Ce bijuterii mai poartă românii

Ne plac bijuteriile din aur pentru că nu îşi pierd din valoare, dar încercăm să ne exprimăm personalitatea cu podoabe mai ieftine, de efect. Tradiţional, cerceii de botez şi verigheta trebuie să fie din aur. Mai ales doamnele trecute de 40 de ani rămân fidele aurului, dar creşte numărul clienţilor care vor bijuterii „fashion“.

Andreea C., de 26 de ani, din Bucureşti este o împătimită a bijuteriilor. Nu e zi în care să nu-şi facă apariţia cu poboabele ei numeroase, diverse şi colorate, de la cercei, la inele şi brăţări. La fiecare salariu face o mică razie în buticurile preferate, iar din desele călătorii în străinătate se întoarce mereu cu câte o achiziţie. „Nu port orice fel de bijuterii, îmi plac foarte mult hand-made-urile. Nu e neapărat o plăcere, cât mai degrabă o stare de a fi. Toate «zorzoanele» mele mă definesc şi chiar şi cele pe care le-am primit cadou au devenit parte din definiţia «Andreea»", spune tânăra, manager de proiecte europene. Preferă accesoriile din argint, dar şi pe cele din lut polimeric Fimo, pictate de mână. Modelele trebuie să fie ori vintage, ori producţii originale ale creatorilor de la diferite târguri de profil.

Mici opere de artă

Spre deosebire de Andreea, Mihaela N., de 33 de ani, angajată a unei companii multinaţionale din Bucureşti, poartă puţine accesorii. „Prefer să aleg un singur articol, de calitate, pentru că aşa cred că iese mai bine în evidenţă. Aleg varianta puţin, dar simbolic", spune tânăra. Chiar dacă are şi câteva şiraguri de mărgele „fashion", majoritatea bijuteriilor ei sunt din argint.

„Mi-ar plăcea şi cele din aur, dar nu cele de duzină. Pentru că nu mi le permit pe cele deosebite, merg pe argint. Iar verigheta am ales-o din aur alb, pentru a mi se asorta cu restul bijuteriilor", explică Mihaela. Pentru Maria B., o bucureşteancă de 35 de ani, angajată în publicitate, bijuteriile sunt mici opere de artă pe care uneori îi place să le poarte cu ea. „Sunt combinaţii de culori şi forme care să mă completeze cumva când mă privesc în oglindă. Sunt un fel de mărci personale, mai mult decât hainele, vorbele sau maşina. Acolo fac declaraţia de intenţie, discret, doar pentru cunoscători."

Dacă ar fi să aleagă un material, preferă argintul. „Nu prea-mi place aurul, poate şi pentru că a fost puţin supralicitat în anii de după Revoluţie, când piaţa era invadată de celebrul aur turcesc roşiatic, în monturi amintind de nişte tortuleţe ornate cu multe rânduri de frişcă. Paloarea argintului îmi pare ceva mai elegantă, dar şi el a fost supralicitat de curentele gotice", spune ea. Nu este o adeptă a shoppingului la final de săptămână în Roma sau Viena, dar profită de numeroasele deplasări în străinătate. „Călătoriile schimbă mentalităţi. Acestea m-au influenţat teribil în alegeri, însă nu în sensul imediat de a avea acces la o marfă exclusivistă", povesteşte Maria.

Străinătea a însemnat mult şi pentru Alina G., de 37 de ani, asistentă medicală stabilită în Canada, nu atât în schimbarea obiceiurilor, cât în ceea ce priveşte bugetul alocat accesoriilor. „Am rămas fidelă în sufletul meu argintului, dar acum îmi permit şi port bijuterii din aur alb, cu atât mai mult cu cât am dezvoltat o alergie la nichel, care este folosit în aliaj cu argintul", povesteşte Alina. Pasiunea pentru argint i-a fost insuflată de mama ei, Mariana P., 58 de ani, acum pensionară. „Mereu am iubit argintul, nu am avut decât verigheta de aur galben până acum vreo 10 ani. M-am gândit că aş fi acumulat o valoare mai mare dacă cumpăram aur în tinereţe, aşa că o fac acum, ca investiţie, nu dintr-o mare pasiune", explică pensionara.

Ce se vede de după tejghea

În bijuterii, aurul galben este prima opţiune pentru româncele de peste 40 de ani. „Trecând peste obligaţii, verighete sau cercei de botez, doamnele mai în vârstă vor aur clasic, pe când cele mai tinere merg spre aur alb. Femeilor le plac bijuteriile şi le văd mai puţin ca pe o investiţie, dar toată lumea cumpără aur gândindu-se că, la un moment dat, poate să îl vândă", spune Raluca G., vânzătoare într-o bijuterie din centrul Bucureştiului, specializată pe aur.

Pe de altă parte, tinerii cu statut socio-profesional peste mediu, dar şi doamnele din familiile înstărite sunt clienţii de bază pentru bijuteriile de autor, precum cele expuse la Galeria Uniunii Artiştilor Plastici, de pe Bulevardul Gheorghe Magheru. Sunt „bijuterii de cursă lungă", cum le numeşte Magda Gavriliu, care lucrează de cinci ani în galerie. „Vin la noi clienţi cunoscători: tinerii cu statut cel puţin mediu, mai plimbaţi, câteodată şi snobii, pentru că au bani, dar şi bătrânele doamne, care cunosc artistul şi cărora acest loc le aduce aminte de tinereţile lor", povesteşte Magda Gavriliu.

O astfel de bijuterie costă între 60 şi 90 de lei, dacă nu e din argint, dar poate ajunge la 100 - 1.400 de lei, în funcţie de pietre, montura de argint şi cota artistului. Preţul nu este nici pe departe atât de mare în magazinele de accesorii de masă, frecventate de persoane cu venituri modeste, unde un inel dintr-un metal oarecare, din China, costă la promoţie 10 lei.

Ponturi

Din punctul de vedere al consilierului în imagine Nicolas Vartan, bijuteria trebuie să ne pună în valoare atuurile, să aducă strălucire în zona feţei. Nu trebuie să ne facă „şterşi".

Limitaţi-vă la două lucruri: cercei şi inel sau lanţ şi brăţară. Prea multe bijuterii „omoară" accesoriile. Purtaţi bijuterii puţine, dar de calitate.

Amestecaţi bijuteriile adevărate cu cele false. Cele obişnuite câştigă în nobleţe, iar combinaţia denotă simţul umorului şi o personalitate care îşi asumă un punct de vedere.

Creaţi-vă propriul stil: alegeţi un element şi daţi-i volum. Purtaţi multe brăţări, până la cot, sau cercei voluminoşi.

Nu vă simţiţi obligaţi să respectaţi obiceiurile. E firesc să vă revoltaţi, să fiţi inventivi, să vă eliberaţi de prejudecăţi.

La ţară, mai mult bun-simţ

Oamenii de la ţară au mult mai mult bun-simţ şi dau dovadă de echilibru, spune consilierul de imagine Nicolas Vartan. Ei urmează o lege nescrisă, ştiu ce se face şi ce nu se face, nu se dau în spectacol, din frică de gura lumii. „La oraş suntem mai aroganţi şi credem că noi creăm tendinţa, astfel că riscăm să devenim ridicoli", explică Vartan.

Ce şi cât se cumpără

Câteva zeci de tone de bijuterii se vând în România anual, dar piaţa este încă afectată în urma crizei economice. Mihail Pacioianu, preşedinte executiv al Confederaţiei Naţionale a Operatorilor de Metale şi Pietre Preţioase -Diamond Gold, spune că piaţa este extrem de scăzută, cu un volum de vânzări în 2010 la jumatatea celor din 2008. „Dacă în 2008 am avut 15 tone de bijuterii din aur, cumpărate şi vândute, în 2010 s-a ajuns la 7- 8 tone. Şi la argint procentul de scădere este similar, faţă de cele 80 de tone vândute până în criză, în 2008", explică Pacioianu. Potrivit specialistului, 95 % din cantitatea vândută provine din import, preponderent din Turcia şi din Italia, în timp ce producţia internă reprezintă doar 5%.

Karl Heinz, preşedintele Patronatului Bijutierilor din România, ezită să estimeze cantităţile şi nivelul vânzărilor, dat fiind faptul că piaţa subterană este predominantă, în proporţie de peste 75% din achiziţiile totale. „În situaţia de criză generalizată, bijuteriile sunt primele la care se renunţă, astfel că piaţa, în 2010, s-a diminuat semnificativ, cu cel puţin 25% faţă de 2009. Şi în 2009 am avut scăderi faţă de 2008 şi în 2011 avem scăderi faţă de 2010, iar cu toate scăderile adunate, putem estima că în momentul de faţă vânzările sunt între un sfert şi o treime faţă de cât erau în 2008", explică Heinz.

8 tone este cantitatea de bijuterii din aur cumpărate de români în 2010, potrivit estimărilor.

Ce-şi doresc bărbaţii

De la o simplă verighetă, bărbaţii au început să poarte brăţări, cercei şi lanţuri exclusiv masculine. „Dacă pentru femei sunt un artificiu de frumuseţe, pentru unii bărbaţi reprezintă expunerea puterii, a provocării. Sunt mulţi care-i privesc reticent, dacă nu cu dispreţ, pe semenii lor «impodobiţi», pentru că îşi imaginează masculinitatea fără obiecte considerate exclusiv feminine", explică psihologul Keren Rosner. „E o tendinţă spre o relaxare a codurilor pentru bărbaţi, dar nu tot e posibil. Azi ei îşi asumă partea de feminitate, merg la saloanele de cosmetică şi wellness, sperând că vor schimba imaginea stereotipă de macho uşor misogin cu una «glam», actuală, sportivă şi asumată. Obsesia de a întârzia îmbătrânirea a adus o evoluţie a mentalităţilor", explică consilierul în imagine Nicolas Vartan.

Despre „democratizarea" podoabelor

Capitolul „podoabe" a avut o reprezentare destul de eronată în istoriografia românească, povesteşte istoricul clujean Toader Nicoară. Înaintaşilor noştri li s-a plâns frecvent de milă, pe principiul „ce greu ne-a fost". Totuşi, spune specialistul, săpăturile arheologice au scos la iveală în mormintele claselor nobiliare, ale prinţilor şi ale prinţeselor, bogăţii şi podoabe de o splendoare şi valoare incontestabilă. Mai mult, explică Nicoară, „în testamentele elitelor din secolele XVI, XVII, XIX, te miri câte bogăţii lăsau moştenire, de la nestemate, inele şi bijuterii cu safire, pietre scumpe, preţioase, din aur, argint".

Potrivit istoricului, aurul era metalul care se purta cel mai mult: „Aurul era considerat metalul cel mai preţios, alături de safire şi smaralde, pentru că erau rare. Este de când lumea o credinţă că metalul preţios are şi rol protector. Tocmai de accea purtăm, ca un mod de protecţie faţă de boli, spirite malefice. În Evul Mediu, de lanţ s-a mai agăţat şi un crucifix, tocmai în ideea de protecţie conferită de personajele sacre." În mod evident, clasa superioară era cea care purta podoabe - cercei, inele de mare valoare, iar cu timpul, categoriile de la baza ierarhiei sociale, mica boierime de la ţară şi apoi ţăranii simpli, au început să o imite.

„Masificare" a modei

„În secolul nostru s-a produs o masificare şi o democratizare a modei, iar lumea obişnuită a început să poarte ceea ce înainte era numai pentru clasa de sus. O primă formă de democratizare a fost la începutul secolului al XIX-lea, când o parte a lumii aspiră la un nou statut, şi se continuă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, sub semnul devizei de egalitate", explică Nicoară.

„Până atunci, ţinuta vestimentară şi accesoriile traduceau în mod obligatoriu condiţia materială şi socială, recunoşteai imediat din ce clasă face cineva parte doar uitându-te la aceste elemente. Odată cu democratizarea, nu mai există această decriptare a statutului, acest rol de bază al bijuteriilor. Acum aceasta se face după diplome, nu după modă. Acum, chiar cei cu un statut modest poartă accesorii scumpe", conchide istoricul.

"Odată cu democratizarea, nu mai există această decriptare a statutului, acest rol de bază al bijuteriilor.''
Toader Nicoară istoric

Între tendinţe şi mentalităţi

Potrivit lui Karl Heinz, preşedintele Patronatului Bijutierilor din România, aurul este metalul preferat de români. „Aurul, de-a lungul istoriei, indiferent de timpuri, a avut un rol important, nu numai pentru sublinierea personalităţii şi statutului, ci şi prin prisma farmecului său, pentru că e metalul soarelui şi are o culoare caldă", explică specialistul. În ultima perioadă, românii încep să vrea altceva. „Mentalitatea începe să se schimbe, clienţii doresc ceva inedit, unicat, din aur şi argint, cu pietre naturale şi preţioase, care să îi deosebească de restul lumii. Încet - încet vom ajunge la o cultură a purtării bijuteriilor, o să trecem de la produsele de masă la cele de calitate şi care se potrivesc personalităţii noastre", explică Karl Heinz.

„Există tradiţia să se ofere cercei de aur copiilor la naştere, inele de logodnă şi verighete, apoi 80 % poartă un lănţişor de aur, cu un medalion. E cumpărat atât pentru poboadă, cât şi ca investitie profitabilă. Argintul este pentru cadouri, ca accesoriu de ocazie", spune şi Mihail Pacioianu, preşedinte executiv al Confederaţiei Naţionale a Operatorilor de Metale şi Pietre Preţioase -Diamond Gold. Potrivit specialistului, în ultima vreme se poate observa o creştere a preferinţelor pentru aurul alb, influenţate de obiceiurile de consum din Occident. Deşi nu e o tradiţie, câteva mii de români îşi permit să-şi cumpere şi diamante.

„Există o diferenţiere clară între bijuteriile de tip cadou sau cele de valori medii, care sunt achiziţionate în ţară, dar marea majoritate a bijuteriilor de firmă, cu preţuri mari, sunt achiziţionate în străinătate", spune şi Oliver Petcu, director general al firmei de consultanţă în industria luxului CPP Luxury Management Consultants Ltd.

„Ţipătoare şi meschine"

Nicolas Vartan, consilier în imagine şi international coach în personal branding, spune că românii nu au gusturi în privinţa bijuteriilor. „Românii cumpără bijuterii ţipătoare sau meschine, multe şi ieftine, iar rezultatul este o catastrofă. Se poartă mult aur, pentru că vor să sclipească, nu ştiu că există lucruri mai valoroase, precum platina. E o cultură care vine din Orient şi care e acum influenţată de ce vedem la televizor, în telenovele", este de părere

Vartan. Totuşi, o nuanţă de optimism reiese din discursul său. „0,5% din populaţia României are stil şi bun-gust. Există o mişcare, care poate fi văzută mai mult pe stradă, decât la televizor", explică consilierul în imagine. Influenţa occidentalilor este una benefică, spune Vartan, pentru că ei sunt mult mai rezervaţi, ştiu ce valoare are o bijuterie şi o poartă prin prisma nevoii de credibilitate.

Frustrări din comunism

Potrivit psihologului Keren Rosner, complexitatea vieţii cotidiene se reflectă şi în domeniul bijuteriilor. „Dacă acum 20 de ani, imediat după Revoluţie, românii erau preocupaţi de achiziţionarea de bijuterii de aur pentru că au fost privaţi mult timp de acest beneficiu şi era dorinţa înfrânată care se dezlănţuie, erau doritori din toate categoriile şi vârstele, în prezent acest exces s-a diminuat şi s-a diferenţiat. Psihologic, ei simţeau nevoia să-şi satisfacă o dorinţă reprimată şi să aibă acces la obiectul interzis", explică Keren Rosner.

Spre deosebire de europeni şi americani, mai reţinuţi când vine vorba de bijuterii, românii au primit influenţe orientale şi sunt mai interesaţi şi mai accesorizaţi. Iubesc mai mult podoabele şi le place să le expună uneori exagerat, alteori ostentativ, dar de cele mai multe ori agreabil, plăcut, vesel şi îndrăzneţ. „În general, o persoană care ostentativ doreşte să atragă atenţia asupra multiplelor obiecte de podoabă din aur este o persoană cu imagine de sine scăzută, nesigură, cu complexe de inferioritate, care încearcă să compenseze prin exces de imagine", consideră specialistul.

Vârsta celor care apreciază exclusiv bijuteriile din aur se situează în jurul a 40 de ani şi peste. Rosner este de părere că persoanele exuberante, optimiste şi extrovertite sunt cele care îndrăgesc şi poartă bijuterii. „Persoanele taciturne, retrase şi introverte preferă bijuteriile discrete, se ataşează de bijuteriile lor şi le schimbă rar. Există şi persoane care nu poartă deloc şi nu pun preţ pe aceste obiecte, pentru că atenţia lor este direcţionată către alte valori şi repere."