Bărbaţii plătiţi mai puţin înşală mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii dependenţi financiar de partenerele lor sunt mai infideli. Diferenţele economice sunt unul dintre factorii care joacă un rol important în ceea ce priveşte infidelitatea, precizează un nou studiu.

Partenerii care câştigă mai puţin decât soţia sau iubita sunt de cinci ori mai predispuşi să o înşele. Cu cât diferenţele sunt mai mari, cu atât şansele cresc, precizează un nou studiu citat de LiveScience. „Femeile şi bărbaţii reacţionează foarte diferit la dependenţa economică", spune Christin Munsch, doctorand  în sociologie la Universitatea Cornell, SUA, cea care a realizat cercetarea.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de cupluri heterosexuale cu vârste între 18 şi 28 de ani. În fiecare an, participanţii la sondaj au răspuns la câteva întrebări despre relaţia lor, venituri şi alte circumstanţe de viaţă.

Veniturile ameninţă masculinitatea

Cercetătoarea a analizat în perioada 2001 - 2007 răspunsurile din partea cuplurilor căsătorite şi a celor în care partenerii doar trăiau împreună. Pentru a afla dacă oamenii au fost infideli, a comparat răspunsurile la trei întrebări: „Mai sunteţi în aceeaşi relaţie ca şi anul trecut?", „Câte partenere sexuale aţi avut în ultimul an?" şi „Aţi făcut sex cu persoane necunoscute anul trecut?".

Munsch spune că metoda aleasă a fost potrivită, pentru că a putut elimina comportamentele celor care au avut relaţii mai scurte de un an. Dacă reieşea că o persoană a înşelat într-o relaţie de şase luni, aceasta nu era pusă la socoteală.

Una dintre explicaţiile pentru aceste rezultate ar putea fi faptul că bărbaţii care câştigă mai puţin cred că veniturile mari ale partenerelor le ameninţă masculinitatea. „Este vorba de noţiunea tradiţonală că bărbatul este capul familiei", spune Christin Munsch.

Se pare că un bărbat credincios trebuie să câştige de trei ori mai mult decât soţia. În ceea ce priveşte relaţiile în care ambii parteneri câştigă mult, tentaţia de a înşela este împărţită în mod egal. „Joburile bine plătite înseamnă mai mult timp petrecut departe de casă, deci mai multe oportunităţi de a fi infidel", adaugă cercetătoarea.

Infidelitatea, fenomen complex

Cu toate acestea, a adăugat ea, rezultatele nu trebuie luate ca atare în toate circumstanţele. Atunci când au fost luate în considerare aspecte precum educaţia, vârsta sau satisfacţia în relaţie, legătura între infidelitate şi dependenţă financiară nu a mai fost la fel de pronunţată. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite