Aproape „bun venit“ lui Sasha

0
Publicat:
Ultima actualizare:

I-am auzit iar inima lui Sasha bătând în interiorul meu. La cursul de naştere, moaşa Sweli m-a controlat şi ne-am putut auzi iar copilul şi întregul Univers viu din pântece - „uite, sunetul ăsta e placenta, ăsta e cordonul ombilical şi asta e inima lui Sasha“.

Copilul mişcă întruna, cu forţă, face giumbuşlucuri prin burtă precum face taică-său toată ziua. Mă gândesc cum o fi şi când o să vorbească, dacă îi seamănă lui Florian…

Apoi Sweli mă invită la o plimbare cu ea, în timp ce restul lumii rămâne să-mi pregătească o surpriză. Plecăm la plimbare, vorbim despre luna noiembrie şi despre şansele ca ea să vină pentru naşterea lui Sasha - nu ştim încă, însă mă asigură că mă simte curajoasă, puternică, şi că am aici deja echipa care să-mi fie alături.

„Şi nu uita, naşterea tu o faci, toţi ceilalţi suntem de faţă doar ca ajutor, însă toată munca tu o faci, împreună cu Sasha!“ Şi eu ştiu asta! Suntem chemate înapoi, pentru că e totul pregătit. Intru în sală şi, în mijloc, două saltele mari tronează una peste alta, formând un pat uriaş, înconjurat de toţi cei prezenţi la curs.

Sweli mă invită să mă aşez pe patul cel mare, să închid ochii, şi spune că va avea loc o micuţă ceremonie, o celebrare a mea şi a lui Sasha, un „bun venit“ lui Sasha în lume, pentru că mai e puţin şi soseşte. Mă ating mâinile tuturor celor din jurul meu şi fiecare spune un cuvânt sau două, un fel de ursită pentru momentul naşterii şi pentru Sasha - iubire, lumină, curaj, putere, echilibru, armonie, încredere, creativitate, abundenţă, compasiune. Apoi îmi fredonează cântece de leagăn din toată lumea.

E frumos şi mă simt răsfăţată şi fericită, aşa că îl strâng tare de mână pe Florian. Este încă unul din lucrurile minunate pe care le trăiesc aici, în colţul ăsta simplu şi frumos de lume! Laura Câmpean, din Piracanga, Brazilia Foto: Florian Câmpean

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite