Când colegii devin familie şi prieteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai mulţi angajaţi  îşi petrec timpul liber  alături de colegi
Tot mai mulţi angajaţi îşi petrec timpul liber alături de colegi

Programul prelungit îi împiedică pe mulţi să se împartă între serviciu şi familie. Aşa că aceştia aleg să-i transforme pe colegi în persoanele cu care îşi petrec şi timpul liber. Ieşirile cu colegii sunt pentru mulţi dintre noi singurele metode de petrecere a timpului liber. În ultima vreme, companiile încurajează crearea „familiei de la serviciu“.

Studiile arată că ne petrecem, în medie, 16% din viaţă la locul de muncă, iar fiecare zi la birou înseamnă de cel puţin două ori mai mult timp alături de colegi faţă de timpul petrecut cu familia sau cu prietenii. Unii angajaţi au încercat să mai scape de bătăile de cap, punând semnul de egalitate între colegi şi prieteni şi, uneori, chiar familie. Politicile companiilor, din ce în ce mai orientate către angajat, le-au dat un impuls suplimentar.

Ioana F. lucrează într-un sediu de bancă din Bucureşti şi şi-a transformat colegii în prieteni cu care îşi petrece vacanţele, weeken­durile şi chiar Sărbătorile. Tânăra de 27 de ani spune că, în urmă cu doi ani, când s-a angajat la instituţia bancară, nu avea intenţia de a avea relaţii apropiate cu colegii. „A doua zi după ce m-am angajat, am primit pe e-mailul de serviciu o invitaţie la o ieşire în weekend, cu colegii. Venea de la o colegă de la departamentul de resurse umane. Am crezut că sunt prietenoşi cu mine, pentru că sunt nouă în companie", povesteşte Ioana.

Apoi a aflat că aşa era practica - atunci când cineva organiza o ieşire, trimitea pe e-mailul tuturor colegilor o invitaţie. „Să nu vă imaginaţi că la eveniment apăreau toţi cei 30 de angajaţi din sucursală. Dar suntem vreo 10 care ieşim constant împreună", mai spune ea.

Prietenii vechi, daţi uitării

După câteva luni, au început să-şi planifice şi concediile împreună, să meargă la cumpărături în grup şi tot aşa. Prietenii pe care îi avea înainte să intre în „familia de la serviciu" abia dacă reuşeau să se mai strecoare în agenda aglomerată a Ioanei. „Şi ei şi-au format alte grupuri de prieteni cu preocupări comune, aşa că nu ne supărăm", adaugă ea. Ioana găseşte şi avantaje ale prieteniilor întemeiate la serviciu - nu trebuie să se împartă între colegi şi prieteni, nu trebuie să explice nimănui de ce petrece mai mult timp cu un coleg, uneori găseşte rezolvarea problemelor de la serviciu în timpul liber, iar la birou apar momente relaxante în care îşi aduc aminte de distracţia din weekend. Nu are o relaţie stabilă, dar este „în tatonări" tot cu un coleg de la serviciu. „Nu mă văd prinsă într-o relaţie în afara grupului de prieteni pe care mi l-am făcut la birou", explică tânăra. Ca ea, sute de angajaţi români din multinaţionale petrec cel mai mult timp din viaţa lor, inclusiv timpul liber, cu colegii.

Un plus de eficienţă pentru angajaţi

Specialiştii în resurse umane susţin că relaţiile strânse între colegi, chiar şi în afara biroului, aduc un plus eficienţei angajaţilor. „Relaţiile dintre angajaţi, în afara mediului de business, au rolul de a îmbunătăţi comunicarea internă, iar efectul acestei comunicări are ecou în organizaţie prin creşterea loialităţii angajaţilor, a satisfacţiei clienţilor şi a productivităţii", susţine Carmen Cucu, business processes manager la Lugera & Makler. Şi, cum cele mai plăcute momente sunt cele petrecute alături de prieteni, satisfacţia angajatului şi, odată cu aceasta, mulţumirea faţă de locul de muncă vor creşte exponenţial cu numărul de prieteni pe care îi are în organizaţie, mai spune ea.

Multe companii, mai ales multinaţionale, au pus în practică, de ceva vreme, strategii prin care se creează condiţiile necesare întâlnirilor în spaţii informale, mai spun specialiştii în recrutare. „Fie că acestea se materializează sub formă de teambuildinguri sau ieşiri informale, la nivel de echipe mai mici, obiectivul acestor activităţi este de a îmbunătăţi comunicarea din cadrul departamentului sau dintre departamentele participante", afirmă Carmen Cucu. Un rol important în cadrul acestor întâlniri îl au managerii şi coordonatorii de departamente, care trebuie să-i facă pe angajaţi să se bucure de ieşirile cu echipa.

Petrecerile companiilor, afectate de criză

Surse de creare a relaţiilor dintre colegi, petrecerile şi teambuildingurile au fost afectate de criza economică. Numărul ieşirilor organizate de companii au scăzut cu 50% faţă de perioada 2007-2008, susţin specialiştii în resurse umane. Unii dintre ei sunt însă optimişti şi spun că aceste activităţi, care implică mulţi angajaţi, vor reveni în forţă în perioada următoare. „Organizaţiile au început să reconsidere bugetele de teambuilding pentru consolidarea şi eficientizarea echipelor", spun ei.

Amici la serviciu, dar nu iubiţi

Românii nu se feresc de prieteniile de la serviciu, dar nici nu vor să se complice cu relaţii amoroase la birou, arată un studiu realizat în februarie 2011 de site-ul de recrutare MyJob. Astfel, aproape o treime (28,11%) dintre români nu au avut şi nu-şi doresc o relaţie cu un coleg sau cu o colegă de serviciu, de teamă să nu fie daţi afară. Alţi 10,44% declară că evită o asemenea relaţie pentru că ar risca să se ocupe de probleme de serviciu şi acasă, iar mai mult de un sfert (27%) spun că s-ar plictisi de partener, dacă ar şi munci împreună. În acelaşi timp, 5% din participanţii la sondaj afirmă că se tem de reacţia colegilor şi de aceea nu se implică în relaţii amoroase la locul de muncă. De partea cealaltă, doar 20% din angajaţi spun că acelaşi serviciu este un motiv în plus pentru armonie în cuplu, iar 2% declară că astfel le este mai uşor să-şi ţină partenerul sub observaţie.

Ataşament minim

Relaţiile de la serviciu, fie ele şi doar de amiciţie, sunt afectate uneori şi de ataşamentul angajaţilor faţă de companie. Românii nu se simt foarte implicaţi în compania în care lucrează, arată un studiu recent realizat de GfK, iar cei care stau cel mai prost la acest capitol sunt chiar tinerii. Cercetarea arată că, la nivel internaţional, doar 21% din angajaţii cu vârste între 18 şi 29 de ani au un nivel ridicat de angajament faţă de companie.

La polul opus se află angajaţii cu vârste peste 60 de ani, 31% din ei declarând că sunt ataşaţi de organizaţia în care lucrează. În topul celor 29 de ţări care au participat la studiu, România se află abia pe locul 17 - la egalitate cu Belgia, Bulgaria, Suedia şi Marea Britanie -, doar 12% din tineri declarând că au un angajament ridicat faţă de companie. Un motiv pentru acest lucru ar putea fi, după cum arată o altă cercetare MyJob, faptul că peste 20% din români declară că, pentru ei, mediul de lucru reprezintă un factor de stres. Doar salariul şi şeful direct sunt elemente mai stresante decât atmosfera de la serviciu, după cum susţin cei intervievaţi.

27% din români spun că s-ar plictisi de partener dacă ar şi munci împreună, arată un studiu recent.

Comod, nu şi benefic

Persoanele care petrec foarte mult timp cu colegii de la serviciu au un program de lucru prelungit şi nu le rămâne timp pentru viaţa personală, spune psihoterapeutul Keren Rosner. Transformarea colegilor în prieteni are avantaje, dar şi dezavantaje la nivel personal. „Având un grup restrâns de cunoştinţe, o persoană necăsătorită va găsi foarte greu un partener nou, pe cineva care să provină dintr-un alt cerc. Aşa că sunt mari şanse să rămână fără un partener stabil şi să se cufunde în relaţiile de prietenie comode pe care le are cu colegii", consideră Rosner.

Nici în privinţa relaţiilor intime care se nasc în anturajul de la serviciu psihologii nu văd prea multe avantaje. „În afară de faptul că sunt mai tot timpul împreună, lucru care se transformă cu timpul în dezavantaj, nu sunt alte părţi bune. Mulţi ajung să confunde viaţa de familie cu cea de birou. Apare mai uşor plictiseala ", mai spune Keren Rosner. O relaţie la serviciu este comodă, dar nu benefică. „Sunt persoane care-şi doresc cunoştinţe noi şi vor căuta oameni noi. Dar sunt şi persoane introvertite, care aleg varianta comodă."

Valoarea angajaţilor pentru companie

Specialiştii în branding identifică o componentă importantă în valoarea unei companii, aceea a relaţiei dintre angajaţi şi organizaţie - brandul intern. „Dacă nu-ţi poţi antrena angajaţii să înţeleagă cine eşti, ce gândeşti, în ce crezi şi cum te comporţi, cum te aştepţi să explici asta clienţilor?", scrie Aneta Bogdan, managing partner al firmei Brandient, în cartea „Brandingul pe frontul de Est". Potrivit ei, dacă angajaţii pot trăi la fel de bine cu sau fără brandul corporatist, atunci acesta nu şi-a realizat potenţialul maxim. „De fiecare dată când un angajat interacţionează cu un client, compania are ocazia fie să se întărească, fie să slăbească", mai spune Aneta Bogdan.

Aceasta dă exemplul pozitiv al unor companii precum Disney, Apple, Virgin sau Google, dar şi pe cel negativ al gigantului Enron, distrus de criza financiară şi din cauză că în interiorul organizaţiei erau câţiva angajaţi „toxici". „Se ştie că orice companie depinde de cât de mult le pasă angajaţilor săi de acel business. Dar ţine de angajator să le dea un motiv să le pese. Este un târg cinstit: angajatorul se străduieşte să-i ţină pe cei de care are cu adevărat nevoie, iar aceştia rămân doar dacă le pasă cu adevărat de acel business", mai spune Aneta Bogdan.  

Satisfacerea personalului

Şi experţii în resurse umane susţin că angajaţii reprezintă cea mai importantă componentă a unei companii. „Rezultatele oricărui business sunt livrate de oameni şi, de aceea, angajaţii sunt şi trebuie să fie cel mai de preţ bun", susţine Carmen Cucu, business processes manager la Lugera & Makler. Conform ei, în România, în majoritatea companiilor care activează în banking, telecom, în servicii în general, şi cu precădere în companiile multinaţionale, vom regăsi politici care pun accent pe satisfacţia angajaţilor şi unele de îmbunătăţire a comunicării şi a relaţiilor dintre angajaţi.

"Se ştie că orice companie depinde de cât de mult le pasă angajaţilor săi de acel business. Dar ţine de angajator să le dea un motiv să le pese."
Aneta Bogdan
managing partner Brandient

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite