Cele mai populare minciuni nevinovate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe dintre minciuni sunt spuse la telefon
Multe dintre minciuni sunt spuse la telefon

Apelurile ignorate sub pretextul lipsei de semnal la telefonul mobil reprezintă minciuna preferată a britanicilor. Cercetătorii au descoperit că britanicii spun, în medie, patru minciuni pe zi, adică 1.500 în fiecare an.

Un bărbat din şase a recunoscut că are mari şanse să-şi mintă soţia sau iubita, în medie, cel puţin de două ori pe zi, arată rezultatele unui sondaj realizat de OnePoll pe 4.300 de adulţi din Marea Britanie, citat de „The Daily Telegraph".

Cea mai folosită minciună s-a dovedit lipsa semnalului la telefon, pentru că unu din patru respondenţi au recunoscut că folosesc această scuză după ce ignoră apelurile primite pe mobil. Un britanic din trei a minţit când a fost întrebat ce greutate are, un sfert au dat informaţii false despre datoriile lor, iar 30% au recurs la jumătăţi de adevăr când au fost întrebaţi cât de des fac sport.

Complimente şi flirturi

Aproape un sfert dintre cei incluşi în sondaj le-au spus partenerilor că arată bine într-o anumită ţinută, deşi gândeau exact opusul. De asemenea, unu din cinci bărbaţi a ascuns prin minciună flirtul cu alte femei. Mai bine de 40% din femei au recunoscut că nu spun adevărul despre preţul hainelor pe care le cumpără, în timp ce 30% au minţit când au fost întrebate cât de mult alcool au consumat.

A doua cea mai folosită minciună s-a dovedit a fi „n-am bani la mine", spusă de britanici atunci când sunt abordaţi de cerşetori sau de vânzătorii ambulanţi. „Nu s-a întâmplat nimic. Sunt bine", s-a clasat pe locul trei în topul minciunilor, urmată de „arăţi minunat" şi „mă bucur să te văd".

Tehnologia s-a dovedit un vehicul eficient al minciunii, cu fraza „n-am primit mesajul tău" clasată pe locul 18, „ne-a picat serverul", pe locul 20, şi „mi-a murit bateria", pe 26. Britanicii sunt obsedaţi de politeţe şi încearcă să nu-i supere pe alţii, spune un reprezentant al OnePoll.

Cele mai multe dintre minciuni s-au dovedit însă total inofensive sau o tactică necesară în anumite situaţii. „Este trist că avem complimente în top, dar, în multe cazuri, poate este mai bine să flatezi cu o minciună decât să distrugi cu un adevăr", adaugă acesta.

Cine este mai sincer?

Trei sferturi dintre britanici cred că femeile se pricep mai bine la minciuni decât bărbaţii. Totuşi, bărbaţii spun mai multe minciuni, cinci pe zi, pe când femeile ocolesc adevărul doar de trei ori pe zi, arată acelaşi studiu.

Topul minciunilor

1. N-am avut semnal la telefonul mobil.
2. N-am bani la mine.
3. Nu s-a întâmplat nimic. Sunt bine.
4. Arăţi minunat.
5. Mă bucur să te văd.
6. Îţi dau un telefon.
7. Suntem doar buni prieteni.
8. Trebuie să ne întâlnim şi noi.
9. Sunt pe drum.
10. Nu, posteriorul tău nu arată deloc mare în hainele astea.
11. Îmi pare rău, ţi-am ratat apelul.
12. Renunţ mâine.
13. Nu sunt supărat/ă pe tine.
14. Traficul a fost infernal.
15. Aveam lucrul ăsta de ani de zile.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite