Cetăţeni internaţionali ai Planetei Pământ

Piracanga

În Piracanga se întâlnesc în fiecare zi oameni din toate părţile lumii. Este un specific al locului - aici nu mai contează naţionalitatea şi culoarea pielii. Oamenii se adună mânaţi de aceeaşi bucurie de viaţă şi fac o reverenţă în faţa bogăţiei de culori a Pământului.

Baia în râu de la ora 4 şi jumătate. Din fiecare după-amiază, când soarele îşi mai domoleşte focul, în drumul său neîntrerupt către asfinţit. La ora 4 şi jumătate, fără să ne fi vorbit între noi, râul devine locul de întâlnire al copiilor, părinţilor şi vizitatorilor din Piracanga. Şi stăm în apă, cu copiii în braţe, povestind despre vieţile noastre şi jucându-ne cu fericiţii ăştia de micuţi!

Ăsta e unul dintre lucrurile ­ce-mi plac foarte tare în colţul ăsta de Lume în care am poposit pentru o vreme: oameni de pe tot globul se întâlnesc, fără să se vorbească înainte, în râu, la ora 4 şi jumătate după-amiaza. Italieni, spanioli, portughezi, români, ecuadorieni, uruguayeni, germani, englezi, austrieci, ruşi, israelieni, sud-africani, americani, brazilieni, olandezi, francezi, suedezi, elveţieni, kenyeni, japonezi, norvegieni, argentinieni.

Ne regăsim cu toţii în acelaşi loc, fără să mai conteze graniţele, culturile diferite, obiceiurile de acasă şi limba. Pur şi simplu, suntem cu toţii cetăţeni internaţionali ai Planetei Pământ, având în comun acelaşi dor în inimă: dorul de libertate, dorul de a ne întoarce la origini, la simplitatea şi la curăţenia vieţii.

Departe de „viaţa trecută"

Cu toţii folosim acelaşi termen pentru a defini existenţa noastră la oraş: „viaţa noastră trecută". Cu toţii avem în palmares cariere, educaţie ­înaltă, nişte zeci de ani petrecuţi în sistem, prieteni care nu înţeleg, familii care nu ne acceptă noile alegeri şi cu toţii vorbim aceeaşi limbă, în amestecul de engleză cu spaniolă şi portugheză care a început să caracterizeze Piracanga.

Imagini de la o nuntă internaţională în Piracanga

Vorbim despre a trăi în comunitate, despre împărtăşire, despre dăruire, iertare şi iubire, despre mâncare sănătoasă, copii crescuţi în libertate şi cu părinţii alături. Cu toţii credem că lumea este plină de violenţă, frică şi ură numai dacă noi suntem aşa. Iar dacă noi suntem plini de iubire, pace şi armonie, exact aşa arată şi Lumea în care trăim.

Seara ne întâlnim la noi sau în altă parte şi fiecare vine cu câte ceva gătit acasă. Punem bucatele pe masă, în mijloc, şi împărţim cu toţii mâncarea cu specificul şi aroma fiecărei ţări, stând la taclale până târziu, în timp ce copiii ne dorm în braţe, în hamacuri sau pe jos, pe saltele.

Noi am făcut mămăligă cu brânză, ouă şi iaurt şi am povestit cu dor şi dragoste de ţara noastră de acasă, de locurile superbe, de oamenii ­calzi, de mâncărurile gustoase. Deja avem pe listă vreo şase oameni care vor să-şi facă vacanţa în România, atunci când ajungem noi acasă, că tare i-am convins cu Delta Dunării, cu Sarmisegetuza Regia, cu Valea Oltului şi Bucegii de sus, de la Babele, cu Sibiul, Clujul şi Sighişoara.

Iar noi visăm să călătorim în toată America de Sud, să stăm la Margarita şi la ­Freddy în Ecuador, să mergem cu piciorul pe Inca Trail în Peru şi să respirăm aerul rece al gheţarilor din sud de tot, din Argentina.

Călători de profesie

Pitangi şi Talis, doi dintre cetăţenii internaţionali din Piracanga

Eu şi Florian ne-am întrebat la un moment dat care ar fi noua carieră în care ­ne-ar plăcea să ne implicăm, dacă ar fi să ne mai facem vreodată o carieră. Şi am răspuns amândoi că meseria noastră preferată este aceea de călător prin lume.

Viaţa trăită ca o călătorie, şi la propriu, nu numai la figurat. Lumea cunoscută şi întâlnită chiar la ea acasă, cu oamenii, culorile, culturile ei, cu mâncărurile, copacii, animalele şi florile ei, cu munţii, apele, oceanele şi plajele ei, într-o continuă sărbătoare a vieţii, a frumosului, a iubirii de ­Viaţă, în care înţelegem că suntem toţi Una.

Şi noi doi chiar nu ne putem închipui o viaţă mai frumoasă pentru un copil decât aceea de a călători de mână cu părinţii lui prin toată bogăţia de daruri a Pământului. Iar Sasha se antrenează serios pentru asta, pentru că la trei luni şi jumătate deja vrea să se târască pe coate!

"Nu ne putem închipui o viaţă mai frumoasă pentru un copil decât aceea de a călători de mână cu părinţii lui prin toată bogăţia de daruri a Pământului."
Laura Câmpean
34 de ani

*Alte povestiri din Piracanga puteţi citi pe blogul viataprinbalonulroz.blogspot.com.