Satul fără vecini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Mihăilescu şi nepoata ei, Gabriela Tiparu, în faţa singurei case locuite din satul Viile
Ioana Mihăilescu şi nepoata ei, Gabriela Tiparu, în faţa singurei case locuite din satul Viile

În localitatea teleormăneană Viile, din comuna Scrioaştea, locuiau, cu 50 de ani în urmă, 14 familii. Astăzi, aici mai trăiesc doar două femei, bunică şi nepoată, zbătându-se în sărăcie. Ioana Mihăilescu (78 de ani) şi nepoata ei, Gabriela Tiparu (35 de ani), sunt singurele care-şi mai duc viaţa în satul părăsit. Bunica şi nepoata împart singurătatea de 11 ani.

Viile, cunoscut de cei bătrâni sub numele de ­„Ciotu", este o aşezare „aruncată" în plin câmp. În 1956, când s-a mutat aici familia Ioanei Mihăilescu (78 de ani), în sat erau 14 case. Oamenii locului erau ţărani gospodari, cu pământ şi pădure.

Bătrâna Mihăilescu îşi aduce aminte că aici trăiau peste 50 de oameni. Odată cu începutul colectivizării, aceştia s-au mutat rând pe rând după ce le-a fost luat pământul şi, treptat, satul a început să se depopuleze. Primarul comunei Scrioaştea cunoaşte situaţia celor două femei, dar nu a făcut nimic să le ajute.

Citiţi şi: REPORTAJ / FOTO Marea schismă din satul Copăceana

„Satul Viile face parte din comună, dar nu sunt decât două femei acolo. Eu ştiu de ele şi chiar îmi pare rău, dar nu am cu ce să le ajut. Dacă aveau posibilităţi financiare s-ar fi mutat probabil. Ştiu că au fost şi inundate şi că trebuiau să primească ajutoare, dar nu au primit. Nu eram primar atunci şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu ajutoarele", spune Marian Şefu, primarul din Scrioaştea.

Oamenii nu mai aveau niciun motiv să rămână aici, astfel încât revoluţia din '89 a găsit la Viile doar trei familii.

N-au vrut să abandoneze casa

Ultimii locuitori ai satului au plecat între 1993-1994, dar, cu toate acestea, soţul Ioanei Mihăilescu nu a vrut să abandoneze satul şi ­casa.

„A zis că asta e casa lui şi că el nu pleacă de aici. Aşa că în 1999, când a murit, noi am rămas aici, fără să avem unde să ne ducem. ­Fiica mea, mama Gabrielei, este recăsătorită la Băduleasa, iar fiul meu are apartament la Turnu-Măgurele. Au plecat fiecare la casa lui", spune Ioana Mihăilescu.

Cea mai bătrână săteancă din Viile simte lipsa oamenilor. Dacă are nevoie de ceva nu se poate baza decât pe nepoata sa. „Dacă nu ai un chibrit să aprinzi focul unde te duci? Ai putea să ceri unui vecin, dar dacă nici vecin nu ai, unde să te duci?", se întreabă aceasta.

Naveta cu bicicleta

Pe nepoata Gabriela (35 de ani) au crescut-o bunicii de la şapte luni, iar aceasta le-a spus lor mamă şi tată. A rămas singurul sprijin al bunicii şi nu ar lăsa-o niciodată singură.

„Gabi a stat mereu cu mine, că ea nu are serviciu, pentru că nu poate să facă naveta pe câmpul ­ăsta. Mai merge cu bicicleta până la Scrioaştea, dar de acolo până aici e destul de riscant. Sunt alte vremuri acum, umblă tot felul de derbedei, nu mai e ca înainte", se plânge bătrâna.

Singurul venit al femeilor este pensia de urmaş de 500 de lei pe care o primeşte Ioana Mihăilescu după soţul care a fost ceferist. Gabriela Tiparu nu poate să meargă să lucreze pentru că trebuie să aibă grijă de bunica. Tânăra nu primeşte nici ajutor social pentru că au pământ în proprietate. „Avem aproape 11 pogoane de pământ pe care îl dăm în arendă. După recoltare primim ori produse, ori bani sau bonuri de pâine, dar ne dau şi de acolo foarte puţin", explică Gabriela.

Pe lângă faptul că se ­descurcă foarte greu, casa a fost inundată acum câţiva ani. „Trebuia să primim nişte ajutoare, saci cu ciment, de la primărie, dar nu a ajuns nimic la noi. ­Nimeni nu ne-a dat nici măcar o jumătate de pâine, atunci când pluteam pe aici prin apă", mai spune Gabriela.

Fără animale în bătătură

Aceasta îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile în care gospodăria era plină de animale şi când nu aveau problemele de acum.

„Eram învăţaţi cu păsări multe, cu animale. Nu am mai riscat să creştem animale pentru că suntem în câmp, se fură. Nu mai e nimeni lângă noi, vreun vecin, ceva. Când trăia bunicul lucrurile stăteau cu totul altfel. Nu aveam grijă de nimic", spune nepoata bătrânei.

Ioana Mihăilescu nu a mai ieşit din sat de când a început să aibă probleme de sănătate. În urmă cu două luni, a fost internată de două ori la Spitalul Caritas din Roşiori de Vede, fără prea mari speranţe. Nepoata ei povesteşte că „doar cu ajutorul lui Dumnezeu a găsit un  medic care în  10 zile a reuşit să o pună pe picioare".

"Soţul meu a zis că asta e casa lui şi că el nu pleacă de aici. Aşa că în 1999, când a murit, noi am rămas aici, fără să avem unde să plecăm."

"Dacă nu ai un chibrit să aprinzi focul unde te duci? Ai putea să ceri unui vecin, dar dacă nici vecin nu ai, unde să te duci?"
Ioana Mihăilescu
78 de ani

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite