VIDEO Arheologii l-au descoperit pe Moș Crăciun la o veche fabrică de jucării din Ohio, SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai veche figurină care îl înfățișează pe Moș Crăciun datează din 1894
Cea mai veche figurină care îl înfățișează pe Moș Crăciun datează din 1894

Sub un maldăr de moloz și mizerie, pe locul fostei fabrici de jucării The American Marble & Toy Manufacturing Company, din Akron, statul american Ohio, arheologii l-au descoperit pe Moș Crăciun, cu barba sa lungă, albă, și îmbrăcat întru-un costum albastru.

De fapt, arheologii au dat peste cea mai veche figurină care îl reprezintă pe moșul cel darnic. Compania de jucării din Akron a început producția în serie de astfel de figurine încă din 1884, iar Moșul găsit de arheologi se pare că datează din 1894.

"Este un Moş Crăciun al dorinţelor. Îl ţii în mână şi îţi pui ce dorinţă vrei de Crăciun", explică arheologul Brian Graham.

Vechea fabrică a ars din temelii în 1904, astfel că descoperirea micuței figurine după atâta timp este considerată o adevărată minune. În urma acestei decoperirii arheologii glumesc că au descoperit și unde a fost inițial Polul Nord.

Potrivit arheologului Brian Graham, cel care l-a scos la lumină pe moșul îmbrăcat în albastru, fabrica respectivă este locul de naştere al industriei moderne a jucăriilor, deoarece, prin introduccerea producției în serie, jucăriile au devenit accesibile și păturilor joase ale societății. Un singur muncitor producea, pe zi, între 800 și o mie de astfel de micuțe figurine, care cel mai adesea măsurau circa un inch și jumătate în înălțime.

Cantitatea mare în care erau fabricate, circa un milion de bucăți pe zi, le făcea și destul de ieftine. Erau denumite ”penny toys” (jucării de un penny, n.r).

Cea mai veche figurină care îl înfățișează pe Moș Crăciun datează din 1894
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite