervenţia şi de consilierea unui specialist. „E clar că mama s-a simţit vinovată în tot acest timp şi că a purtat cu ea dorinţa permanentă de a-l recupera. Este posibil ca din acest sentiment de vinovăţie să înceapă să-l copleşească pe copil, să fie excesiv de tolerantă. Psihologul ar putea media această relaţie astfel încât să fie una echilibrată."

Trei luni, vizite la domiciliu

Reintegrarea în familie a unui copil se face prin parcurgerea mai multor etape, printre care se numără evaluarea nevoilor copilului în funcţie de vârstă şi de starea de sănătate, evaluarea psihologică a acestuia, consilierea copilului, obţinerea unei declaraţii scrise privind opinia acestuia în ceea ce priveşte reintegrarea sa în familia naturală (dacă are peste 10 ani) şi evaluarea situaţiei familiei copilului prin vizite la domiciliu.

Demersul se încheie cu prezentarea cazului instanţei judecătoreşti. Pe tot parcursul procedurilor, este contactată familia extinsă pentru o evaluare corectă a realităţilor existente. După emiterea hotărârii de reintegrare familială, cazul este urmărit trei luni de către asistentul social şi se întocmesc rapoarte lunare post-integrare, care sunt înaintate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.  Daniela Şerb, Vasilica Costîn