Schimbarea profesiei: Sunt mare, vreau să mă fac... altceva

Schimbarea profesiei e un efect tot mai întâlnit al crizei prin care trecem. Pentru a o lua de la capăt în „câmpul muncii“ un angajat are nevoie de flexibilitate şi de mult curaj. Spre deosebire de occidentali, românii încă se tem să o ia de la capăt profesional. Specialiştii susţin că de vină este, în primul rând, mentalitatea.

Constantin are 52 de ani şi a lucrat peste 25 de ani ca inginer la una din fabricile mari din Bucureşti. De câţiva ani, lucrurile nu mai erau chiar roz la el pe secţie, dar s-a gândit mereu că nu-i posibil ca firma să renunţe chiar la experienţa şi priceperea lui. În plină criză, lucrurile s-au stricat de tot şi s-au făcut concedieri masive. Şi el a ajuns cu dosarul la şomaj.

Mai citeşte şi:

Femeia româncă, gospodină de profesie

„Cum treci de 40 de ani te afli la o vârstă periculoasă. Crezi că eşti foarte greu de înlocuit. Aşa am gândit şi eu şi, în final, am ajuns să-mi schimb profesia de nevoie. M-au pus pe liber şi, după primele luni de şomaj, am ajuns să fac cursurile de bucătari profesionişti prin Forţele de muncă", povesteşte Constantin.

Ce are bucătăria cu ingineria? Bărbatul susţine că, în tinereţe, i-a plăcut mult să „bucătărească", iar acum a ajuns să facă meserie dintr-un hobby. A meritat? Ofertele de muncă pentru bucătari calificaţi sunt mult mai numeroase decât pentru ingineri, iar dacă nu e un job fix se poate lucra şi cu contracte punctuale, spune Constantin.

A dat halatul pe vânzări

Şi Petruţa Popescu a visat de mică să devină medic şi să-i ajute pe oameni. „Şi eu, şi colegii mei doream să ajutăm oamenii, să inventăm medicamente-minune. Sistemul ne-a dezamăgit însă şi, când am terminat facultatea, deja număram anii până la pensie", spune tânăra. Ca medic de familie cu competenţe în acupunctură şi în homeopatie câştiga ceva bani, dar insuficient pentru rate şi pentru creşterea copilului. După câteva sesiuni de consiliere în carieră, Petruţa şi-a dat seama că vrea să intre în comerţul cu medicamente. Multă vreme după ce a identificat ce-şi dorea a crezut însă că nu are abilităţile necesare.

„Deşi mi-a plăcut ideea de a lucra în vânzări, eram foarte timidă. Mai târziu mi-am dat seama că avusesem dintotdeauna calităţile necesare. Transformările au venit încet, am făcut şi cursuri de vânzări, am căpătat încredere în mine", descrie Petruţa Popescu procesul parcurs pentru schimbarea carierei. CV-ul ei a ajuns la diferite companii din domeniu şi au trecut câteva luni până la prima programare pentru un interviu.

„De fapt, au fost patru interviuri, la final. Nu speram să mă angajeze, însă fiecare treaptă înaintată mi s-a părut un succes. După un timp m-au anunţat că sunt aşteptată la ei", povesteşte Petruţa. După doi ani şi-a schimbat locul de muncă, fiind angajată acum la unul dintre liderii de pe piaţa farma.

Al treilea val

În România au existat două mari valuri de reprofilare a carierei. Primul s-a produs la începutul anilor '90, simultan cu transformarea economiei într-una capitalistă, când au dispărut nu numai locuri de muncă, ci şi meserii. Cercetători ştiinţifici, muncitori şi ingineri din fabricile falimentare au fost forţaţi să-şi găsească alte locuri de muncă şi alte ocupaţii. Pentru românii obişnuiţi să iasă la pensie din acelaşi loc unde îşi începeau cariera, părea imposibil.

Odată cu revoluţia IT a venit al doilea val al schimbărilor radicale de job. Într-o ţară în care aproximativ 80% din absolvenţii de studii superioare urmaseră Politehnica şi s-au trezit inutili într-o economie care nu mai producea aproape nimic, inginerii au fost primii care au văzut oportunitatea. S-au calificat „din mers" ca programatori şi „reţelişti", joburi căutate şi cu deficit uriaş de personal. Acum, criza economică mondială a adus peste România al treilea val forţat de reorientare. „Ne aflăm într-un astfel de moment", spune Marian Rujoiu, manager la Extreme Training, „când nevoia îi forţează pe oameni să se reorienteze".

Spre deosebire de perioadele anterioare, există şi mai multe soluţii: de la programele de formare profesională şi până la fondurile europene destinate şomerilor care vor să-şi deschidă propria lor afacere. Marian Rujoiu conduce un proiect în care cursanţii învaţă să devină antreprenori: „Dacă sunt pricepuţi la ceea ce făceau ca salariaţi, pot demara o mică afacere pe cont propriu, devenind propriul lor angajat. Nu este simplu, dar pot fi ajutaţi pas cu pas. Dacă meseria lor nu mai are un viitor, pot învăţa altceva, pornind de la hobby-uri, de exemplu", spune Rujoiu.

O schimbare de carieră trebuie planificată riguros, ca un proiect industrial

Ei - de voie, noi - de nevoie

Marian Rujoiu, de la Extreme Training, spune că americanii, de pildă, obişnuiesc să facă o schimbare în profesie o dată la 10 - 12 ani. „La noi însă, oamenii nu au curajul necesar pentru a da o nouă turnură vieţii lor profesionale", completează Rujoiu. Pentru români, o asemenea decizie este foarte greu de luat şi ea este mai degrabă reactivă, sub forţa împrejurărilor: „Oamenii care se trezesc în situaţii de criză, şomeri de exemplu, sunt nevoiţi de împrejurări să-şi transforme radical cariera", consideră Corina Rusu, specialist în resurse umane.

Un raport al companiei Robert Half International publicat la începutul acestui an arăta că mai mult de jumătate dintre angajaţii americani şi-au propus deja o schimbare în carieră imediat ce va fi depăşită criza.

Cinci întrebări de pus înainte de a-ţi schimba profesia

Consultantul american John Baldoni a remarcat, într-un articol pentru „Harvard Business Review", că reorientarea profesională reprezintă unul dintre puţinele beneficii ale crizei globale. „Unii dintre cei disponibilizaţi au fost nevoiţi să-şi găsească imediat ceva de lucru, forţaţi de nevoile financiare. Dar o mare parte dintre ei, mai ales cei care au deja o experienţă de peste 20 de ani de muncă, au avut şansa să se întrebe din nou: «Ce vreau să mă fac când o să ajung mare?»", scrie Baldoni.

Pentru a vedea dacă suntem pregătiţi de o asemenea schimbare radicală, Baldoni ne recomandă să răspundem în scris la următoarele cinci întrebări şi să luăm o decizie în funcţie de răspunsurile noastre sincere. Hotărârile nu trebuie să fie luate sub presiunea timpului, aşa că putem reflecta chiar mai multe zile la „poziţia" în care ne aflăm.

1 Ce talente am? Talentul este un amestec de abilităţi şi înclinaţii. Ai capacitatea de a face anumite lucruri, fie că e vorba de gândirea creativă sau de munca după un program foarte riguros. În acelaşi timp, fie preferi să lucrezi de unul singur, să colaborez cu colegii într-o echipă sau să conduci proiecte. E adevărat că unele talente se descoperă în tinereţe, dar altele ies la lumină doar după un timp petrecut la locul de muncă. Recunoaşterea abilităţilor şi înclinaţiilor pe care le ai este esenţială în dezvoltarea personală.

2 Ce competenţe am? Competenţele reprezintă aptitudinile pe care le capeţi atât prin educaţie, cât şi prin practică. De exemplu, dacă lucrezi în domeniul resurselor umane eşti specializat în analiza randamentului muncii, salarii şi relaţii de muncă. Pentru a lucra la un anumit nivel ai nevoie de abilitatea de a comunica bine cu oamenii, dar şi de a analiza şi evalua. Sau, dacă eşti inginer ştii cum să faci un produs pornind de la un proiect. Ai o diplomă de inginer, dar cu siguranţă ai competenţe şi în proiectare, şi în gestionarea proiectelor.

3 Ce mă face să mă ridic dimineaţa din pat? Această întrebare te duce în centrul motivaţiei personale. De exemplu, mulţi lideri de organizaţii vor spune că le place să meargă la serviciu pentru construi, pentru a pune pe picioare echipe performante, pentru a rezolva probleme şi pentru a-i recompensa pe alţii. Posibilitatea de a face ceea ce-ţi place se bazează şi pe propriile competenţe. Dacă nu poţi să faci ce-ţi place cu adevărat, atunci ai nevoie de noi competenţe ce se pot obţine prin cursuri, training etc. În cazul unora, alegerea unui drum pe care şi-l doresc poate presupune o schimbare de profesie sau de domeniu, pentru a se putea concentra asupra lucrurilor care îi pasionează pur şi simplu.

4 Ce alte provocări am mai înfruntat până acum? Pe măsură ce răspunzi la această întrebare, trebuie să lărgeşti orizontul de analiză pentru a include atât momentele dificile din cariera de până acum, cât şi ocaziile favorabile. Ai construit o echipă? Ai iniţiat un proiect? Ai lansat un produs nou pe piaţă sau ai coordonat vreodată un program de la faza de plan pe hârtie la implementarea efectivă? Gândeşte-te bine
cum ai depăşit fiecare obstacol şi ce te-a făcut un angajat tot mai capabil.

5 Ce am aflat despre mine în toţi anii în care am fost angajat? Consideră această întrebare ca una de recapitulare. Analizează în profunzime cum te-ai comportat în timpul lecţiilor pe care ţi le-a dat viaţa. S-ar putea să fi învăţat cum să-i conduci pe alţii, s-ar putea să fi căpătat competenţe pentru care tocmai acum e cererea mare!