Cine plăteşte pentru deşeuri?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat că până la sfârşitul anului speră să elaboreze cadrul legislativ necesar pentru ca România să-şi îndeplinească obiectivele stabilite de Uniunea Europeană, respectiv să recicleze 55% din totalul ambalajelor existente pe piaţă.

Promisiunea a fost făcută în cadrul dezbaterii „Impactul de mediu costă. Cine plăteşte pentru deşeuri?", organizată de revista „Business Magazin" şi Eco-Rom.

În prezent, doar 30% din ambalajele puse pe piaţă de producători sunt reciclate, România ocupând penultimul loc din cele 33 de ţări membre ale organizaţiei- umbrelă Pro Europe, care se ocupă de recuperarea deşeurilor de ambalaje şi a schemelor de reciclare.

Un model de succes

În clasamentul întocmit de Pro Europe, România e devansată de Bulgaria, care reciclează deja peste 50% din deşeurile municipale, fiind doar ceva mai „vrednică" decât Cipru, care reciclează doar aproximativ 25% din deşeuri.

Deşi mai bine de jumătate dintre români consideră că a colecta selectiv nu presupune un efort mare, potrivit unui studiu IMAS, „există primării care nu reuşesc să lămurească cine ce trebuie să facă în privinţa deşeurilor, chiar şi după şase luni de la câştigarea fondurilor PHARE", recunoaşte ministrul Borbely. Pe de altă parte, Shachar Shaine, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România, solicită o transparenţă mai mare a sistemului şi un viitor mai clar în privinţa reciclării.

Belgianul Henri Meiresonne, preşedintele Organizaţiei Pro Europe, a arătat că în centrul sistemului belgian activează o organizaţie care strânge anual 75 de milioane de euro de la producători, retaileri şi importatori şi 38 de milioane de euro din vânzarea materialelor pentru reciclare.

Cu această sumă, organizaţia investeşte în colectare şi sortare 95 de milioane de euro, alte 9 milioane în comunicare şi tot atât foloseşte ca buget propriu de cheltuieli generale. Astfel, prin plata taxei pentru ambalaj, belgienii achită anual 75 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că un belgian plăteşte pe an 8 euro pentru a valorifica deşeurile, mult mai puţin decât dacă ar fi trebuit să plătească pentru poluarea apelor, de exemplu, prin aruncarea deşeurilor într-o groapă de gunoi.  

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite