Bărbaţii şi femeile gândesc la fel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Asemănările între sexe sunt mai mari decât diferenţele, sunt de părere cercetătorii britanici în domeniul neuropsihologiei. Un studiu recent demonstrează că trăsăturile intelectuale nu sunt determinate de caracteristicile fiziologice şi sexuale, aşa cum se credea până acum.

Celebra teorie potrivit căreia „femeile sunt de pe Venus, iar bărbaţii de pe Marte", care a stat la baza unei cărţi de succes la nivel mondial, este demontată de Gina Rippon, profesor de neuropsihologie la Universitatea Aston, din Birmingham, Marea Britanie. În opinia sa, structura creierului nu este influenţată de sexul persoanei, această idee fiind depăşită şi eronată, arată cotidianul „The Daily Mail".

Când vine vorba de caracteristicile intelectului, puterea creierului unei femei nu diferă deloc de cea a unui bărbat, ambii fiind incredibil de asemănători în această privinţă, consideră specialistul. Teoria sa vine să contrazică prejudecata potrivit căreia femeile, din punct de vedere intelectual, nu ar fi egale cu bărbaţii. Mai mult, specialistul demontează un alt mit foarte răspândit în mentalitatea colectivă, care susţine că „femeile şi bărbaţii vin de pe planete diferite".

„E un nonsens. Nu există o diferenţă majoră biologică şi structurală în ceea ce priveşte creierul bărbatului şi cel al femeii, care să le influenţeze rolurile şi statutul social. Probabil că sunt câteva mici diferenţe, însă asemănările sunt mult, mult mai mari", afirmă Rippon. Ea îi acuză pe acei cercetători care au „produs" dovezi în sprijinul teoriei care susţine legăturile între structura creierului şi comportament. „Comunitatea neuroştiinţifică este îngrijorată cu privire la aceste erori de interpretare. Studiile care vin să susţină diferenţele nu fac decât să sprijine stereotipurile învechite", spune ea.

Arme împotriva femeilor

Cercetătorii britanici sunt de părere că, de-a lungul istoriei, explicaţiile de natură biologică au fost folosite ca arme în scopul menţinerii diferenţelor sociale. „În perioada victoriană, oamenii de ştiinţă credeau că femeile gândeau cu o altă parte a creierului, iar în anii '50, au mers pe ideea că gândirea «inferioară» a femeii era controlată de hormoni. În prezent, se crede că bărbaţii şi femeile au structuri diferite ale creierului, însă nu există dovezi reale în acest sens", explică neuropsihologul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite