Ce fel de gânduri poate citi computerul

Ideile şi fanteziile noastre pot fi de acum înainte „o carte deschisă“ pentru ceilalţi şi pot fi observate întocmai ca alte reacţii ale corpului. Activitatea cerebrală poate fi decodată cu ajutorul computerului, arată o  serie de experimente făcute recent de cercetătorii americani.

Dacă până în prezent creierul uman era o ecuaţie cu multe necunoscute, descoperirile din ultima perioadă arată că ceea ce se întâmplă în materia cenuşie poate fi observat cu uşurinţă de cei din jur. În ultimii ani, studiile experimentale ale oamenilor de ştiinţă au condus la câteva descoperiri în domeniul activităţii cerebrale, ce erau de neimaginat în urmă cu ceva vreme.

Mai precis, cercetătorii de la Universitatea din Utah, SUA, au anunţat că pot să transforme în cuvinte semnalele cerebrale, relevă cotidianul „The Daily Mail". În cadrul testelor, oamenii de ştiinţă au folosit senzori pe care i-au ataşat creierului unui voluntar, cu scopul de a înregistra semnale electrice pe care creierul le generează când persoana citeşte cu voce tare zece cuvinte, printre care „da", „nu", „flămând" etc..

După o vreme, echipa de cercetători a constatat ce semnale ale creierului puteau fi corelate cu anumite cuvinte. Ei spun că tehnica ar putea fi folosită într-un viitor apropiat în cazul pacienţilor paralizaţi în urma leziunilor cerebrale. Aceşti bolnavi, care, în prezent, nu pot vorbi cu cei dragi sau o fac cu mare
dificultate, ar avea, astfel, şansa să poată comunica.

Alte metode testate de oamenii de ştiinţă

Experimentul realizat în cadrul Universităţii din Utah este ultimul dintr-o serie de studii care au avut la bază „telepatia electronică". Această tehnică presupune citirea, decodarea sau folosirea semnalelor cerebrale în scopul utilizării anumitor echipamente precum cursorul computerului. De pildă, acum câţiva ani, oamenii de ştiinţă au folosit un „scaner de creier" pentru a monitoriza activitatea cerebrală a unor voluntari cărora li se prezentau imagini din viaţa de zi cu zi. Scanerul „reţinea" cum reacţiona creierul la miile de fotografii, precum şi ce „tipare" erau generate când voluntarii priveau pozele. Participanţilor la studiu li s‑au arătat apoi fotografii, iar „sistemul de citire a minţii" a trebuit să „îşi dea seama" la ce imagini se uitau subiecţii. „Maşina" a detectat corect într-o proporţie de 90%.Folosirea abuzivă a acestei tehnici de citire a minţii umane are, însă, şi consecinţe mai puţin „avantajoase".

Efecte negative

Cu alte cuvinte, secretele noastre, indiferent de genul acestora, vor fi la îndemâna tuturor celor care vor dori să le „valorifice": printre altele, angajaţii vor fi depistaţi că beau sau se droghează, iar soţii infideli vor fi prinşi de partenerul înşelat. Practic, niciun secret nu va mai fi „sigur".

Mai este însă cale lungă până la lansarea pe piaţă a instrumentului cu pricina şi până la comercializarea la un preţ accesibil pentru toată lumea. De fapt, implicaţiile noilor descoperiri s-ar putea dovedi, în primă instanţă, utile. O procedură asemănătoare cu citirea minţii este reprezentată de ceea ce oamenii de ştiinţă numesc o formă de „telechinezie electronică" (telechinezia este însuşirea cuiva de a mişca obiecte fără a le atinge). Aceasta este denumită „interfaţa creier-computer" (BCI - braincomputer interface în engl.) şi a fost folosită în cazul pacienţilor paralizaţi în urma leziunilor pe creier: bolnavii utilizau cursorul computerului prin puterea gândului.

Paralizia, vindecată cu ajutorul minţii

În urmă cu 12 ani, o echipă de cercetători de la Universitatea Emory din Atlanta, SUA, condusă de profesorul Roy Bakay, a realizat un implant cerebral
electronic pacientului Johnny Ray, care îşi pierduse funcţiile motorii în urma unui atac cerebral. Implantul a fost primul de acest gen şi i-a permis bolnavului să controleze computerul prin puterea minţii. Ulterior, Ray şi-a recăpătat funcţiile motorii. Şapte ani mai târziu, în 2005, un alt pacient paralizat, Matt Nagle, a putut să mişte o mână artificială folosindu-se doar de puterea minţii, după ce i s-a implantat un cip în creier. Acesta îi „citea" intenţia de a mişca mâna şi trimitea semnale către creier, care îi dădeau putere să mişte proteza.