Cea mai bătrână prostituată din lume are 96 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Milly Cooper câştigă 50.000 de lire sterline pe an oferindu-şi serviciile de damă de companie. A început să facă asta de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi, până acum, s-a culcat cu 3.500 de bărbaţi, cu vârste între 29 şi 92 de ani.

Acum nu mai primeşte însă decât doi clienţi pe săptămână, relatează „The Daily Mail".

„În ziua de azi, fetele au sânii foarte mari, sunt foarte slabe şi umblă pe jumătate goale. Pe vremea mea, le numeam fete şleampete. Industria asta a devenit din ce în ce mai jegoasă. Cel puţin eu menţin standardele. Întotdeauna mă îmbrac elegant, iar clienţii mei sunt nişte gentlemeni", spune Milly Cooper.

Animatoare, escortă, matroană

La vârsta de 27 de ani, Milly s-a căsătorit cu un american bogat şi s-a mutat din cartierul East End, din Londra, Marea Britanie, la Las Vegas, SUA. După ce el a murit, în 1945, ea a rămas cu o fetiţă. Nu avea un venit stabil pentru a o întreţine.

Aşa a început să lucreze ca animatoare, şi a acceptat apoi să fie escortă de lux. Mai târziu a devenit matroană, având grijă de programul a zece fete, şi a continuat să facă asta şi când s-a căsătorit cu cel de-al doilea soţ, un contabil, în 1955.

Deşi el i-a lăsat destul de mulţi bani prin testament, Milly Cooper a vrut să se asigure că nu va rămâne niciodată fără o sursă de venit, aşa că s-a reîntors la munca de prostituată, după o pauză de 25 de ani. Şi o continuă şi astăzi. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite