Ceaiurile de verdeţuri sunt tonice pentru musculatură

În orice piaţă din mediul urban, verdeţurile de sezon te îmbie prin prospeţimea lor. Primul gând al cumpărătorilor se îndreaptă spre meniul zilei, care trebuie să includă şi

În orice piaţă din mediul urban, verdeţurile de sezon te îmbie prin prospeţimea lor. Primul gând al cumpărătorilor se îndreaptă spre meniul zilei, care trebuie să includă şi verdeţuri. Din stivele cu trufandale însă trebuie să alegem câteva pentru ceaiul de fiecare zi, deseori ceaiul salvator în diverse afecţiuni.

Acum, orăşenii au prilejul să procure, din belşug, leurda, popular numită şi usturoiul ursului. În sezon este folosită mai ales sub formă de salată. Planta poate fi uscată şi păstrată în cămară pentru ceaiul de rezervă în timpul anotimpului rece. Leurda şi-a căpătat renumele de protector în bolile cardiovasculare, când este folosită atât în tratamentul profilactic, cât şi în terapia pe termen lung, în bolile cronice. Ca plantă medicinală, recunoscută pentru puterea ei terapeutică, fără să dovedească efecte adverse, leurda este recomandată de fitoterapeuţi în reglarea hipertensiunii arteriale, dar şi în tratamentul ischemiei cardiace, al aterosclerozei, varicelor şi hemoroizilor. Substanţele din compoziţia sa au puterea să regleze colesterolul din sânge. Prin terapia cu leurdă, sângele circulă cu uşurinţă prin artere, salvându-i de accidente nedorite pe suferinzii de tromboflebită. Din frunzele uscate, folosite sub formă de ceai, se poate urma o cură de 3-4 săptămâni. Tratamentul se poate repeta la recomandarea fitoterapeutului.

Urzica, tonic pentru metabolism şi musculatură

Acum este şi vremea urzicilor pe care le mai putem aduna pentru ceaiuri. Din cele două soiuri - urzica mare şi cea mică, prima poate fi procurată şi de la plafar. În medicina populară, urzica, în general, este recomandată ca un tonic metabolic şi muscular, recomandat persoanelor care depun eforturi fizice deosebite - sportivilor în special.

În astfel de cazuri, frunzele de urzică uscate (4 linguri) se amestecă împreună cu frunzele de afin (7 linguri). Din acest amestec vom macera câte 2 linguri la o cană cu apă rece, timp de 24 de ore. Acest macerat se bea zilnic în 4-5 prize. Pentru diabetici, urzicile se folosesc sub formă de infuzie (o lingură la cană), dar şi de decoct, când două linguriţe rase de frunze uscate se fierb timp de 10 minute.

Mai există şi posibilitatea ca frunza uscată să se amestece, în părţi egale, cu frunze de dud şi teci de fasole şi să fie măcinate în râşniţa de cafea. Din acest amestec se poate administra doza de 3 linguriţe pe zi (se păstrează sub limbă 15 minute), apoi se înghit cu ceai de urzică sau afin. Infuzia de urzică este recomandată şi în afecţiuni ale rinichilor, vezicii biliare şi contra hemoroizilor.

Specialiştii geriatrici au constatat un efect de revigorare şi reîntinerire asupra pacienţilor prin folosirea seminţelor de urzică. Iată o reţetă de succes în acest sens: 50 g seminţe de urzică se macerează într-un litru de vin roşu, timp de 10 zile.

Acest tonic se administrează vârstnicilor anemici şi cu o sănătate precară (câte o lingură înaintea meselor principale). Durata tratamentului o stabileşte medicul geriatru. Fireşte, acest tonic general poate fi administrat şi altor categorii de vârstă în perioade de suprasolicitare fizică şi psihică.