Autobuze dotate cu cărămizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuze dotate  cu cărămizi
Autobuze dotate cu cărămizi

O companie chineză de autobuze a recurs la accesorii demne de Evul Mediu pentru a le asigura pasagerilor ieşirea rapidă în caz de urgenţă.

Pentru a sparge geamurile, călătorii vor folosi de-acum înainte cărămizi în locul ciocanelor cu care sunt dotate în general mijloacele de transport în comun, informează Ananova.

Cărămizile sunt vopsite în galben, inscripţionate pe ambele părţi „De folosit în caz de urgenţă“ şi depozitate sub scaunele din spatele vehiculului, dar şi sub scaunul şoferului.

„Pasagerii le pot observa uşor şi le pot folosi pentru a sparge geamul în cazul în care se întâmplă ceva“, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei de transport public Harbin. De altfel, cărămizile au înlocuit ciocanele după ce acestea din urmă au dispărut în mod repetat din numeroase autobuze.

„Nu credem că cineva va fi interesat să fure o cărămidă“, a arătat purtătorul de cuvânt al transportatorului cum s-a ajuns la această soluţie.  Cărămizile au fost instalate deja pe câteva autobuze care circulă în provincia Heilongjiang, informează Northeast Network. Dacă reacţia pasagerilor va fi una pozitivă, compania intenţionează să echipeze cu cărămizi toate cele 700 de autobuze. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite