Cizmele de cauciuc, un accesoriu confortabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fabricate din materiale cât mai colorate, încălţările de cauciuc „wellies” rămân la modă şi când iese soarele. Inventate pentru vreme ploioasă, cizmele de cauciuc au depăşit de mult stadiul de încălţăminte pentru pescari sau muncitori de pe şantiere.

Purtate peste pantaloni cât mai ţine frigul şi ploaia, sau cu fuste scurte când vine primăvara, cizmele de cauciuc sunt un accesoriu şic şi confortabil. Încă de toamna trecută au început să apară şi pe străzile din România. Cele mai cunoscute cizme de cauciuc sunt ale brandului Wellington, botezate şi „wellies”, în dungi alb şi negru, cu imprimeu care imită pielea de leopard, cu steluţe, inimioare, flori sau buline în toate culorile. Cele mai confortabile sunt cele realizate din cauciuc moale, cu căptuşeală şi branţuri.

„Wellies” pot fi purtate la jeanşi, fie peste pantaloni, fie cu pantalonii suflecaţi până la jumătatea gambei. Merg bine şi cu fuste sau pantaloni scurţi, la care se asortează şi ciorapi coloraţi trei sferturi. Pot fi purtate şi peste colanţi sau direct pe picior, cu condiţia să fiţi măcar un pic bronzate.

Oferta online, bogată

Cizmele „wellies” sunt însă o marfă rară în România. Dacă aveţi noroc să le găsiţi în magazine, preţurile sunt între 30 şi 80 de lei. La Humanic, unul dintre cei mai mari retaileri de încălţăminte din Europa care a ajuns şi în mallurile româneşti, găsiţi cizme din cauciuc dungate, în combinaţii de alb şi negru, la 79 de lei.  Se vând şi în magazinele online româneşti. Oferta cea mai bogată o are shopmania.ro, unde găsiţi de la clasicele cizme kaki sau negre (106,03 lei sau 109,93 lei), la cizme pentru copii (38,50 lei) sau chiar cizme Burberry (799 de lei), pentru care sunteţi redirecţionaţi pe site-ul ultrafashion.ro. 

De vânzare pe Amazon şi site-uri britanice

Cei care preferă să cumpere direct de la sursă, din Marea Britanie, pot accesa site-urile www.hunter-boot.com, www.wellieboots.com sau www.funky-wellington-boots.co.uk, de pe care se pot face comenzi şi în România.

Preţurile sunt între 17,95 şi 60 de lire sterline (între 83 şi 280 de lei). Oferta este foarte variată şi pe amazon.com, de la aproximativ 20 de dolari (66 de lei), pentru cizmele colorate, la peste 100 de dolari (330 de lei), pentru cizmele negre sau kaki de la Hunter, una dintre mărcile cu tradiţie în domeniu.

Wellington, un brand cu istorie

Cizmele Wellington şi-au luat numele de la cel care le-a inventat, primul Duce de Wellington, Arthur Wellesley, la începutul anilor 1800. El i-a cerut cizmarului său să transforme cizmele atunci la modă în ceea ce avea să devină fenomenul „Wellington”. Aceste cizme erau realizate iniţial din piele, dar americanii au venit cu ideea de a le fabrica din cauciuc.

Popularitatea cizmelor a crescut în preajma Primului Război Mondial, când erau folosite de soldaţi în tranşeele inundate, şi s-a consolidat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. La finalul acestei epoci, cizmele Wellington deveniseră populare şi în rândul femeilor şi copiilor, care le purtau pe timp ploios. Britanicii au inventat şi un sport pentru ele, „wellie wanging”, la care participanţii trebuie să arunce o cizmă Wellington cât pot de departe.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite