Blaine a trişat la „picajul morţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele experiment anunţat de iluzionistul David Blaine, în care trebuia să stea 60 de ore suspendat cu capul în jos, a fost un eşec. Fanii strânşi la locul experimentului susţin că Blaine a

Marele experiment anunţat de iluzionistul David Blaine, în care trebuia să stea 60 de ore suspendat cu capul în jos, a fost un eşec. Fanii strânşi la locul experimentului susţin că Blaine a trişat.

Chiar dacă iniţal anunţase că va sta 60 de ore suspendat fără să-şi modifice poziţia pentru a se hidrata, speriat de îngrijorările medicilor, Blaine a făcut pauză la fiecare oră, câte cinci minute. În plus, la final, când ar fi trebuit să sară, a fost ridicat pe o platformă.

"Cred că s-a creat confuzie din cauză că oamenii nu înţelegeau de ce iau pauze. Era absolut necesar să mă hidratez", a declarat magicianul, citat de cotidianul britanic „DailyMail“. Şi iluzionistul a recunoscut că experimentul a fost unul ratat, dar a pus acest lucru pe seama faptului că televiziunile au transmis un discurs al preşedintelui american exact în momentul în care se încheia experimentul .

"Mi-am dat seama că nu a ieşit aşa cum trebuie când prietenii m-au sunat şi mi-au spus că nu înţeleg ce se întâmplă. La finalul celor 60 de ore ar fi trebuit să sar, dar vântul puternic nu mi-a permis să fac acest lucru”, a mai spus Blaine.

Experimentul supranumit „picajul morţii” s-a lăsat cu huiduieli din partea fanilor. Nici colegii de breaslă nu l-au iertat pe Blaine. "Nu a fost nici un picaj şi, datorită pauzelor dese, nici un risc prea mare să păţească ceva. A fost penibil”, a declarat magicianul Kenneth Leono. Utimul experiment al lui Blaine s-a terminat la finele săptămânii trecute. ;

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite