Casă de lux sub pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casă de lux sub pământ
Casă de lux sub pământ

Chiar dacă e ascunsă privirii, casa sută la sută subterană, gândită de o companie britanică, poate impune o nouă modă. Locuinţa este luxoasă, confortabilă şi ecologică. Cum sună asta pentru intimitatea casei tale? O casă aşezată integral sub pământ, din care se vede la suprafaţă doar uşa de acces.

Plimbându-te în preajma curţilor cu gazon îngrijit din cartierul Limehurst din Bowdon (Manchester), ai putea să ratezi cu uşurinţă intrarea discretă, proiectată să arate ca o decoraţiune de grădină, scrie agenţia REX. Surpriza te va aştepta sub pământ! Constructorii plini de imaginaţie de la Huntsmere au primit deja aprobarea de a construi o locuinţă privată de două etaje, finisată la cele mai înalte standarde.

Proiectul este circular, iar lumina naturală pătrunde în interior atât printr-o fosă centrală, cât şi prin alte trei surse ce o aduc în toate cotloanele casei, dar şi prin sticla uşii de acces, ce funcţionează ca un luminator pentru scara de la intrare.

Din pat, direct în piscină

Majoritatea camerelor au forma unor triunghiuri de brânză, înconjurând un atrium central, iar principalele zone de primire şi bucătăria sunt localizate la etajul inferior, la fel ca şi dormitorul matrimonial (completat de un tobogan care duce direct în piscină). La etajul inferior se mai află alte două dormitoare, sala de fitness, piscina şi Jacuzzi.

Încălzirea casei se realizează printr-un sistem montat sub pardoseală, ce foloseşte apa fierbinte furnizată de o pompă calorică. Această pompă captează căldura naturală existentă în subsol şi o converteşte în cădura necesară casei.

O locuinţă eco, cu un consum minim

image

Uşa de acces arată ca o decoraţiune de grădină  Foto: Rex



Constructorii de la Huntsmere susţin că prin utilizarea acestei tehnologii se reduce cu 75% cantitatea de combustibil fosil necesară pentru o casă clasică. „Avem deja în portofoliu câteva clădiri de locuit construite la comandă, ce includ şi încăperi plasate sub pământ, dar aceasta va fi prima casă sută la sută subterană“, susţin oficialii constructorului.

Ei mai spun că există câteva motive practice ce recomandă constuirea sub pământ în defavoarea etajelor la înălţimi clasice faţă de nivelul solului. „Locuinţa are un impact redus asupra mediului înconjurător, este foarte uşor de încălzit iarna şi răcoroasă în timpul verii şi, prin utilizarea la cele mai înalte standarde a tehnologiilor pe bază de resurse regenerabile, necesarul de energie este aproape zero“.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite