Ceai şi muzică clasică pentru calmarea chefliilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din Marea Britanie spun că au găsit soluţia pentru a preveni bătăile în stradă provocate de clienţii care pleacă beţi din baruri: să-i liniştească înainte de a

Autorităţile locale din Marea Britanie spun că au găsit soluţia pentru a preveni bătăile în stradă provocate de clienţii care pleacă beţi din baruri: să-i liniştească înainte de a părăsi localul cu muzică clasică, ceai şi biscuiţi.

Măsura, finanţată de la buget, este inclusă într-un program-pilot pentru combaterea violenţei stradale din zona barurilor din vestul Londrei.

Un purtător de cuvânt al consiliului local din Brent a spus că este o abordare neconvenţională care a dat rezultate în oraşele americane. „Există studii care demonstrează că, dacă poţi calma clienţii înainte să plece din bar, sunt şanse mai mici să se ia la bătaie în stradă”, a declarat oficialul britanic.

„Nu suntem siguri că va da rezultate, dar metoda a fost folosită în anumite oraşe din SUA şi s-a dovedit destul de eficientă.”
Iniţiativa este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri inedite luate de autorităţile locale britanice pentru a reduce violenţa stradală. Printre ele se numără cea a poliţiştilor din Devon, care vor să le dea cadou doamnelor din baruri şlapi de plajă, pentru a le ajuta să meargă pe jos până acasă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite